“Cassano va fi astăzi madrilen”, notează publicaţia Marca. Potrivit AS, o “ultimă propunere” va fi trimisă, luni, de către Real la AS Roma, astfel că cele două cluburi trebuie să se pună de acord în cursul zilei.
Cotidianul AS susţine că valoarea transferului este estimată la cinci milioane de euro, iar Cassano, care ar putea semna pînă în 2011, va cîştiga la Madrid aproximativ 4 milioane de euro pe an.
Cassano a ajuns la Real Madrid
<p>Atacantul echipei AS Roma, Antonio Cassano, ar putea fi transferat la Real Madrid, a anunţat presa sportivă spaniolă.<BR /><BR /></p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O investigație a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dezvăluit un mecanism financiar complex, în care ar fi fost implicate aproape 30 de firme din domeniul construcțiilor, care a provocat bugetului de stat un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei, prin neplata TVA și a impozitului pe profit.
Economic
Schimbarea proprietarului unei mașini sau a numărului de înmatriculare nu anulează automat rovinieta.
Educație
O mamă din Bihor și-a mutat cei doi copii la o altă școală, convinsă că băiatul ei, diagnosticat cu autism, se va adapta mai ușor. După patru zile, i-a dus înapoi, reclamând ostilitatea învățătoarei și a unor părinți. Cadrul didactic neagă acuzațiile, iar cazul a ajuns la Inspectoratul Școlar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce a aflat care sunt condițiile din sistemul penitenciar maghiar, unde a executat o parte din pedeapsa aplicată pentru trafic de migranți, un orădean este pe cale să afle cum arată o zi din viața unui deținut în penitenciarele din țara natală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o postare recentă pe pagina sa de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai, Karsai Attila, a prezentat imaginile surprinse pe străzile din localitate în care se observă un cerb lopătar.
Economic
Contribuabilii vor putea evalua modul în care sunt tratați în sediile administrațiilor fiscale, printr-un chestionar accesibil direct de pe telefonul mobil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!