Atletismul bihorean a avut din păcate doar un singur reprezentant la această competiţie, Eduard Hercuţ, de la CN „Mihai Eminescu” Oradea (antrenor Florin Indrie). El a reuşit să obţină medalia de bronz la cadeţi (juniori II). „Din păcate, atletismul orădean nu are prea mulţi sportivi în probele de fond. Laviniu Chiş a fost suspendat, alături de alţi componenţi ai lotului naţional, în urma unor abateri săvârşite în cantonament. Alţi doi fondişti pe care-i aveam la CSŞ LPS Bihorul, Vasile Conţ şi Cătălin Lascu, au abandonat atletismul”, a afirmat Robert Olah, antrenorul lui Laviniu Chiş. CN de cros a fost precedat de o consfătuire a antrenorilor de fond şi semifond din cadrul FR Atletism, la care a fost prezent preşedintele federaţiei, Sandu Ion.
Eduard Hercuţ, bronz la CN de cros
Desfăşurată pe platoul din Băile Felix, ediţia 2014 a CN de cros pentru seniori, tineret, juniori I şi II s-a bucurat de condiţii organizatorice foarte bune.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
Cultură
Spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai” este o coproducţie a celor două teatre orădene: Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!