ORADEA - Cartea Albă a IMM-urilor din România, lansată de CNIPMMR, a ajuns la ediţia a VI. Vineri, 4 Iulie, la Clubul Diplomatic din Bucuresti are loc ceremonia de lansare a „Cartei Albe a IMM-urilor din România", editată de Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România CNIPMMR.

BUCURESTI - Potrivit BNR, numărul contrafacerilor de monedă naţională depistate anul trecut a fost de 1.801 bancnote false, cu 16% sub nivelul din 2006, reducerea fiind determinată de utilizarea suportului de polimer, care prezintă siguranţă mai mare decât hârtia împotriva falsificării, potrivit Băncii Naţionale a României.

Reprezentanţii Clinicii Marie Stopes din Londra au anunţat, joi, că renunţă să îi mai facă avort fetiţei de 11 ani din judeţul Neamţ, însă unitatea medicală s-a angajat să o trimită la altă clinică din Marea Britanie şi să îi plătească toate cheltuielile.

Cersetoria este o haina cu doua fete. Cel putin in Romania, in Bucuresti, unde un banal cersetor la metrou, de care celor mai multi dintre noi le este mila, in timpul liber este milonar cu bani in banca.

powered by Surfing Waves

Cultură

Patru elevi ai Școlii de Arte „Francisc Hubic” joacă în spectacolul „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”
Vârste, profesii și experiențe diferite, aceeași pasiune: teatrul. Elevii clasei de actorie din cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor joacă pe 7 noiembrie, de la ora 18:00, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". Intrarea este liberă.

Cultură

Piesa avocatului şi scriitorului orădean Paşcu Balaci despre Eva Heyman, jucată la Oradea de Teatrul Pygmalion din Viena
Spectacol de la Oradea va fi prezentat cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mașini de lux, cumpărate cu 320.000 de lei, bani care ar fi provenit din înșelăciuni cu cereale. Un orădean a fost dus la audieri
Un bărbat de 35 de ani, din Oradea, a fost dus joi, 5 noiembrie, la audieri de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor într-un dosar în care se fac cercetări în legătură cu achiziția unor mașini de lux cu bani care ar fi provenit din înșelăciuni.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

Economic

Educație financiară la Universitatea din Oradea. Studenții învață de la experți cum să investească la bursă
Studenții Universității din Oradea sunt invitați să participe la un eveniment dedicat educației financiare și investițiilor pe piața de capital.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ministrului Sănătății îi pasă de mâncarea din spitale sau de like-uri? Banii pentru hrană trebuiau actualizați anual, încă din 2022
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a găsit o metodă inedită de a verifica alimentația pacienților: le-a cerut acestora să publice pe Facebook fotografii cu mesele primite în spitale. După lansarea campaniei, ministrul a anunțat că analizează și majorarea alocației de hrană. Numai că există un detaliu trecut cu vederea în această paradă populistă: legea obligă deja la actualizarea anuală a sumei, în funcție de inflație, încă din 2022.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Black Friday la Benvenuti! Extra 25% reducere la întreaga colecţie de încălţăminte şi marochinărie!

Economic

Bihorul rămâne în topul județelor cu cele mai multe insolvențe. Care sunt cele mai afectate domenii
Tot mai multe firme din Bihor ajung în insolvență. În octombrie 2026, în județ au fost deschise 61 de dosare, cu 61% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Preparatele ungureşti şi franţuzeşti pe aceeași farfurie. Dio – Căsuța cu Nuci continuă seria evenimentelor „Duo Culinar”
Ce au în comun bucătăria tradițională maghiară și rafinamentul gastronomiei franceze? Răspunsul îl vor descoperi orădenii pe 13 noiembrie, când restaurantul Dio – Căsuța cu Nuci organizează o nouă ediție „Duo Culinar”, un eveniment care aduce față în față două culturi gastronomice, în patru acte culinare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Black Friday la Biermania! 10% reducere la orice ladă de bere și 15% reducere la orice ladă de suc/apă!
La prețuri accesibile începând de la 6.5 lei puteți savura 40 de sortimente de bere din Germania, cu tradiție și în inima orașului nostru, iar dacă nu ajungi la noi in magazin , o livram acasă la tine prin aplicatia WOLT !

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Black Friday – Oferte speciale Toyota! 
Black Friday a ajuns la Toyota Oradea! Luna noiembrie vine cu oferte speciale pentru cei care își doresc o mașină nouă!

Economic

Contribuțiile la pensii și sănătate, stabilite direct de Fisc. Cine sunt românii vizați de noua procedură ANAF
Românii care au obținut venituri în anul 2025, dar nu și-au declarat contribuțiile sociale obligatorii, riscă să primească decizii de impunere din partea ANAF.