În numai un an, Clubul Sportiv Basti Box, condus de Sebastian Silaghi, organizează a doua gală de box.
Comisia de Disciplină a AJF Bihor a dictat etape de suspendare şi penalizăţi financiare pentru 6 antrenori.
O nouă ediţie a fazei judeţene a Campionatului Naţional de minifotbal va demara la începutul lunii noiembrie pe terenurile sintetice de la Baza „5X5 Fotbal”.
Oraşul Craiova a găzduit ediţia a III-a a Memorialului de spadă “Alfredo Bachelli” la feminin şi masculin Seniori. Au participat peste 100 de sportivi din Grecia, Bulgaria, Italia, Macedonia, Olanda, Serbia şi România.
Sportivii de la LPS CSS Liberty Oradea au participat la ediţia a treia a Cupei Mureşul la categoriile under 11, 13 şi 15. Pe tatami au fost reprezentate 67 de cluburi din toată ţara şi un total de 571 de judoka.
Antrenorul Rodian Achimescu a explicat primul eşecul suferit de Atletic LPS Oradea la Timişoara, scor 0-3, cu principala contracandidată la promovare.
România a pierdut cu 23-25 (10-11) duelul cu naţionala Norvegiei în preliminariile pentru Euro 2014.
Miercuri, de la ora 18:00. România se duelează cu Norvegia în preliminariile pentru CE 2014.
În această toamnă Viitorul Oradea înregistrează patru ani de activitate.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a anunțat un progres semnificativ pe primele două sectoare ale magistralei feroviare Cluj–Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea dosarului spre judecare în cazul a doi cetățeni moldoveni, tată și fiu, cu domiciliul în Oradea, acuzați de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, respectiv complicitate la această infracțiune.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni continuă să acțione pe DN1 pentru depistarea șoferilor care nu respectă legislația în vigoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sub acuzația de trafic de droguri de risc și de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 50 de elevi au participat astăzi, 20 mai, pe baza de antrenament a Gărzii de Intervenție 1 Mai, la etapa județeană a concursului „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”, activitate organizată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
BIHON Sport local
Federația Română de Fotbal a făcut public miercuri 20 mai clasamentul academiilor de copii și juniori. În clasament au fost luate în calcul 130 de cluburi participante în competițiile de juniori organizate de FRF.
Economic
Scandalul european privind formulele de lapte praf pentru sugari contaminate cu cereulidă capătă amploare, după apariția unor noi acuzații la adresa giganților alimentari Nestlé și Danone.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În premieră națională, județul Bihor devine gazda unui campionat dedicat exclusiv elevilor care se pregătesc pentru cariere în gastronomia profesionistă.
BIHON Sport local
În perioada 11-16 mai la Eforie Nord s-a desfășurat Cupa României la box feminin pentru senioare, junioare și cadete.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începerea lucrărilor la pasajele subterane din zona Gării Centrale și a Magazinului Crișul va aduce modificări semnificative în activitatea transportului public din Oradea.
1