Fostul presedinte american Jimmy Carter a declarat luni ca liderii Hamas i-au spus ca vor accepta un acord de pace negociat de rivalul lor, liderul palestinian Mahmoud Abbas, daca palestinienii aproba intelegerea prin vot, relateaza Reuters.
Un motociclist portughez, participant la Raliul Europei Centrale, a cazut luni intr-o rapa de pe marginea traseului, fiind transportat cu elicopterul, la Spitalul Judetean de Urgenta din Baia Mare, transmite NewsIn.
Un ziar din Pennsylvania, detinut de un miliardar acuzat in urma cu zece ani de Hillary Clinton ca ar conspira impotriva sotului ei, si-a exprimat duminica sustinerea pentru aceasta in cursa pentru investitura democrata, relateaza AFP.
powered by Surfing Waves

FC Bihor

Cu Mocan, Orban și Bota titulari, România U19 a câștigat ultimul meci jucat la „Memorialul Stevan Vilotić”
Două victorii și o înfrângere este bilanțul înregistrat de echipa națională U19 a României, pregătită de selecționerul Marin Ion, la turneul amical „Memorialul Stevan Vilotić”, desfășurat în Serbia.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cursa București–Oradea, anulată de AnimaWings pe fondul problemelor tehnice din flotă
Compania a luat decizia de a scoate treptat din operare aeronavele Airbus A220 - 300, iar astfel șase din cele opt aeronave deținute de Animawings nu vor mai zbura.

Educație

Reducere de 90% la biletele de tren pentru studenți. Care sunt traseele eligibile și documentele necesare
Studenții beneficiază și în 2026 de reducere de 90% la călătoriile cu trenul, însă facilitatea nu poate fi folosită pe orice rută.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă – Oradea „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – Etapa I”

România

AEP propune reguli speciale pentru alegerile parlamentare anticipate. Termene mai scurte și mai puține semnături
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a pus în transparență decizională un proiect de lege care stabilește reguli speciale pentru organizarea eventualelor alegeri parlamentare anticipate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul are parte de temperaturi peste normal. Când se răcește și când cresc șansele de ploaie
Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în Bihor, înaintea unei răciri spre finalul săptămânii, când vor crește și șansele de ploaie.

Educație

România, mult sub media OCDE la finanțarea educației. Cât se cheltuiește pentru fiecare elev
România a crescut investițiile în educație, însă nivelul finanțării rămâne mult sub media statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Potrivit raportului „Education at a Glance 2026”, în 2023 cheltuielile publice pentru un elev din ciclul primar au fost de 3.783 de dolari, față de media OCDE de 12.893 de dolari.

Economic

ANAF schimbă regulile pentru TVA. Firmele pot ajunge la control înainte să-și primească banii de la stat
Firmele care au TVA de recuperat de la stat trebuie să fie atente la noile reguli introduse de ANAF.

Economic

Mai puține hârtii la ghișeu: statul ar putea verifica singur datoriile și plățile cetățenilor și firmelor
O parte dintre documentele pe care cetățenii și firmele trebuie să le prezinte în relația cu instituțiile publice ar putea fi eliminate din procedurile administrative, dacă acestea pot fi verificate direct în sistemele informatice ale statului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 30 septembrie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 30 septembrie.

Economic

TVA cerut de ANAF pe ultimii cinci ani, șters prin amnistie. Cum își recuperează banii firmele care au plătit deja?
Firmele cărora Fiscul le-a cerut, după ani de zile, TVA pentru perioade în care aveau codul de TVA anulat intră în procedura de anulare a datoriilor. ANAF a pregătit mecanismul prin care obligațiile fiscale vizate de noua amnistie vor fi șterse, iar antreprenorii care au achitat deja banii îi vor putea cere înapoi.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Anunț începere proiect „Construire hală industrială producție tâmplărie PVC și aluminiu, amenajări exterioare, împrejmuire teren și branșamente utilități”