Întreg grupul PSD demisionază, a anunţat Mircea Geoană. Potrivit preşedintelui partidului, miniştrii PSD merg acum la Guvern să-şi depună demisiile.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat că miniştrii PSD şi-au scris demisiile chiar după decizia CEX de a-l susţine pe Dan Nica în ciuda dorinţei premierului de a-l remania. Sârbu a spus că miniştrii PSD vor participa la şedinţa de Guvern de astăzi, deoarece fac încă parte din Coaliţie şi nu au intrat în opoziţie.
Premierul Emil Boc a anuntat marti, la expirarea celui de-al doilea ultimatum dat PSD cu privire la o noua nominalizare pentru functia de ministru de Interne, ca a trimis presedintelui propunerea de revocare a lui Dan Nica, urmand ca interimatul sa fie preluat de Vasile Blaga.
Măsurile anticriză adoptate în ţara noastră sunt printre cele mai ineficiente din Europa şi din lume, după cum arată un studiu realizat de centrul de cercetare în domeniul economiei CESifo Group.
Un cetăţean român a murit, iar alţi şapte români au fost răniţi, într-un accident rutier produs duminică în estul Ungariei, în apropierea graniţei cu România, a declarat oficialul care a condus operaţiunea de salvare.
În lume exista tot mai mulţi copii supradotaţi care reuşesc să facă performanţe extraordinare. De la vârste foarte fragede, ei reuşesc să impresioneze prin performanţele lor în diferite activităţi.
Forma finală a Legii educaţiei naţionale aduce modificări importante atât în structura examenelor, cât şi în organizarea instituţiilor de învăţământ. Şcolile vor fi conduse de un consiliu de administraţie din care vor face parte profesori, elevi şi autorităţi locale, consiliu care va decide şi o parte din materiile studiate de elevi.
Desi pana in prezent nu a fost facuta nicio dezvaluire ca Adolf Hitler ar avea urmasi in viata, se pare ca dictatorul german are cativa descendenti.
La multi ani dupa ce am iesit de pe bancile scolii, ne aducem aminte doar cunostinte istorice de baza, date marcante, evenimente de rascruce sau personalitati.
Orice ar aduce grila unică de salarizare a bugetarilor, lefurile din Occident rămân un miraj pentru angajaţii români de la stat. Spania şi Italia nu au adoptat acest sistem de remunerare a bugetarilor, iar salariile sunt mult mai mari decât cele din România. Şi nemţii au venituri de invidiat, chiar dacă au grila unică. Sistemul german e bine pus la punct: se ţine cont de vechime, dar mai ales de performanţă.