„România se menține pe locul 45 din 163 de țări și pe ultimul loc în clasamentul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit studiului Indicele de Progres Social 2020 privind calitatea vieții și bunăstarea socială, realizat de organizația nonprofit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte. România înregistrează 78,35 de puncte din 100, un scor ușor mai ridicat față de anul precedent, și se regăsește, conform acestuia, în rândul țărilor din a treia categorie din clasament, după Barbados, Bulgaria și Mauritius”, anunță Deloitte.
Indicele de Progres Social (IPS) măsoară calitatea vieții și bunăstarea socială a cetățenilor din 163 de țări, în baza analizei a trei dimensiuni principale. Metodologia presupune acordarea unui punctaj pentru elementele încadrate în categoria nevoilor de bază – și anume hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală -, pentru cele care țin de bunăstare – accesul la educație de bază, accesul la comunicații și informații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului – și pentru elementele care țin de oportunități – drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată. În baza punctajului acordat, țările din clasament sunt grupate în șase categorii, în mod descrescător.
„Studiul atrage atenția că, în absența unor măsuri imediate care să contribuie la o recuperare durabilă a economiei lumii, pandemia de COVID-19 amenință să anuleze progresul social din ultimii zece ani. În cazul României, faptul că actuala criză a apărut după ce țara noastră înregistrase cel mai bun an economic din istorie, 2019, face ca efectele sale, care sunt deja vizibile în indicatori precum șomajul sau scăderea economică, să nu fie încă evidente și în indicele de progres social, care se află la un nivel ușor mai ridicat față de cel de anul trecut. Însă amenințarea de regres care planează asupra întregii lumi este valabilă și pentru noi”, explică Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
În clasamentul mondial, România se regăsește în primele 50 de țări la două dintre cele trei categorii analizate, nevoi de bază (locul 45) și oportunități (locul 49), în timp ce la categoria bunăstare ocupă locul 57. Analizând punctajele acordate fiecăreia dintre coordonatele încadrate în cele trei categorii, țara noastră a obținut cele mai bune scoruri pentru siguranța personală (locul 36), drepturile personale (locul 46), accesul la educație avansată (locul 49) și accesul la comunicații și informații (locul 49). La polul opus, coordonatele analizate pentru România care au înregistrat punctaje mai slabe sunt incluziunea (locul 91), locuința (locul 90), sănătatea și bunăstarea (locul 85).
În 2020, pe primele locuri în clasament sunt Norvegia, Danemarca și Finlanda, iar pe ultimele, Republica Centrafricană, Ciad și Sudanul de Sud. Statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Croației, Ungariei, Bulgariei și a României, se găsesc în primele două categorii de țări din clasament, având un nivel ridicat al calității vieții. Dintre statele din regiunea Europei Centrale și de Est, cel mai bun loc este ocupat de Slovenia (22), fiind urmată de Estonia (24), Cehia (25), Polonia (31), Lituania (32), Letonia (35), Slovacia (36), Croația (39), Ungaria (40), Bulgaria (43) și România (45).
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XAici intervine nonsensul, când noi am fost bombardați de știri că Oradea e cel mai sigur, cel mai tare, cel mai la superlativ. Deci raportat la UE suntem tot pe nicăieri….
-
Nonsensul se afla doar în mintea ta ignoranta. Daca ai fi citit stirea cu atentie ai fi vazut ca e vorba de Romania si nu de Oradea. Din cate am citit eu nu s-a prezentat nicio comparatie intre Oradea si alte orase ci doar strict Romania si alte țari deci de ce n-ar fi Oradea un oras în care se traieste bine? A ca vrei sa fii tu carcotas de aia
-
De ce in Oradea se traieste mult mai bine. Mai bine decat cine? Crezi ca daca avem niste betoane o ducem bine? Si orasele din America de sud au autostrazi prin orase, zgarie nori dar 90% din populatie moare de foame. Noi vorbim Oradea ultimul loc la salarii, hai ca e buna asta!!!
-
ba, Adi, nu-mi vine sa cred ca esti INCA un care nu poate intelege, ca ionel si vasi. Izayg vorbeste despre “mere” tu insisti ca vorbeste despre “furnici” esti departe de a intelege ceva. pune-ti gandurile in ordine.
-
-
Izayg desteptu puli, Oradea nu e tot in Romania gusterule?
-
ba Ionel, gustere, tu crezi ca e tot una sa traiesti intr-un sat din vaslui sau in oradea? mai tredci pe la oras sa vezi diferenta. tu nici nu meriti explicatii pentru ca NU POTI INTELEGE
-
Drop, tu vorbesti de oras, unul venit de la coada vacii care a vazut pentru prima data un oras, mai umbla prin tara sa vezi si alte orase, care sunt mult peste noi la orice capitol, inclusiv ca nu au tarani prosti ca tine care traiesc in oras
-
vasi, nu fi lemn
-
drop o singura traba nu pot intelege,cum pula mea, te-a facut mata asa de prost si tâmpit ca nu vezi nimica in jurul tau,chiar asa de bine le merge la Oradeni? tu unde pizda mati stai? ca toată lumea se plânge că nu are bani,tu unde pula lui Hector stai ma gusteru puli? a da tu lucrezi la primărie lustruesti dosul la gunoiul astalalt betonator,voua va merge bine mancamiati pula,voi stati acolo la caldura aveti bani de la fraieri k-noi taxe peste taxe impozite mari aveti de unde futuva in gura de gusteri lipitori si paraziții dracului!!!!
-
ionel, imi pare rau pentru tine, iti propun ca daca o sa ai copii sa-i trimiti la scoala, sa nu ajunga asa ca tine. tine minte.
-
-
-
Stiti cum e Oradea de azi ? Exact ca si cladirile istorice din centru pe care le-a zugravit bolojan, in exterior viu colorate de iti fura privirea si in interior paragina , nefunctionale, doar gramezi de moloz…
-
cetatene, Oradea trebuie si meritaa curatata, cine-o sa vina sa investeasca, sau sa ramana aici, sau sa se mute intr-un oras jerpelit?? si cand mergi la doctor, chiar daca esti bolnav in interior, tot te speli si iei haine curate. asa si oradea. toate pe rand.
-
Hai sa-ti explic la cei doi neuroni pe care ii ai, nimeni nu vine sa investeasca in oras pt ca ai cladiri vopsite si 3 poduri si o centura, o sa vina marii investitori care fac pantofi. Tot timpul marii investitori vin unde au oameni pregatiti cu scoli, oradea nu are asa ceva ca au plecat. Oradea nu poate sa atraga tineret pregatit ca si Clujul ca nu ai ce face aici, sa iti intre in cap ca nimeni nu se muta intr-un oras cu betoane vopsite, tineretul vrea viata culturala, distractii, evenimente, Oradea e la ani lumina de Cluj. Aici nu sunt salarii care sa te faca sa te muti si dintr-un salar sa-ti permiti casa noua si masina, nu iti permiti City break de asta nu merge nici aeroportul, ca nu avem mediu de afaceri, sedii de mari companii, invatamant de calitate(universitate). Pt ce dracu sa dea cineva Clujul pt Oradea cand e vorba sa se mute undeva. Crezi ca exproprierile abuzive atrag dezvoltare? Stii ca doar studentii in Cluj au adus 200mil euro in 10 ani, marile firme din Iasi au cifra de afaceri de 1miliard de euro pe an? Noi ce avem firme de mana a doua, salarii minime, desfiintam licee sa facem profesionale, noi punem accent pe munca de jos care nu aduce profit si dezvoltare, vom ajunge ca Detroit unde erau numai negri muncitori la banda pt fabricile de masini, pe salarii de nimic si uite unde au ajuns acum, faliment. Nu reusim sa atragem exact ce trebuie. La noi cetateanul e dusmanul primariei, e bun numai sa plateasca taxe cat mai mari si gigacalorie cat mai mare. Cat o sa se termine fondurile europene vom fi ca pe vremea lui Sturza sa astupam gropile cu nisip. Si asa avem cele mai distruse drumuri din orasele mari din tara, in ce naiba vezi tu ca suntem cei mai cei din tara???
-
@vasi, bine, am 2 neuroni, dublu fata de singurul tau. si o dovedesti in continuu cu frustrarea ta obsesiva. ma bucur ca macar nu injuri ca un cretin si poti sa legi cateva propozitii. DA oradea are nevoie foarte mare de universitate si de oameni isteti, de dezvoltarea IT, de firme care platesc bine, de influx de oamneni bine pregatiti etc etc etc. pe cat de mare dreptate ai aici, pe atat de paralel esti cu ura ta patologica fata de administratia locala, zici ca esti un om normal si un om idiot in aceeasi persoana. daca-mi spui si mie cand am zis ca in oradea e mai bine decat in cluj, poti sa-ti recapeti al 2-lea neuron. am zis si repet ca in oradea nu e atat de rau pe cat va plangeti voi intr-una si intr-o veselie, zici ca primiti bani pentru denigrari. in oradea nu e ca-n vaslui de raau, nu e nici ca-n amsterdam de bine. dar nici in cluj. si nu, oradea nu e la ani lumina de cluj, e doar la cativa ani simpli si putini. poate n-ai trait in oradea inainte de 2010, poate esti tu “vinitura”, stii tu, hotii striga hotii. si mai termina cu pesedismele astea ca nu mai esti in campanie, esti cringe af
-
-
-
-
zsizsi (ca si ceilalti cativa de pe aici) care prima data dau cu pumnul apoi tot nu gandesc.
-
Investiția, sărăciei are.
-
drop gunoiul fara minte, da serios cu ce o ducem noi mai bine k Clujeni, Bucureșteni Timișoreni Aradeni si multi alti na zi cu ce sântem mai tari k ei?zi ma desteptu puli ???
-
Ionel gandeste de 2 ori inainte sa zici ceva. tu nu gandesti deloc deocamdata. meriti explicatie? vorbesc cu un lemn, ca esti lemn. gandeste singur si raspunde-ti la intrebare densule. noi o ducem mai bine decat media tarii nu mai bine decat clujenii sau altii. media nationala e sub oradea sau cluj.
-
ce intelegi tu prin bunastarea oradenilor, din moment ce avem cele mai mici salarii din tara, ce medie, medie la ce? lumineaza-ne dropule
-
incerc sa explic asa cum inteleg, sper sa reusesc: daca media nationala (de trai, salarii, timp liber, orice altceva vrei tu) este trasa in jos de toate comunele subdezvoltate si ridicata de Cluj, Timisoare Sibiu etc, atunci nu poti sa tu spui ca in Cluj media e foarte joasa. e joasa per total la nivelul tarii nu in CLUJ! asta vreau sa spun. tu nu locuiesti intr-o medie, nici intr-un tabel grafic, tu locuiesti presupun in oradea, unde de bine de rau ai spitale, scoli, magazine, benzinarii, restaurante, aquapark, centura, tencuiala nu iti cade in cap, cainii nu te musca pe strada samd. nivelul de trai din oradea e peste media nationala si tot creste (chiar daca nu am ajuns ca in cluj). asta vreau sa spun. voi insistati ca oradea e = comuna subdezvoltata din teleorman, iar eu va contrazic. voi insistati ca in oradea toate salariile sunt de sub 400 de euro si toate din cluj sunt de peste 2000 euro. eu va contrazic si va arat cu degetul ca aberati. cei din cluj cu salarii mici v-ar injura si sunt multi. cred ca-mi pierd vremea si nu pasa nimanui ce scriu.
-
-
-
Bai drop cu ce o ducem noi mai bine, betonul turnat de cel pe care il lingi zilnic tine de foame, tine de bunastarea personala? De ce cand esti bolnav te duci in Cluj sa te tratezi, sau la aeroport in Cluj sau Timisoara, de ce copii pleaca din oras ca o duc mai bine in alte orase, da mai du-te tu in plm de lingator de funduri venit de la coada vacii, frecate-ai cu fundul pe toate betoanele din oras ca sa o duci si mai bine, mai iesi din oras si mergi prin jur sa vezi ca suntem la coada vacii. Nu avem nici un sediu de institutii aici, nu avem mediu de afaceri, nu avem Universitate , cu ce plm suntem noi cei mai ce din tara. Lingau de doi bani. Cred ca ti-ai luat si tu o masina second cu care te plimbi toata ziua pe centura si vai ce oras avem. Mars ma la coada vacii de unde ai venit, vinitura infecta.
-
nu fi limitat ba. era vorba ca o ducem mai bine decat media tarii. da cum ai putea tu sa intelegi una ca asta? stai ca mai este un idiot mai jos, trebe sa ii raspund si lui ca si el ii greu de cap.
-
drop gunoiul puli! da o ducem bine,mai bine k mata,ca pe ea o doare deja maxilardu de atâta supt de pula ca sa te tina pe tine in primărie ca nu pentru mintea ta grozavă esti acolo 100%!!!
-
Ionel avortonu puli. mai taci dracului de cacat ce esti, nu spui nimic important doar injuri. limbricu pulii.
-
-
-
Dropila ne spui cu ce suntem noi din Oradea peste Bucuresti, Cluj, Iasi, Brasov, Timisoara, Sibiu? Noi cei cu cele mai mici salarii?
-
cine plm o zis ca suntem peste ei?
-
tu si gasca: doar asta auzim: suntem cei mai grozavi, cei mai dezvoltati, cel mai sigur oras, cel mai fantastic, cel mai pictat, cele mai “multe lucruri bune”. Iar tu esti cel mai lingau, te incadrezi perfect in sir.
-
Atunci mai taci din gura si mai termina sa compari oradea cu teleorman si vaslui, ca noi avem alte standarde decat tine
-
crop si vasi iar trolati tristi?
-
-
-
drop Sugi toată pula cu toată neamul tau de imigrant!!!
-
shh
-
-
-
Pai e si normal ca suntem pe ultimul loc cu primari alesi de structurile de forta exemplul Oradiei,unde de peste un deceniu,un vanzator de ABC din satul Birtin,isi face de cap pe banii oradenilor
-
baiete..
-
Perfect adevărat.
Pe bani publici, oricine poate fi destept.
Este foarte ușor să greșești și să nu răspunzi pentru asta.
-
-
Logica ta de doi lei e pe nicaieri…
-
Daca era sondajul comandat de primaria oradea am fi fost din nou pe primul loc. Deci depinde de cine face sondajul
-
Exact
-
bine ca va plac sondajele pesediste
-
Nah, e fake news. De un an de cand e pnl la volan, suntem sigur in top. Cea mai dezvoltata dezvoltare a dezvoltatilor. Si multe “lucruri bune”. La fel ca oradea dupa 12 (!) ani de dezvoltare e cel mai dezvoltat oras dezvoltat de dezvoltati.
Problema nu e neaparat ca Deloitte ne clasează pe ultimul loc între țările UE,ci dacă și cum ne vom depăși aceasta poziție de apreciat”!Atata timp cât creșterea economică se bazează pe consum și nu pe o producție naționala proprie și sustenabila totul se năruie ca un castel de nisip intr-o perioada de criza a consumului.Poti fi chior in țara orbilor dar asta nu te ajuta cu nimic.Asta apropos de Oradea.
30 de ani guvernati de PSD,Asta e adevarul.
Iliescu,unchiu Nastase,Dragnea au condus pe ideea daca suntem rupti de foame nu mai avem forta sa facem ceva.Sa nu uitam si de biserica.Crede si nu cerceta.
-
Convenția Democrată (formată din partidele istorice, inclusiv PNL) ce au făcut timp de patru ani cât au fost la guvernare???
Ăștia de acuma ce crezi că o să facă???
…..
Foamea noastră cea de toate zilele, ia-ne-o nouă astăzi -
Convenția Democrată (formată din partidele istorice, inclusiv PNL) ce au făcut timp de patru ani cât au fost la guvernare???
Ăștia de acuma ce crezi că o să facă???
…..
Foamea noastră cea de toate zilele, ia-ne-o nouă astăzi-
Maturitatea, experienta si probabil cel mai mult nivelul educatiei au facut ca efervescenta si increderea de la inceputul CD sa piara destul de repede, pentru ca in toate structurile ramasesera fostii psdisti in esaloanele secundare. Fara sustinerea populatiei, Constantinescu s-a declarat invins de sistem si a plecat. E si el om totusi, n-a plecat departe de ciolan.
-
👍
-
-
Unde ai lasat mintea? “țara noastră înregistrase cel mai bun an economic din istorie, 2019” cine a guvernat din 2016 pana in 2019, si a urcat tara pe varf?
-
Au urcat tara in varf fara sa se planga de “greaua mostenire” Constantinescu, Basescu, Ciolos
-
-
Mai inforeazāte cine a fost 30 de la guvernare cā baţi cānpii! Era rau cu ciuma rosie dragnea cā au triplat pensii salarii alocatii au scāzut tva impozitul pe venit au eluminat 102 taxe etc etc mai binei cu ciuma galbenā austeritatea foamea batjocora guvernul PDNL JOHANIS guverneazā pt corporații banci nu pt românii! Sunt fan😂😂😂😂
Epoca Iohannis va ajunge în istorie ca cea mai josnică din perioada modernă a României. Epoca în care Securitatea a pus stăpânire totală pe România. E mai rău chiar decât în timpul lui Băsescu !
-
Ai dreptate, mențioez că eu am votat cu Iohanis, îmi pare rău acuma.
Toate alegerile sunt manipulate de SRI, din păcate-
Mare adevar…culmea culmilor ca ciolanis isi si lauda guvernul de rahat ca fiind cel mai performant din istoria moderna a Romaniei 🙂
-
Cum ajunge dreapta la putere cum ne lovesc crizele si molimele. Eu zic ca ii bate Dumnezeu pe cei care au votat stramb.
-
Eu zic sa iti dam muie comunista mica si infecta ce esti. De 30 de ani sunt rosii la conducerea tarii si suntem o gluma de tara. Ne pisam si pe tine si pe toti psd-istii mizerabili. Intr-o tara civilizata, psd nu ar fi existat de mult.
-
Lasā cā se pise johanis pe tine austeritatea foamea batjocora guverneazā pt corporații banci nu pt românii! Cum e mierea dulce pe care o primesti 😂😂😂
-
Pentru tot dezastrul in care se afla societatea asta de cacat sunt de vina chiar oamenii de rand. Niste imbecili notorii, ancorati in drama comunista, victime permanente ale traumei trecute, ale prostiei generalizate. Un popor fara credinta care uraste tot ce e valoros. Fiecare in parte sunteti de vina pentru ceea ce traiti.
-
In farsit!!!Doamne ajuta,nu sunt singurul!!!!
-
Exact.aveti dreptate ,noi oameni de rând santem de vină ,pentru ca nu sântem o nație unită care sași regleze conturile ,sași rezolve dreptatea lui Omenesc, santemi k niște oii santem mințiți batjocoriti de 31 de ani incoace, asta nu e democratie absolut deloc
-
Cei cu pensii nesimtite nu au fost luati in calcul…….
romanii de rand sunt pe ultimul loc la venituri din europa, in scchimb politrucii alesi locali si parlamentari parveniti si smecherasi au printre cele mai mari venituri din Europa fara sa faca mare branza pentru dezvoltarea comunitatilor si a tarii care i-a ales. Este inadmisibil ca primarii, viceprimarii de orase sa aiba salarii de 3-4000 de euro pe luna iar salariile pentru majoritatea angajatilor sa fie de 2300 de lei brut.Deasemenea directorii din cadrul primariilor si cei ai institutiilor locale si centrale care sunt numiti doar pe principii politruce si incompetenti sunt lafel de bine platiti ca si trepadusi politruci care i-au numit in functii, ei ar trrebui sa fie cei mai slab platiti deoarece in marea lor majoritate sunt afoni, incompetenti si habarnisti singura lor preocupare este parvenitismul si avantajele materiale iar activitatea lor este submediocra pentru care nu merita nici macar salariul minim pe economie.
Dacă votul nostru poate schimba ceva….este un semn de intrebare.
Păi “TU”,nație proastă votezi de 30 de ani,mama Pnl și tata Psd și acum te plângi.
Tura viitoare, votează copilul Usr și mai stai pe loc încă 15 ani.
Toți sunt fostul Pcr
Punct
-
👍👍👍
Punct și de la capăt.
Ei fură.
Noi muncim.
Plătim taxe.
Acuma ne-au mai pus și mască.
Urmează vaccinul cu cip ca la boi.Boris Johnson, prim ministrul Marii Britanii, recunoaște că vaccinurile vor folosi nanotehnologia :
https://youtu.be/Z-prCcamUzk
Daca facea storia clasamentul, romanica era cea mai extraordinara din univers, similar cu oradea 🙂
-
da, ca restu sunt TOTI corecti, si nimeni n-o sa denigreze vreodata oradea. a, scuze, sunt o gramada de denigratori chiar aici prin comentarii. ei sunt corecti? ei merita admirati? ii aplauzi si cu bucile? ei, redusii, ei sunt idolii tai? mai lasa antena 3.
-
dropule vezi ca deja faci bataturi pe limba de la dosul lui Bolojan 🙂
-
iar vorbesti prost
-
-
Vopsitul gardului nu s-a terminat, la judeţ un toate fac.
Atata timp cat sunt acceptate companii straine care platesc salari ridicole comparativ cu UE asta e nivelul nostru cel mai scazut din UE, si ne meritam clasamentul,cu 300 de euro cat platesc majoritatea si urla peste tot ca romanu nu vrea sa munceasca,noi nu vom ajunge in alta parte decat mai jos cu un loc, in loc ca acestia sa fie trimisi de unde au venit si sa nu fie acceptate firme care nu platesc minim 1000 de euro cel mai mic salar
Pentru ca nu e corect ca firme straine sa huzureasca pe spatele nostru si sa isi bata joc de munca noastra si normal ca nivelul de trai sa fie unde e, dar romanu se trezeste pe rand si nu mai vrea mai bine pleaca peste hotare unde este apreciat si platit de firme care nu si permit sa vina in tara noastra.
Pe cand va desteptati ? ca din 89 tot asta cantati la imnul statului !!!??
Nu va plangeti. Malaiul este sub 2 lei. Avem viata de aur………
Mândria românească ha ha ha! Și Oradea e pe primul loc din lume ha ha ha!