Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că se va consulta, la sfârşitul acestei luni, cu reprezentanţii bibliotecarilor, pentru a modifica Legea Bibliotecilor, în sensul că aceasta să prevadă obligaţii pentru autorităţile locale şi sancţiuni pentru neaplicarea ei.
În România nu s-a înregistrat, de miercuri până joi, niciun deces în rândul pacienţilor cu gripă porcină, însă au fost confirmate trei noi cazuri de infectare cu virusul A/H1N1, bilanţul total ajungând astfel la 6.965, potrivit celui mai recent bilanţ al Ministerului Sănătăţii.
Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie cu 8,1% (111 lei) faţă de noiembrie până la 1.477 lei (350 euro), ca urmare a acordării unor premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, a plăţii drepturilor salariale restante şi a realizării de producţii mai mari, a anunţat joi INS
Comisia Europeană (CE) a luat decizia de a renunţa la acordarea sprijinului financiar pentru culturi energetice, în contextul în care obiectivul pentru care a fost introdus, respectiv creşterea suprafeţelor cultivate cu aceste plante, a fost atins mai repede decât se preconizase, informează MADR.
Liga Scriitorilor Români cere conducerii Bisericii Ortodoxe Române să-l facă sfânt pe poetul Mihai Eminescu.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, miercuri, la Conferinţa Naţională a Rectorilor, că instituţia pe care o conduce pregăteşte un proiect de lege pentru reformarea învăţământului superior care va prevede, printre altele, politici active de recrutare a profesorilor străini.
Garda de Mediu a informat Camera Deputaţilor că a efectuat verificările în legătură cu operaţiuni ale firmelor Ars Advertising şi Best Advertising,aşa cum a solicitat Comisia de anchetă în cazul fostului ministru al Mediului Nicolae Nemirschi, precizând că a trimis documentele de control către DNA.
Concurenţa a anunţat miercuri că analizează înfiinţarea Hidroenergetica prin fuziunea unor sucursale Hidroelectrica, Filiale pentru Reparaţii şi Servicii “Hidroserv”, Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, CNH, SE Paroşeni şi Sucursala Termoserv Paroşeni din Termoelectrica.
Peste 100 de sindicalişti din Federaţia "Spiru Haret" pichetează miercuri, timp de două ore, Ministerul Educaţiei, pentru a protesta faţă de măsurile legislative luate de guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
CFR Călători a comunicat, miercuri, că începând de joi, 4 februarie, va fi reluată circulaţia unor trenuri de călători care au fost anulate săptămâna trecută din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.