Iubitorii mai în vârstă ai acestui sport au prins însă și vremuri mai bune. În anii 80, Constructorul Oradea era o echipă redutabilă în prima divizie, iar marile forțe de atunci ale handbalului românesc – Steaua, Dinamo, Minaur Baia Mare – aveau meciuri grele la Oradea.

Constructorul a promovat în prima divizie în anul 1980. Echipa își susținea meciurile de acasă la Sala Sporturilor (actuala Arenă „Antonio Alexe”), finalizată recent, la finele anului 1979. Era la momentul respectiv una dintre cele mai moderne săli din România, iar darea sa în folosință a produs o veritabilă emulație în jocurile de echipă din orașul nostru. Sala era arhiplină la meciurile Constructorului, în contextul în care handbalul românesc se afla pe atunci în elita europeană și mondială a acestui sport. Echipa orădeană era pregătită de Gheorghe Ionescu, un antrenor tânăr în acea vreme, care a avut ulterior o carieră remarcabilă în handbalul românesc. Gigi Ionescu a construit o echipă valoroasă, care s-a aflat timp de aproape un deceniu în prima divizie.

Fotografia alăturată reprezintă echipa Constructorul Oradea, aflată într-un cantonament de iarnă în stațiunea Voineasa, în 1984. În poză se află următorii: rândul de sus, de la stânga la dreapta: Ioan Grecu – reprezentant al Sindicatului, regretatul Iosif Feher, Adrian Rus, Cezar Oprea, Kapornay Ladislau, Gheorghe Tudor, regretatul Vasile Oprea, antrenorul Gheorghe Ionescu, Mircea Sămărghițan, Florea Vranău, Ioan Popa, Petru Porumb, Dumitru Giura, regretatul Halmágyi Attila; rândul de jos: Dan Condratov, Viorel Croitoru, Valentin Cristea, Dorin Cristache.

Unul din componenții echipei de atunci, Adrian Rus, își amintește cu nostalgie de acele vremuri.

„Domnul Gheorghe Ionescu, căruia eu îi sunt extrem de recunoscător pentru modul în care m-a ajutat, era un antrenor exigent, de mare valoare. A creat la Oradea o echipă bună, fiind sprijinit de conducerea Trustului de Construcții Locale Oradea, în frunte cu directorul Nicoară, un om care iubea foarte mult handbalul. Cu excepția Stelei, pe care n-am reușit să o batem niciodată, toate celelalte echipe au fost înfrânte de-a lungul anilor la Oradea. Constructorul le-a învins pe Dinamo, Minaur Baia Mare, Poli Timișoara și toate celelalte formații din campionat, dar Steaua era atunci foarte greu de bătut. Era acea echipă formidabilă, cu marile sale vedete: Nicolae Munteanu, Cristian Gațu, Ștefan Birtalan, Vasile Stângă, Radu Voina, Gabriel Kicsid, Cezar Drăgăniță și ceilalți”, afirmă Adrian Rus.

Fostul handbalist nu uită atașamentul deosebit al publicului orădean față de echipă și față de handbal în general.

„Lumea venea în număr extrem de mare la meciurile noastre. Când veneau adversare importante, nu mai era niciun loc liber, iar spectatorii stăteau în picioare, în spatele tribunelor, sau pe jos, pe treptele de acces în tribune. Și mai era un lucru interesant pe care mi-l amintesc. De multe ori se întâmpla ca FC Bihor să joace imediat după meciurile noastre de handbal, iar municipalitatea asigura autobuze speciale, care transportau oamenii de la sală la stadion. Era o emulație deosebită pentru sport în acele vremuri, nu ca în zilele de acum, când tribunele sunt în general goale”, spune Adrian Rus.

Fostul handbalist își amintește de cantonamentele de pregătire din perioadele de vară sau iarnă. „În cantonamente efectuam o pregătire foarte serioasă. De obicei, cantonamentele erau la Cabana Leșu. Alergam zilnic cel puțin 25 de kilometri, de la Cabana Leșu la Coada Lacului și înapoi. Nu puteam păcăli sau fenta, pentru că antrenorul – nea Gigi Ionescu venea cu mașina după noi și ne urmărea în permanență”, ne-a mărturisit Adrian Rus.

Constructorul Oradea a retrogradat din prima divizie în anul 1988. De atunci, handbalul masculin orădean a mai promovat de câteva ori în Liga Națională, dar nu a rezistat mai mult de un sezon pe prima scenă (o singură dată două sezoane, prin mărirea numărului de echipe de la 12 la 14), deși pe banca echipei s-au aflat nume sonore, precum regretatul Constantin Jude, Gheorghe Ionescu, Petre Avramescu, Adrian Ștot, Sorin Toacsen sau Dumitru Berbece.