„Astăzi nu este praznic de sfinţi. Astăzi Biserica lui Dumnezeu dreptmăritoare prăznuieşte pe Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor. Nu se poate asemăna cinstea robilor cu a împăraţilor. Astăzi este praznic împărătesc, pentru că Maica Domnului, Împărăteasa a toată făptura, se mută la cer”. (“Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie)

După săvârşirea tuturor tainelor mântuirii noastre şi după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata Maica Sa vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspândi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său.

Arzând către Dânsul mai mult decât serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii.

„Sfânta Fecioară se obişnuise ca uneori să întârzie în Muntele Eleonului, căci lângă muntele acela era satul care se numeşte Ghetsimani şi lângă el, sub munte, o grădină cu saduri, din care Zevedei avea puţină câştigare, şi care era moştenirea Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Într-acea grădină, Domnul nostru, mai înainte de patima Sa cea de voie, se ruga şi asuda faţa cu sânge, şezând în genunchi înaintea Tatălui ceresc.

Deci, într-acea grădină, după aceea, şi Preacurata Maica Lui, în acelaşi loc vărsa rugăciunile sale cele fierbinţi, asemenea şezând în genunchi şi udând cu lacrimi faţa sa şi acel loc. Acolo a fost mângâiată de înger cu vestirea de la Dumnezeu a grabnicei ei mutări la ceruri”. (Vieţile Sfinţilor)

Mai înainte de sfârşitul ei, acolo s-a făcut de două ori arătare îngerească Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, înainte cu 15 zile de adormirea ei, apoi înainte cu trei zile, când a primit de la înger acea stâlpare de lemn de finic din rai.

Moartea cea trupească nu va stăpâni însă peste dânsa, i-a spus Arhanghelul Gavriil, precum n-a stăpânit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturând de la ochi stricăciunea mormântului, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, în lumina feţei Domnului.

Binevestitorul i-a dat atunci un dar din rai, care era o stâlpare dintr-un copac de finic, strălucind cu multă lumină, ca ea să fie dusă înaintea patului, când preacinstitul şi preacuratul ei trup va fi petrecut spre îngropare.

La început a spus aceasta Sfântului Ioan, fiul cel încredinţat de Hristos, şi i-a arătat stâlparea cea luminoasă, primită de la înger. După aceea au aflat de plecarea ei toate rudeniile de pretutindeni, precum şi o mulţime de credincioşi, care s-au strâns la casa Sfântului Ioan, împrejurul Maicii Domnului, cu multă plângere.

„Însă ea le poruncea să nu plângă, ci să se bucure pentru moartea ei că, stând mai aproape şi înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură, va putea cu mai multă înlesnire ca să se roage şi să milostivească bunătatea Lui. Ea îi încredinţa pe cei ce plângeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi şi va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mângâietoare, pe care le grăia către cei ce stăteau de faţă şi plângeau, ridica mâhnirea din inimile lor şi le potolea tânguirea cea cu lacrimi”. (Vieţile Sfinţilor)

În acel timp s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a înconjurat casa; căci cu dumnezeiască poruncă, sfinţii îngeri, luând pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim şi i-au pus la Sion înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

„Văzându-se unul pe altul, se bucurau şi se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieşind la ei Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie şi cu lacrimi, spunându-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pământeşti a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. (Vieţile Sfinţilor)

În clipa în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sunt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pământ spre cele cereşti; pentru aceea o chema cu dragoste.

Atunci, a rostit ea cu bucurie: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea’. Şi iarăşi a zis cuvântul ei cel vechi: ‘Fie mie acum după cuvântul tău!’ Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dânsul şi din bucurie duhovnicească, preasfântul său suflet l-a dat în mâinile Fiului său. Însă nicio durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce”. (Vieţile Sfinţilor)

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor.

„De aici au dus-o în locaşul cel mai sfânt din Ghetsimani. Iarăşi şi aici urmară sărutări, îmbrăţişări şi laude, sfinte cântări, multe rugăciuni şi plânsete, râuri de lacrimi izvorâte din dor şi pline de îndurerare. Şi era de văzut ploaie de lacrimi vărsate râuri. Şi astfel trupul cel preasfânt este aşezat în preaslăvitul şi preaminunatul mormânt. Şi de aici, a treia zi, este ridicat în sălaşurile cele cereşti”. (“Al doilea Cuvânt de laudă al Sfântului Ioan Damaschinul la Adormirea Maicii Domnului” – https://doxologia.ro)

Despre nemăsurata dorinţa de a o vedea pe Maica Domnului, pe când încă se mai afla la Ierusalim, Sfântul Ignatie purtătorul de Dumnezeu scrie într-una din scrisorile sale către Sfântul Ioan Evanghelistul: „Eu, dacă îmi va fi cu putinţă, voi veni la tine, ca să văd pe credincioşii sfinţi care s-au adunat acolo; dar mai ales să văd pe Maica lui Hristos, de care grăiesc că la toţi este minunată, cinstită şi iubită şi toţi doresc să o vadă. Cine n-ar fi dorit s-o vadă pe Sfânta Fecioară şi să vorbească cu aceea, care a născut pe Dumnezeul Cel adevărat?”. (surse: “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, Episcopia Romanului, 1996; vol. “Vieţile Sfinţilor”; https://doxologia.ro)

sursa: Agerpres