Directorul CS Voinţa, Mircea Dărgoi, antrenorii Alex Stohor şi Ionuţ Hodiţan, au prezentat marti într-o conferinţă de presă proiectul iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federaţia Română de Tenis, prin care se încearcă revitalizarea tenisului românesc la nivel de copii.
Orădeanul Biro David (CS Crişul, antrenor Nicolae Ille) a devenit vicecampion naţional la spadă, după ce a pierdut cu 9-15 finala Campionatului Naţional de spadă pentru speranţe disputată cu Mihai Oprea (LPS Craiova).
Oraşul de pe Crişul Repede devine un pol tot mai important în sportul românesc.
O nouă ediţie a fazei judeţene a Campionatului Naţional de minifotbal va demara în 26-27 octombrie.
Înfrângerile suferite la masa verde nu au demoralizat fetele de la HC Vlady Oradea. Handbalistele pregătite de Vasile Kovacs au reuşit să învingă în deplasare pe CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu cu scorul de 44-37.
Aflate la egalitate de puncte după două etape, Universitatea Timişoara şi Atletic LPS Bihorul s-au întâlnit în derby-ul etapei a III-a din Divizia A2, Seria Vest.
Echipa antrenată de Rudy Kovacs a pierdut trei dueluri cu Aradul.
Unii mai sfioși, alții mai dezinvolți, cei 20 de curajoși participanți la Cupa Gym Mar Strong pentru începători au oferit un spectacol agreabil.
Obişnuită să evolueze pe Stadionul Iuliu Bodola vineri, echipa CS Oşorhei este nevoită să joace sâmbătă, de la ora 15:00, după partida dintre FC Bihor şi FCM Tg. Mureş.
Ignorat de FC Bihor, mijlocaşul Zeno Bundea a decis să accepte oferta venită de la FC Hidişel, grupare care ocupă locul 2 în Liga 4 Bihor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul comunei bihorene Buduslău, István Kócza, a fost prins în flagrant delict, în cadrul unei anchete a Parchetului European (EPPO), în timp ce primea 150.000 de lei, parte a unei mite totale de 200.000 de lei pe care ar fi cerut-o pentru a asigura buna desfășurare a unui contract pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere agricole, finanțat cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a anunțat un progres semnificativ pe primele două sectoare ale magistralei feroviare Cluj–Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea dosarului spre judecare în cazul a doi cetățeni moldoveni, tată și fiu, cu domiciliul în Oradea, acuzați de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, respectiv complicitate la această infracțiune.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni continuă să acțione pe DN1 pentru depistarea șoferilor care nu respectă legislația în vigoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sub acuzația de trafic de droguri de risc și de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 50 de elevi au participat astăzi, 20 mai, pe baza de antrenament a Gărzii de Intervenție 1 Mai, la etapa județeană a concursului „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”, activitate organizată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
BIHON Sport local
Federația Română de Fotbal a făcut public miercuri 20 mai clasamentul academiilor de copii și juniori. În clasament au fost luate în calcul 130 de cluburi participante în competițiile de juniori organizate de FRF.
Economic
Scandalul european privind formulele de lapte praf pentru sugari contaminate cu cereulidă capătă amploare, după apariția unor noi acuzații la adresa giganților alimentari Nestlé și Danone.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În premieră națională, județul Bihor devine gazda unui campionat dedicat exclusiv elevilor care se pregătesc pentru cariere în gastronomia profesionistă.
BIHON Sport local
În perioada 11-16 mai la Eforie Nord s-a desfășurat Cupa României la box feminin pentru senioare, junioare și cadete.