Omari Nai a adus victoria beiușenilor
Bihorul Beiuș s-a revanșat după eșecul din etapa trecută (scor 1-5 în deplasarea cu Academica Recea) și s-a impus la Dej.
Unicul gol a întâlnirii a fost marcat de Omari Nai în minutul 36, care a reluat cu capul în poarta lui Velcu în urma unui corner.
Gazdele au ratat o bună ocazie prin Dinu (min 52), care a trimis imprecis din zona careului mic, după o incursiune a lui Sucitu. Cinci minute mai târziu, portarul Bodea a fost la post, la o minge trimisă cu capul de Stoian. Unirea a mai avut două oportunități pentru egalare, dar Dioszeghi (min70) cu un șut din întoarcere și Florescu (min76) cu o execuție de la distanță nu l-au putut învinge pe Bodea. Ultima ocazie a gazdelor a fost ratată de Dinu (min 84).
Bihorul Beiuș începe astfel returul cu o victorie.
CASETA TEHNICĂ
Stadionul Obor din Dej
Unirea Dej – CS Bihorul Beiuș 0-1 (0-1)
A marcat: Omari Nai 36
Unirea Dej: Velcu – Cosma, Țica, Stoian (80 Băbuțan), Florescu, Cotea (80 Enache), Sucitu (65 Bunea), Cepoi (59 Dioszeghi), N. Pop, Antonescu, Dinu (80 Falup). Antrenor: Alex Bourceanu
Bihorul Beiuș: Bodea – Popa, Berke (90+3 Matiuță), Rus, Hadadea, Jurcuț, I. Cherman (87 G. Cherman), Maghiar (79 Ghiran), Nai (87 Degău), Yuh, Bercea (79 Mocuța). Antrenor: George Zima
Arbitri: Cîrciumaru Marin (Timiș) – Marius Teodor Talpoș (Timiș), Emil Bîzu (Timiș), rezervă Tudor Jurca (Arad)
Observator pentru arbitri: Sergiu Neichi (Satu Mare)
Delegat de joc: Ioan Viorel Suciu (Mureș)
Lotus a fost aproape de o remiză
După o primă repriză încheiată fără gol, Viitorul a deschis scorul prin Herciu (min 68). Echipa bihoreană a restabilit egalitatea prin Alexandru Hosu (min 77), iar meciul părea că se îndreaptă spre o remiză. Din păcate, clujenii au marcat cu 5 minute înainte de final prin Chiș, care a stabilit scorul final, 2-1.
Antrenorul secund Ovidiu Morna, care a fost pe banca echipei Lotus în meciul de la Cluj-Napoca, ne-a declarat: „Am primit două goluri în urma unor neatenții în apărare. Ne-au lipsit doar cinci minute pentru a termina la egalitate. Este păcat de munca băieților, pentru că echipa a făcut un joc bun, dar putem spune că am fost lipsiți de noroc”.
Etapa viitoare, Lotul va juca pe teren propriu cu Transilvania Sport Academy.
CASETA TEHNICĂ
Stadionul Dan Anca din Cluj-Napoca
Academia de Fotbal Viitorul Cluj – Lotus Băile Felix 2-1 (0-0)
Au marcat: Herciu Antonio 68, Darius Chiș 85 / Alexandru Hosu 77
Academia de Fotbal Viitorul Cluj: Poptean – Blidărean, Roșiu, Dinu, Istrate, Milandru, Șfaiț, Mărincaș, Herciu, Țelină, Hafiz. Antrenor: Guimaraes Pinho De Azevedo Bruno
Lotus Băile Felix: Urian – Chencian (87 Paublusztig), Cherecheș, Stan, Sala, Serediuc, Calugher, A. Cherman (66 Bere), Rogojan, Kpegouni, Tămaș 66 Alexandru Hosu). Antrenor: Cosmin Bodea. Secund: Ovidiu Morna
Arbitri: Deian Petru Ștefănescu (Timiș) – Tyukodi Lorand (Timiș), Grigoriu Nicoleta (Timiș), rezervă Rus Norbert (Timiș)
Observator pentru arbitri: Traian Marchiș (Maramureș)
Delegat de joc: Ţîra Mihai Silviu (Alba)
Citiți principiile noastre de moderare aici!