Murfatlar Romania estimeaza ca va avea in 2008 cea mai bogata recolta de struguri din ultimii ani, in valoare de peste 30 de mii de tone si cu aproximativ 32% mai mare fata de anul trecut.
Romania a importat in primele sapte luni ale acestui an, pe caile maritime, peste 259.000 de tone de cereale, adica aproape de trei ori mai putine produse agricole decat a trimis la export.
Dupa ce litoralul sa ieftinit din acest weekend, romanii dornici de o vacanta mai tarzie se vor bucura sa afle ca sezonul estival se prelungeste pana la 10 octombrie, iar preturile vor fi de doua ori mai mici decat in iulie si august.
O fetita de doi ani din Galati, a cazut de la etajul al treilea al unui bloc si a murit. Ea era tinuta in brate, la geamul de la bucatarie, de catre bunicul sau, care incerca sa-i distraga atentia micutei ca sa ia un sirop pentru raceala.
Mai multe obiecte luminoase, si neidentificate, au fost filmate sambata seara, la Sibiu, de un cameraman amator. Luminile, care au aparut pe cer, pareau grupate intr-o formatie, si se miscau straniu. VIDEO
Superficialitatea şi birocraţia excesivă din sistemul de protecţie a copilului au pus încă o dată în dificultate oameni nevinovaţi. Trei copii de etnie romă au dormit sâmbătă noapte, pe tărgi într-o ambulanţă din Baia Mare pentru că singurul centru de primire minori a refuzat să-i cazeze.
De vineri, 22 august, odata cu publicarea in Monitorul Oficial a noilor nome de creditare ale BNR, conditiile in care se poate lua un credit s-au modificat substantial.
Pe 23 august 1981, trei barbati inarmati au deturnat un autobuz in Timis, in care se afla un copil si mama lui. Zoltan, micutul de atunci, devenit acum adult, vrea sa dea statul roman in judecata.
Nibiru, cea mai controversata planeta, descoperita inca din timpul sumerienilor, pune si astazi multe semne de intrebare. Numita si planeta X, ea era considerata locul de unde vin zeii.
Firmele preferă să angajeze tineri între 18 şi 22 de ani, fără experienţă, din cauza salariilor care au urcat rapid, în condiţiile în care oferta de slujbe a crescut de peste trei ori în primele şapte luni din 2008 faţă de perioada similară din 2007.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Tinca a început proiectarea viitoarei școli generale, un proiect care va înlocui actualele spații în care învață elevii din ciclul primar și gimnazial.
Economic
Tot mai mulți români aleg să își facă cumpărăturile pe internet, iar plata cu cardul a devenit una dintre cele mai utilizate metode de achitare a comenzilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Sânmartin a reușit finalizarea pistei de biciclete care leagă Băile 1 Mai de intrarea în satul Betfia.
Economic
Mulți proprietari cred că, după ce au semnat contractul de vânzare-cumpărare și au predat cheile, obligațiile lor față de autoturism se încheie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nu contează că biserica este în renovare, e oră târzie și nu poate fi vizitată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orașele se schimbă în timp, iar uneori transformările cele mai spectaculoase apar exact în locurile pe care locuitorii le-au uitat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe produse comercializate în rețelele Auchan, Carrefour și Supeco au fost retrase de la vânzare, după ce analizele au indicat prezența unor reziduuri de pesticide peste limita admisă de lege.
FC Bihor
Antrenorul Erik Lincar a tras concluziile după meciul cu Unirea Slobozia, în care FC Bihor a condus vreme de 81 de minute, dar a fost egalată pe final.
FC Bihor
Antrenorul Ilie Poenaru a lăudat FC Bihor, echipă pe care o consideră una dintre favoritele la locurile de promovare directă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul Ionuț Lazăr a anunțat semnarea contractului de execuție pentru realizarea unui parc fotovoltaic care va produce energie electrică din surse regenerabile, investiția urmând să asigure consumul propriu al instituțiilor și obiectivelor aflate în administrarea primăriei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Șuncuiuș pregătește depunerea unui proiect pentru construirea unui cabinet stomatologic destinat elevilor, investiție care ar urma să fie realizată prin Programul Sănătate, finanțat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management.