BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Sport local
INTERVIU: „Pentru sezonul viitor aspirațiile vor fi mai mari”

INTERVIU: „Pentru sezonul viitor aspirațiile vor fi mai mari”

De Teodor Biriș
la 24 June 2025 16:35 Reactualizat la: 24 June 2025 16:45

INTERVIU: „Pentru sezonul viitor aspirațiile vor fi mai mari”

Președintele Alexa Krenek și antrenorul Cosmin Bodea FOTO: T.B.
24 June 2025 16:35 Reactualizat la: 24 June 2025 16:45
Cu 5 victorii, 3 egaluri și două înfrângeri, Lotus Băile Felix s-a clasat pe locul 2 în play-out-ul din Liga 3, Seria 9, ocupând locul 6 în clasamentul general, păstrându-și astfel poziția ocupată la finalul sezonului regular.
Scris de Teodor Biriș - Cu 5 victorii, 3 egaluri și două înfrângeri, Lotus Băile Felix s-a clasat pe locul 2 în play-out-ul din Liga 3, Seria 9, ocupând locul 6 în clasamentul general, păstrându-și astfel poziția ocupată la finalul sezonului regular.

Trimite articolul

X

Echipa antrenată de Cosmin Bodea, Ovidiu Morna și Nicolae Petre, team-manager Ciprian Fiter, a avut cea mai bună apărare, dar și unul din cele mai slabe atacuri. Principalii marcatori au fost Raul Tămaș și Tiberiu Serediuc, ambii cu câte 6 goluri marcate. Despre sezonul recent încheiat și planurile de viitor la clubul din Sânmartin, președintele Alexa Krenek ne-a acordat interviul de mai jos.

JB: Cum ați caracteriza sezonul 2024/2025 pentru Lotus Băile Felix în Liga 3?

A.K.: Pot spune că a fost un sezon bunicel. Aș fi vrut mai mult, însă ne-am asumat anumite riscuri atunci când am hotărât să facem anumite restructurări. Am avut un sezon de primăvară bun, dar am pierdut două meciuri și am ratat locul 1 în play-out. Nu mă mulțumește locul 6 în clasamentul final. Vara asta vor mai urma unele restructurări. Mizăm în continuare pe reîntinerirea echipei, dar vom aduce și anumiți jucători mai cu experiență la nivel de Liga 2 și Liga 3. În jurul lor să poată să progreseze jucătorii tineri și foarte tineri pe care îi avem și îi vom avea în lot și în sezonul viitor. Momentan nu pot avansa nume, suntem în discuții cu cinci jucători cu experiență. Nu am certitudini, pentru că încă nu au semnat contractul cu noi.

Ce urmează după reluarea antrenamentelor prevăzută pentru data de 14 iulie?

Începem cu reacomodarea la efort pe plan local, apoi vom efectua un cantonament de zece zile la munte, la Poiana Brașov, acolo unde vom disputa și două jocuri de pregătire. Meciuri vom avea și înainte și după revenirea din stagiul de la Poiana Brașov.

Care ar fi obiectivul pentru campionatul următor?

Pentru sezonul viitor aspirațiile vor fi mai mari. Să vedem ce jucători putem să aducem și în funcție de asta înainte de startul campionatului vom anunța ce obiectiv ne propunem.

Centrul de copii și juniori devine tot mai important, iar mulți copii aleg să facă fotbal la Lotus Băile Felix.

Sunt mulțumit de Centrul de copii și juniori și de activitatea care se desfășoară acolo. Începând de la 1 iulie vom avea încă un antrenor la Centrul nostru deoarece vom avea zece grupe, una în plus, și l-am cooptat pe Lucian Ulici, antrenor cu licența A UEFA, fostul fotbalist la FC Bihor. Vrem să ne dezvoltăm sănătos. Să avem cât mai mulți copii la Centrul nostru, iar acolo unde sunt mulți va exista și valoare. De asemenea avem și trei antrenori cu licența A. Nu e puțin pentru un club ca Lotus și contează mult pentru instruirea și educarea copiilor. Este important și pentru clasificarea pe care o face Federația Română de Fotbal în rândul Centrelor de copii și juniori.

Rămânând la sectorul juvenil, recent s-a încheiat a doua ediție a Cupei Lotus, competiție care s-a bucurat de aprecierile cluburilor prezente

Este o cupă al cărei artizan a fost Dorin Mudura, șeful Centrului de copii și juniori, ajutat de mulți alții, și din club, și din Primărie. De la an la an ne dorim ca această Cupă Lotus să fie tot mai reușită și să vină cât mai multe echipe pentru a juca aici.

În paralel se dezvoltă și infrastructura sportivă de care CS Lotus Băile Felix beneficiază.

Dezvoltăm baza sportivă cu ajutorul Primăriei și sperăm ca până în toamnă să fie gata și terenul sintetic făcut prin Compania Națională de Investiții. Terenul II cu gazon natural din cadrul Stadionului Comunal va devenit terenul principal, urmând să fie executate anumite lucrări. Mai avem în zonă terenuri nefolosite, lăsate în paragină și este mare păcat. Primăria, domnul primar, încearcă să rezolve această situație și sperăm ca în câțiva ani vom avea un hub sportiv cum nu sunt prea multe în România. Noi suntem un club de drept public și beneficiem de finanțarea asigurată de Primăria Sânmartin. Ne bucurăm și de susținerea câtorva hoteluri din Băile Felix și mai avem câteva firme aproape de noi. Suntem judicioși în ceea ce privește cheltuirea banilor, iar din acest punct de vedere toată lumea este mulțumită.

Practic există o stabilitate și speranțe de dezvoltare în continuare…

Noi vrem să ne dezvoltăm pe două căi, infrastructură sportivă și Centrul de copii. Vârful este echipa de seniori, unde ne vom dori mai mult. Vedem ce lot vom reuși să alcătuim, să îmbinăm tinerețea și dorința de afirmare a juniorilor de la Centru, și nu numai de la noi, pentru că avem discuții și cu alți potențiali juniori care ar putea să evolueze la noi. Avem o înțelegere cu un cunoscut impresar bihorean. De asemenea avem o colaborare și cu FC Bihor și sperăm să o dezvoltăm. A început de anul trecut când noi le-am dat jucători, ne-au dat și ei. Suntem deschiși discuțiilor constructive cu orice alt club din județul Bihor pentru a colabora reciproc avantajos și în folosul fotbalului.

Ați dat doi jucători la FC Bihor (n.r. – Sebastian Cucu și Gelu Gitye), ambii au evoluat, iar Sebi Cucu a adunat cele mai multe minute.

Mă bucur foarte mult pentru ei. Sper să continue pe aceeași linie și să rămână oameni de bază și să dea randament la FC Bihor.

Cum vedeți perspectiva fotbalului bihorean?

Consider că noi, cluburile de eșalon trei chiar și patru să constituim baza de unde FC Bihor să poată atrage jucători. La FC Bihor s-a început o muncă serioasă. Claudiu Keșeru este un om cunoscut și serios, Erik Lincar și Viorel Domocoș, cu tot staff-ul lor, sunt apreciați și recunoscuți în toată țara. Mă bazez pe aceste calități ale lor pentru a ridica și mai mult FC Bihor Oradea. E important ca toate cluburile care intră într-o relație de colaborare cu FC Bihor să fie mulțumite.

Alexa Krenek, încadrat de Rareș Vidican și Sebastian Colțescu, arbitri FIFA care au fost prezenți la Cupa Lotus FOTO: T.B.

Trimite articolul

X
Taguri:
Alexa Krenek ,
CS Lotus Băile Felix
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doi tineri care au tâlhărit un băiat de 13 ani, în Oradea, obligați să urmeze un program strict timp de 6 luni
    Judecătoria Oradea a hotărât, vineri, să ia față doi tineri – minori la data comiterii infracțiunii - implicați în jefuirea unui băiat de 13 ani, pe o stradă din Oradea, măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de 6 luni.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cereale furate direct din combină. Explicația autorului: n-avea bani de nunți și botezuri
    Prins în flagrant delict în timp ce încerca să vândă peste trei tone de grâu din combina pe care lucra, angajatul unei societăți agricole din Bihor a oferit o explicație inedită pentru gestul său.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO
    Grădinița 42 din Oradea, renovată aproape complet. Lucrările sunt realizate în proporție de 90%
    Lucrările de la Grădinița 42 au ajuns la un stadiu fizic de 90%. Investiția a fost posibilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării.

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Uzinei din Tileagd

    BIHON CAO

    Locuitorii din Chișirid pot încheia contracte cu Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Întreruperea furnizării apei potabile în zona Magheru–Republicii

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    RMN sau CT gratuit pentru bolnavii cronici. Cum se obține biletul de la specialist și cine beneficiază
    Pacienții care suferă de boli cronice au dreptul, o dată pe an, cu bilet „Monitor” de la specialist, la o investigație imagistică decontată de stat.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    24 de familii vor avea șansa unui nou început. Locuințele sociale nZEB+ din Beiuș sunt gata
    Lucrările la cele 24 de locuințe nZEB+ destinate tinerilor din grupuri vulnerabile din municipiul Beiuș au fost finalizate, urmând ca în perioada următoare să fie făcută recepția investiției.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Au început lucrările la rețeaua de gaze din Hidișelu de Sus. Peste 1.200 de gospodării vor putea fi racordate
    Lucrările pentru introducerea rețelei de alimentare cu gaze naturale în comuna Hidișelu de Sus au început după emiterea ordinului de începere.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X