Spania îşi va deschide graniţele de la 21 iunie pentru Spaţiul Schengen. Singura ţară care face excepţie este Portugalia. În cazul graniţelor cu Portugalia, Spania va permite accesul începând cu 1 iulie.
O carte împrumutată de la o bibliotecă olandeză i-a plăcut atât de mult unui cititor încât acesta a returnat-o după 39 de ani, 13 săptămâni şi 5 zile de la termen, informează dpa.
Ministrul Sănătății a fost întrebat, vineri, de ce nu toți medicii care au tratat pacienți cu COVID-19 nu au primit stimulentul de 500 de euro anunțat de Guvern, el spunând că acest lucru „nu este o loterie”, iar „oamenii politici pot da mai multe explicații” în acest sens.
Proiectele de infrastructură de interes local vor putea fi transferate de la autorităţile centrale la nivelul autorităţilor locale, în urma unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern, a spus, vineri, șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, la Oradea, că "în viitorul apropiat" s-ar putea relua slujbele religioase în interiorul lăcășelor de cult, cu respectarea unor reguli și cu participarea unui număr limitat de persoane.
Senatul a adoptat, vineri, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor aleşilor locali, inițiată de Marcel Ciolacu, Florin Roman, Alfred Simonis și Călin Popescu Tăriceanu.
Judecătoria Oradea a admis o cerere a Parchetului Bihor și a hotărât să prelungească, pentru a doua oară, cu 30 de zile, măsura arestului preventiv în cazul fostului director al școlii gimnaziale din Aușeu, Adrian Botici, cercetat într-un dosar de agresiune sexuală asupra a trei minori cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani.
Concurența pentru rolul de „under” titular la FC Bihor se anunță una acerbă, atât în poartă, cât și în zona ofensivă a echipei. În cantonamentul din Slovenia, majoritatea dintre ei au avut evoluții prin care s-au remarcat, contribuind cu goluri, pase decisive sau penalty-uri obținute.
Un scandal petrecut pe holurile școlii Gimnaziale nr. 1 din Tămășeu a fost tranșat în această săptămână de către Judecătoria Oradea, care a condamnat-o la 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pe o femeie, mama unei eleve, care a fost acuzată că a păruit-o pe holurile școlii pe profesoara de matematică.
După un sezon petrecut în Liga 3 la Minaur Baia Mare, cu care s-a calificat în play-off, mijlocașul bihorean Andrei Moga (20 de ani) a făcut din nou pasul în eșalonul doi al fotbalului românesc.
Primăria Oradea anunță că, în perioada 20 iulie – 9 august 2026, vor fi instituite restricții de circulație în zona pasajului suprateran, pentru desfășurarea lucrărilor la proiectul „Pasaj denivelat pe DN 79, la intersecția cu Centura Oradea”.
Un bărbat de 29 de ani, din Popești, dat în urmărire națională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani de închisoare pentru furt calificat, a fost reținut de polițiștii Compartimentului Urmăriți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor și predat Penitenciarului Oradea. 1
În cursul zilei de 16 iulie, la ora 13:31, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor că pe strada Dunărea din Oradea, s-a produs un accident rutier. 1
În cursul zilei de 16 iulie , la ora 15:36, polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați că pe drumul județean 767 E, în afara localității Sărand, s-a produs un accident rutier.
Crișul Repede reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri naturale ale municipiului Oradea, fiind un loc de întâlnire pentru localnici și turiști, un spațiu destinat plimbărilor, relaxării și petrecerii timpului liber în mijlocul naturii. Imaginea acestuia reflectă însă și gradul de responsabilitate al comunității față de mediul înconjurător.
Deși tinerii români petrec tot mai mult timp online și folosesc zilnic platforme de socializare, acest lucru nu se reflectă și în nivelul competențelor digitale.