“Continuarea reducerii pirateriei va aduce beneficii semnificative pentru consumatorii locali, companiile locale de servicii şi produse software, pentru micile afaceri şi pentru societatea românească în ansamblu”, a declarat, într-un comunicat, avocat Magda Popescu, reprezentantul BSA în România.
BSA este o asociaţie internaţională ce reprezintă industria mondială de software.
Anul trecut au avut loc mai mult de 650 de raiduri împotriva pirateriei, iar două cazuri de piraterie au fost încheiate cu condamnare la pedepse de peste 5 ani de închisoare, cu executare.
În studiu se arată că ţările din Europa Centrală şi de Est cu cea mai mare rată a pirateriei au fost Armenia – 93%, Azerbaidjan – 92% şi Moldova – 92%, iar printre ţările cu cel mai mic grad de piraterie s-au numărat Republica Cehă – 39%, Ungaria – 42% şi Slovacia – 45%.
Dintre cele 108 ţări analizate, pirateria software pentru PC-uri a scăzut în 67 de state şi a crescut doar în opt dintre acestea. Totuşi, ca urmare a faptului că piaţa globală de PC-uri a crescut mai rapid în ţările cu un nivel ridicat al pirateriei, rata globală a devenit mai mare cu trei puncte procentuale, ajungând la 38% în 2007.
Studiul, dat publicităţii de BSA, a vizat 108 ţări şi a fost realizat independent de către International Data Corporation (IDC) şi ia în calcul programele de calculator care rulează pe PC-uri, inclusiv desktop-uri, laptop-uri şi ultra-portabile. Studiul nu include alte tipuri de software, precum cele pentru server sau mainframe.
Pierderi mari în industria românească de software, din cauza pirateriei
Reactualizat la:
Pierderile industriei de software din România cauzate de piraterie au crescut, în 2007, la 151 milioane dolari, de la 49 milioane dolari în urmă cu cinci ani, chiar dacă rata pirateriei a scăzut de la 73% la 68%, reiese din studiul publicat, miercuri, de Business Software Alliance (BSA).
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Bihor au efectuat joi patru percheziții într-un dosar în care au fost formulate acuzații de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, cu consecințe deosebit de grave, fals și abuz în serviciu, cu un prejudiciu de 3,5 milioane de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul tragic s-a petrecut vineri, 6 noiembrie, în jurul orei 12:00, pe șantierul autostrăzii Chiribiș-Suplacu de Barcău.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România a înregistrat cea mai accentuată majorare a prețului energiei electrice pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, în prima jumătate a anului 2026. Potrivit datelor Eurostat, tarifele au crescut cu 51,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, într-un moment în care, la nivel european, prețul mediu al electricității a avut o evoluție descendentă.
Cultură
Copiii și părinții sunt invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor la un spectacol dedicat celor 20 de ani de la apariția universului Zurli.
Cultură
Vârste, profesii și experiențe diferite, aceeași pasiune: teatrul. Elevii clasei de actorie din cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor joacă pe 7 noiembrie, de la ora 18:00, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!