Scandalul dioxinei reduce vânzările la carnea de porc. Comercianţii se plâng că vânzările au scăzut cu aproape 20 de procente în ultimele zile, pentru că oamenii se tem să nu cumpere carne infestată. De la izbucnirea scandalului, autorităţile au retras de pe piaţă peste 40 de tone de carne de porc contaminată.
Crăciunul este o sărbătoare scumpă în aceast an. Faţă de iarna trecută, produsele alimentare sunt mai scumpe chiar şi cu 30%. Chiar şi aşa, magazinele mari nu duc lipsă de clienţii gata să-şi dea tot salariul ca să simtă că au sărbători în casă.
Tulburările comportamentale, depresia, tulburările hormonale, diverse forme de cancer, sunt doar câteva dintre afecţiunile de care se vor îmbolnăvi cei care au consumat carne de porc contaminată cu dioxină, a declarat directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Gheorghe Mencinicopschi.
Angajaţii din Romania şi din intreaga Europă ar putea fi loviţi in plin de o nouă măsură care va da naştere unor mari dispute. Săptămana viitoare, Comisia Europeană va propune modificarea timpului de lucru, de la cinci la şase zile lucrătoare pe săptămână, adică va deveni obligatoriu să muncim 48 de ore săptămânal. Iniţiativa a fost luată la presiunea patronilor europeni, cu intenţia de a reduce din cheltuielile de personal.
Membrii PSD s-au întâlnit joi dimineaţă la sediul partidului pentru o scurtă şedinţă. Urmează ca liderii PSD să aibă şi întâlniri cu democrat-liberalii. Pentru ziua de joi sunt stabilite şedinţe între grupuri de specialişti care lucrează aplicat pe aspecte concrete care ţin de programul de guvernare comun la care au început să lucreze PD-L şi PSD.
Noul guvern are toate şansele să fie instalat până la Crăciun, cel mai probabil pe 22 decembrie. În cel mult zece zile, primul-ministru desemnat, Theodor Stolojan, trebuie să ceară Parlamentului votul de învestitură.
"Din moment ce Mircea Geoană declară din nou şi din nou că nu are nevoie de UDMR, ne jigneşte pe noi ca partid, dar ne jigneşte şi pe noi ca maghiari, şi încet, încet, tind să cred că Mircea Geoană, prin declaraţiile pe care le face vrea să excludă maghiarii din România", a replicat miercuri liderul UDMR, Marko Bela, faţă de reacţiile recente ale lui Geoană.
La doar 25 de ani, un candidat din Buzău a ajuns cel mai tânăr parlamentar. A câştigat cu peste 50% din voturi şi chiar dacă este fiul preşedintelui Consiliului Judeţean, spune că a ajuns deputat prin forţele proprii. Recunoaşte că va avea emoţii în plen, dar speră să treacă peste ele cât mai repede.
Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nominalizarea lui Theodor Stolojan de către şeful statului pentru funcţia de premier este un uriaş pas înapoi după 17 ani în care România ar fi trebui să evolueze spre democraţie şi să se modernizeze.