Peste 45.000 de absolvenţi de gimanaziu vor susţine luni prima probă în cadrul sesiunii speciale a Testelor Naţionale, cea la limba şi literatura română. Extragerea variantei de subiect va avea loc în jurul orei 08.50.
Peste 45.000 de absolvenţi de gimnaziu vor susţine, luni, prima probă la limba şi literatura română a sesiunii speciale a Testelor Naţionale 2007.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, va sosi, luni, la Bucureşti, într-o vizită oficială, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.
23 de organizatii civice au semnat vineri un "Protest impotriva restauratiei" prin care cer Guvernului, Parlamentului si Presedintelui Romaniei sa adopte de urgenta masurile legale pentru continuarea deconspirarii fostei Securitati si sa revoce atat magistratii Curtii Constitutionale, cat si Avocatul Poporului.
Un număr de 23 de asociaţii civice califică decizia CCR ca una care produce o restauraţie a regimului comunist şi solicită revocarea membrilor CCR, ca şi a Avocatului Poporului.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului director al Companiei Naţionale CFR, Mihai Necolaiciuc, chiar în ziua în care angajaţii de la Căile Ferate au întrerupt lucrul pentru 3 ore.
Compania Hertz nu închiriază maşini românilor din străinătate! Nu este un anunţ oficial, ci un ordin intern folosit ca scuză de un angajat al companiei de la Bruxelles.
Turiştii care aleg pentru acest week-end pârtia Kalinderu din Buşteni vor putea vedea cum organizatorii pregătesc structurile de gheaţă pentru campionatele mondiale de căţărare.
Marele pot in valoare de 9,3 milioane de euro de la Loto a ajuns la un om de afaceri turc, dar stabilit in Romania de 17 ani.
Trenurile au rămas în această dimineaţă în gări. Angajaţii CFR sunt în grevă. Video
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat sentința pe fond în procesul în care Traian Bodog, un bărbat din Burzuc, care avea 69 de ani la data comiterii faptei, a fost inculpat pentru furtul a 79 de oi de la un localnic din Pocola, care îl tocmise să aibă grijă de animale.
Cultură
Spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai” este o coproducţie a celor două teatre orădene: Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.