Numărul accidentelor produse pe şoselele din România creşte în fiecare an. Mai mult, potrivit unui studiu făcut de Societatea Academică Română, numărul accidentelor este de trei ori mai mare decât media din uniunea europeană.
Euro a depasit pragul psihologic de 3,7 lei . Moneda europeana este cotata, luni dimineata, la tranzactiile interbancare la 3,7230 lei, transmite Antena 3.
Salariul mediu net a fost de 1.121 lei in luna noiembrie a anului trecut, cu 37 lei (3,4%) mai mare decat in luna precedenta, cele mai insemnate cresteri inregistrandu-se in domeniul asigurarilor si al caselor de pensii, iar scaderi ale castigului mediu au existat in industria miniera si edituri.
Până la sfârşitul acestui an, Bucureştiul va avea patru axe turistice şi un traseu de autocar pentru transportul turiştilor străini. Cele patru trasee vor urmări străzile pe care se află cele mai importante obiective turistice.
A doua biserică de gheaţă din lume a fost sfinţită la Bâlea Lac. Într-un peisaj de vis, lăcaşul de gheaţă a adunat sute de turişti, fascinaţi de frumuseţea bisericii. Construcţia bisericii, are măsoară 60 de metri pătraţi, a durat trei săptămâni.
34 de maşini au fost implicate în accidente în lanţ în această dimineaţă pe autostrada Bucureşti-Piteşti din cauza poleiului. La kilometrul 14 un tir a derapat, apoi mai multe maşini au intrat în acesta.
Un şofer român a primit o amendă de 2.000 de euro pentru că nu le-a dat apă viţeilor pe care îi transporta. Potrivit HotNews, camionul condus de român a fost oprit de poliţie pe o autostradă lângă localitatea italiană San Bartolomeo al Mare.
Ceaţă şi duminică noapte pe Drumul Naţional 1. Vizibilitatea a fost atât de scăzută încât şoferii au fost nevoiţi să folosească sistemul de avarie pentru a semnaliza că se află pe şosea.
Preţul energiei electrice nu va creşte în perioada imediat următoare, a anunţat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
Cele sase numere extrase sunt: 33 - 35 - 23 - 12 - 19 - 25. Loteria Romana a transmis ca nu exista nici un castigator la tragerea de duminica seara.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident tragic a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai, în centrul Oradiei, pe strada Vasile Alecsandri.
Bihon CSM Oradea
CSA Steaua București și CSM Oradea s-au întâlnit vineri seara la Bazinul Steaua, în meciul 3 din finala Superligii Naționale de polo. Partida s-a încheiat cu scorul de 15-14, după o dispută echilibrată și tensionată, care a avut nevoie de penalty-uri de departajare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de vineri, 22 mai, în jurul orei 19:20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă aflată în construcție, situată pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou incident a avut loc pe Centura Oradea, la doar o zi după ce un șofer a fost filmat circulând pe contrasens în apropierea magazinului Auchan.
1
Cultură
În Noaptea Muzeelor se va derula cea de-a XI-a ediție a manifestării Muzeele orădene împreună!
Educație
Antonia Cozma și Carla Negruț de la Liceul de Arte au obținut premiul I la faza națională a Olimpiadei de Arte Vizuale.
Cultură
Expoziția „În corpul casei. Locuiri suprapuse de la Brâncuși la Ghenie - o selecție din colecția Marianei Florescu” va fi deschisă până în 30 august.
Cultură
Tatiana Niculescu este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a fost distins cu Premiul „Angels” pentru anul 2025, o recunoaștere internațională acordată spitalelor care demonstrează excelență în diagnosticarea și tratamentul pacienților cu accident vascular cerebral (AVC).
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Marghita a dispus arestarea la domiciliu a unui tânăr de 21 de ani, din Popești, acuzat de o tâlhărie comisă săptămâna trecută, într-un magazin din Marghita.
Cultură
Evenimentul se desfăşoară timp de trei zile în sala de conferinţe a Muzeului Ţării Crişurilor.