Noul sediu al Ambasadei SUA la Bucureşti, care se construieşte în zona Băneasa şi pentru care se vor folosi tehnologii verzi, va aduce în economia românească 60-80 de milioane de dolari şi este o reflecţie a prieteniei dintre SUA şi România, a declarat adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA.
Concediul de maternitate va creşte de la 14 la 18 săptămâni şi salariul va fi plătit 100%.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi la Cahul că şi-ar dori ca anul viitor să existe 5.000 de locuri în unităţile de învăţământ din România pentru tinerii moldoveni şi că vor fi reluate discuţiile bilaterale pe marginea recunoaşterii diplomelor din învăţământul celor două ţări.
Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care măsura şomajului tehnic va fi prelungită în anul 2010, începând cu luna februarie, a declarat miercuri premierul Emil Boc.
Alţi nouă români au murit de hipotermie severă, din cauza temperaturilor scăzute, în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor cauzate de condiţiile meteorologice, în perioada 20-26 ianuarie, ajungând astfel la 52, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, miercuri, recursul declarat de fostul director executiv adjunct al Direcţiei Transporturi în Primăria Capitalei, Ilie Valeriu, împotriva deciziei instanţei inferioare care îl condamnase la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a suplimentat din nou plafonul de garantare a creditelor prin programul "Prima Casă" acordat Băncii Transilvania, cu 15 milioane euro, potrivit unui comunicat transmis joi de bancă.
Guvernul propune, într-un proiect de ordonanţă de urgenţă care va fi discutat joi, la Ministerul Muncii, eliminarea sporului de doctorat la profesori, măsură considerată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) ca dăunătoare pentru pregătirea cadrelor didactice.
În jur de 30 de persoane din Sf.Gheorghe s-au adunat, miercuri seara, în faţa unui supermarket din oraş, pentru a solicita conducerii acestuia inscripţii bilingve în magazin şi angajaţi care vorbesc şi limba maghiară, transmite corespondentul NewsIn.
Indicele care măsoară încrederea în economia românească a scăzut în ianuarie faţă de luna anterioară, România fiind printre ultimele ţări din UE la acest capitol, în contextul în care, pe ansamblul Uniunii Europene, indicatorul a crescut, în medie, cu 2,1 puncte, a anunţat joi Comisia Europeană.