Aproximativ 20.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi să participe, marţi, la marşul şi mitingul organizate de cele patru confederaţiile sindicale cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii Decente, cerând creşterea puterii de cumpărare a salariilor şi respectarea drepturilor angajaţilor.
In prag de campanie, tot politicianul care spera in ajutor de la Cel de Sus se pune bine cu preotimea. Nu de alta, dar este o breasla extrem de utila in perioada electorala, intr-o tara in care oamenii au de departe cea mai mare incredere in Biserica si slujitorii ei.
O cursă Tarom cu 37 de pasageri la bord care venea de la Munchen la Bucureşti a aterizat de urgenţă, vineri dimineaţă, pe aeroportul din Viena, în urma unui semnal de depresurizare.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs, joi, la ora 17.05, în Vrancea.
Trei focuri de armă s-au auzit joi dimineaţă, din depozitul unde lucra femeia care era în divorţ cu poliţistul. O dramă cumplită, în urmă căreia a rămas orfan un copil de numai 9 ani.
Moneda naţională a continuat să se deprecieze puternic faţă de euro, înregistrând cele mai mari pierderi din regiune, iar în prima oră a şedinţei de tranzacţionare de vineri cursul de schimb a urcat până la un maxim de 3,885 lei/euro, într-o piaţă caracterizată de volatilitate ridicată.
Un conflict între două familii de rromi a izbucnit joi seară la Sinteşti. Potrivit comisarului Emanuel Nica, de la Poliţia Ilfov, doi cetăţeni de origine rromă s-au luat la bătaie, la altercaţie participând ulterior şi familiile acestora.
ACT, primul teatru independent din România, sărbătoreşte zece ani de existenţă printr-o serie de manifestări programate între 14 şi 19 octombrie, care includ spectacole consacrate, concerte, lansarea unui album de fotografie şi prezentarea unui documentar despre oamenii din spatele instituţiei.
Neglijenţa medicilor din spitale atinge cote maxime. După ce săptămâna trecută au fost înregistrate mai multe cazuri în care oameni au murit din cauză că au fost trataţi greşit de către medici, un nou caz similar s-a petrecut la Hunedoara.
Cauciucurile utilizate de organizatorii raliului Bucharest City Challenge penntru delimitarea circuitului din jurul Casei Poporului în perioada 22-24 august au luat foc joi seară. Acestea au mai fost incendiate în septembrie, pe un teren din apropierea Academiei Române.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor a anunțat distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balnear.
România
Controversa privind raportarea persoanelor cu dizabilități dezinstituționalizate, care ar putea afecta fondurile europene alocate României prin PNRR, continuă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nouă persoane au fost duse la audieri în cadrul unei anchete de amploare desfășurate în județul Bihor, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O amplă acțiune a polițiștilor bihoreni, desfășurată în cadrul operațiunii JUPITER, a dus la descoperirea a peste 44.000 de țigarete provenite din contrabandă, în urma unor percheziții efectuate în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinci suspecți, dintre care doi bărbați și trei firme, sunt vizați de o anchetă desfășurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în legătură cu exploatări de balast făcute fără permis sau licență din zona comunei Țețchea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Călin Siminic, un orădean de 39 de ani, căutat în țară, dar și în străinătate, pentru a executa o pedeapsă de un an și 6 luni de închisoare pentru înșelăciune, a fost prins în sediul unei firme din Sântandrei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 8 noiembrie 2026, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16:00.
Cultură
Zeci de evenimente, lansări de carte şi dezbateri şi aproximativ 30.000 de volume pe standuri îi aşteaptă pe orădeni la evenimentul cu intrare liberă.
FC Bihor
FC Bihor revine în fața propriilor suporteri, după două jocuri susținute în deplasare. Important e că echipa orădeană a legat cinci rezultate pozitive consecutive (4 victorii și un egal) în campionat și Cupă, iar o victorie atât de necesară sâmbătă ar apropia-o mai mult de play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două persoane anchetate într-un dosar de obținere cu acte false a unor indemnizații de creștere a copilului au fost reținute pentru 24 de ore de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat joi, 5 noiembrie, că a trimis Corpul de control la mai multe spitale pentru verificarea programărilor, a pontajelor și a modului în care funcționează ambulatoriile de specialitate.