De săptămâna viitoare, funcţionarii publici intră în grevă. Negocierile dintre sindicalişti şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian s-au încheiat fără rezultat, iar sindicaliştii nu au obţinut majorarea salarială cerută, de 50%, la fel ca cea a profesorilor.
Majorarea de până la 2.000 de lei s-a făcut în spatele uşilor închise, într-o zi în care, în parlament, preşedintele Traian Băsescu ţinea un discurs. Cei mai câştigaţi sunt însă aleşii cu funcţii de conducere, dar şi cei care vor intra în parlament pe valul uninominalului şi se vor pensiona în timpul primului mandat.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Liviu Negoiţă, a declarat, miercuri, că, dacă cineva nu este oportun, atunci este vorba de premierul Guvernului "Minciună".
Un camion de mare tonaj, înmatriculat în România, a intrat miercuri în coliziune cu un microbuz care transporta persoane, în Bulgaria, în apropiere de localitatea General-Toşevo, anunţă agenţia bulgară Novinite.
Examenul de obţinere a permisului de conducere este din ce în ce mai greu, lucru demonstrat şi de statistici. Promovabilitatea probei teoretice care, mai nou, se susţine pe calculator, a scăzut de la 50% la 26 %.
Dacă acum 30 de ani am zburat cu ruşii, de ce n-am putea zbura acum şi cu americanii? Este o întrebare care l-a frământat ceva vreme pe liderul PSD Mircea Geoană, aşa că liderul social-democrat a vorbit cu NASA şi a rezolvat problema.
Procurorii si politistii clujeni au prins in flagrant un tanar care avea asupra sa 10.000 de dolari falsificati si incerca sa ii vanda in Reghin, judetul Mures.
Peste 90 la sută dintre românii care îşi caută un loc de muncă cred că există discriminare la angajare, iar angajatorii reclamă seriozitatea tot mai scăzută, de la an la an, a candidaţilor.
Operatorii în turism, care au participat la Bursa Naţională de Turism din Poiana Braşov, au venit cu oferte de preţuri pentru sărbătorile de iarnă în ţară comparabile sau chiar mai mari decât cele din străinătate.
Tribunalul Bucureşti a dispus, în noaptea de marţi spre miercuri, arestarea preventivă pentru 15 zile a celor patru membri ai reţelei de traficanţi de droguri, printre care şi fratele interlopului Fane Spoitoru, Migdale, care livra stupefiante în zonele Vitan şi Tineretului din Capitală.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor a anunțat distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balnear.
România
Controversa privind raportarea persoanelor cu dizabilități dezinstituționalizate, care ar putea afecta fondurile europene alocate României prin PNRR, continuă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nouă persoane au fost duse la audieri în cadrul unei anchete de amploare desfășurate în județul Bihor, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O amplă acțiune a polițiștilor bihoreni, desfășurată în cadrul operațiunii JUPITER, a dus la descoperirea a peste 44.000 de țigarete provenite din contrabandă, în urma unor percheziții efectuate în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinci suspecți, dintre care doi bărbați și trei firme, sunt vizați de o anchetă desfășurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în legătură cu exploatări de balast făcute fără permis sau licență din zona comunei Țețchea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Călin Siminic, un orădean de 39 de ani, căutat în țară, dar și în străinătate, pentru a executa o pedeapsă de un an și 6 luni de închisoare pentru înșelăciune, a fost prins în sediul unei firme din Sântandrei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 8 noiembrie 2026, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16:00.
Cultură
Zeci de evenimente, lansări de carte şi dezbateri şi aproximativ 30.000 de volume pe standuri îi aşteaptă pe orădeni la evenimentul cu intrare liberă.
FC Bihor
FC Bihor revine în fața propriilor suporteri, după două jocuri susținute în deplasare. Important e că echipa orădeană a legat cinci rezultate pozitive consecutive (4 victorii și un egal) în campionat și Cupă, iar o victorie atât de necesară sâmbătă ar apropia-o mai mult de play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două persoane anchetate într-un dosar de obținere cu acte false a unor indemnizații de creștere a copilului au fost reținute pentru 24 de ore de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat joi, 5 noiembrie, că a trimis Corpul de control la mai multe spitale pentru verificarea programărilor, a pontajelor și a modului în care funcționează ambulatoriile de specialitate.