O fetiță în vârstă de doi ani și-a pierdut viața joi seara, după ce a dezvoltat complicații în urma unei anestezii efectuate într-o clinică dentară din București. Primele informații indică faptul că micuța ar fi primit o doză excesivă de anestezic, iar eforturile medicilor de a o salva au fost zadarnice.
AUR și PSD conduc în clasamentul intenției de vot pentru alegerile parlamentare, formațiunea condusă de George Simion fiind pe primul loc cu 30% în urban și 49% în rural, iar social-democrații ocupă locul al doilea cu 19%, respectiv 21%, relevă a V-a ediție a Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, dată, joi, 13 noiembrie publicității.
Incendiul care a urmat exploziei produsă joi, 13 noiembrie într-o garsonieră de la etajul al treilea al unui bloc de locuințe din orașul Balș a fost localizat în urma intervenției pompierilor, cinci persoane aflate în imobil având nevoie de asistență medicală, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt.
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a anunțat, la începutul lunii noiembrie 2025, finalizarea unei investigații la compania Fan Courier Express S.R.L., în urma căreia a fost constatată încălcarea mai multor prevederi ale Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local al orașului Ștei a adoptat, în unanimitate, hotărârea privind implementarea proiectului „Restaurare Casa Memorială Miron Pompiliu”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul certificatelor de concediu medical eliberate în 2025, comparativ cu anul 2024, a scăzut cu circa 3.200.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Cheșereu, care a provocat un accident în care și-a pierdut viața cumnatul său, de 28 de ani, și-a aflat, vineri, pedeapsa.
BIHON Sport local
Unul dintre cei mai importanți jucători care au îmbrăcat tricoul lui FC Bihor este Ovidiu Lazăr. În 3 decembrie, fostul atacant a împlinit 60 de ani, prilej cu care i-am solicitat un interviu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunţă intenţia de a introduce un mecanism automat de protecţie a preţurilor la produsele agroalimentare, după expirarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, prevăzută pentru 31 martie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul firmelor care și-au închis activitatea în România a înregistrat o creștere semnificativă în primele zece luni ale acestui an, fapt care indică presiuni tot mai mari asupra mediului de afaceri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 12 decembrie, publicul va avea ocazia să o trimită în finala competiției, prin vot.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în seara zilei de vineri, 5 decembrie.
România
Odată cu apropierea noului an, părinții, bunicii și mătușile intră deja în ritmul pregătirilor de Crăciun: ce jucării își doresc cei mici, cât să cheltuiască și ce cadouri ar trebui să lase Moșul sub brad.
România
În data de 3 decembrie, Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care stabilește noile condiții pentru deținătorii de permise de conducere provenite din afara Uniunii Europene cu care pot circula legal pe drumurile publice din România
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine una dintre piesele-cheie într-o mișcare majoră de pe piața retailului din România, după ce un lanț românesc a finalizat preluarea a zeci de magazine cedate în urma unei tranzacții de amploare.