Sistemul financiar mondial traversează o criză de proporţii, situaţie ce nu ocoleşte România. Ministerul Muncii anunţă până la 30.000 de şomeri până în primăvara anului viitor, iar mulţi români au fost deja concediaţi.

Giulia şi Andrei au câştigat trofeul "Dansez pentru tine" şi marele premiu de 60.000 de euro, vineri seară, la Pro TV, în finala emisiunii "Dansez pentru tine", care a fost urmărită de peste 2.600.000 de telespectatori, informează televiziunea.

SĂRBĂTOARE. Sfântul Apostol Andrei, cel care a botezat primii creştini pe teritoriul ţării noastre, fiind considerat patronul spiritual al României, se sărbătoreşte mâine.

Pentru prima dată după ’89, românii sunt chemaţi la urne să-şi aleagă prin vot uninominal reprezentanţii în Parlament pentru următorii patru ani. Un Parlament nou, pentru care Guvernul a "investit" 50 de milioane de euro.

Reprezentantii structurilor MAp, MIRA, SPP, SRI, ce vor participa la parada militara de 1 Decembrie, au efectuat ieri ultima repetitie generala inaintea evenimentului care urmeaza sa marcheze implinirea a 90 de ani de la Marea Unire. Ca de obicei, sunt cateva personaje care tin cu orice pret sa intineze aceasta sarbatoare.

Un copil de 11 ani, din lo­calitatea vas­luiană Zo­r­leni, a fost a­buzat sexual de mai mulţi colegi, zilele trecute, chiar în toaleta şcolii. Până acum au fost identificaţi opt dintre agresori, însă poliţiştii au indicii că ar fi vorba de mai mulţi. Vio­latorii au vârste cu­prin­se între 13 şi 15 ani.

În condiţiile financiare actuale, implementarea normelor BNR de limitare a creditării şi criza internaţională de lichidităţi, tot mai multe bănci se bat pentru economiile dvs. prin diverse produse de economisire. Dar produsele băncilor nu sunt singurele produse de economisire la care puteţi apela.

Romimo.ro, locul 8 in top portaluri de imobiliare din România a lansat din 21 noiembrie concursul de înscriere la newsletter-ul său săptămânal: “te ajutăm sa-ţi utilezi casa”

Sindicatul Independent al Juristilor din Romania - solicita Curtii de Apel Bucuresti, sectiei 8 Contencios, anularea Ordinului Ministerului Sanatatii Publice numarul 574/269 din 2008 in vederea stoparii Campaniei de vaccinare HPV - SILGARD / CERVARIX initiata in scolile romanesti, la fetitele de la clasa a-IV-a.

BUCURESTI - Vodafone anunta lansarea primului laptop sub brandul propriu pentru utilizatorii din Romania. Incepand de astazi, laptop-ul Vodafone Log’n’Go 160 este disponibil in magazinele Vodafone si ale partenerilor sai, la preturi atractive, impreuna cu noi oferte de date mobile.

powered by Surfing Waves

Educație

Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școli. Elevii nu le-ar mai putea folosi nici în pauze
Un proiect de lege depus la Camera Deputaților prevede interzicerea telefoanelor mobile pe întreaga perioadă a programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii. Dispozitivele ar urma să fie depozitate în spații speciale.

BIHON Sport local

Adrian Anca: „Rămân doar amintirile frumoase și efortul de a consolida un proiect aflat la început de drum în Liga 3”
Revenit în fotbal după 14 ani, exact în locul de unde a luat o pauză, fostul fotbalist bihorean Adrian Anca a încheiat la finalul sezonului colaborarea cu CS Bihorul Beiuș.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 300 de copii au participat la activitățile organizate, în Piața Unirii din Oradea, de Ziua Poliției Locale
Piața Unirii din Oradea s-a transformat într-un spațiu al jocului și al învățării, unde sute de copii au participat la activități dedicate siguranței rutiere și protejării mediului.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă privind înlocuirea și extinderea rețelelor de apă din Cartierul Nufărul

BIHON CAO

Anunț de întrerupere a furnizării de apă potabilă Calea Aradului spre DN79 – Aeroportul Internațional Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Zona Ogorului și comunele Sânmartin, Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lărgirea străzii Lăpușului din Oradea va elimina parcările din fața blocurilor. Primăria anunță peste 180 de locuri noi
Deschiderea recentă a sensului giratoriu de deasupra pasajului Oneștilor și lărgirea străzii Lăpușului la patru benzi sunt privite de mulți orădeni ca investiții necesare pentru fluidizarea traficului din zonă.

Cultură

Joc şi voie bună la cea de a doua ediţie a evenimentului „Danț pe Valea Mâșchii” de la Borod
Manifestarea aduce împreună peste 200 de membri ai ansamblurilor folclorice și ai grupurilor vocale din județul Bihor și din zonele apropiate

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Spărgător de mașini, devenit „loverboy”. Un recidivist din Oradea, arestat pentru că ar fi obligat două tinere să se prostitueze
Șandor Ciarnău, un bărbat de 36 de ani, din Oradea, a fost arestat miercuri de Tribunalul Bihor într-un dosar instrumentat de DIICOT Oradea, sub acuzația de trafic de persoane.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Atenție la căpușe! DSP Bihor avertizează: căpușele pot transmite boli grave în perioada petrecută în aer liber
Temperaturile ridicate și timpul petrecut tot mai des în aer liber cresc riscul contactului cu căpușele, avertizează Direcția de Sănătate Publică Bihor. Mușcăturile pot transmite boli grave, iar medicii recomandă măsuri de protecție și prezentarea rapidă la consultații dacă apar simptome.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Polițist din Aleșd, condamnat cu suspendare pentru că ar fi dat informații despre percheziții în cazuri de contrabandă
Vlad Liviu Buz, care la data comiterii faptelor de care este acuzat, în iulie 2021, avea grad de agent șef adjunct în cadrul Poliției Aleșd, Biroul Rutier, a fost condamnat de Judecătoria Aleșd la 2 ani și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani și jumătate, într-un dosar în care a fost acuzat că a dat informații despre percheziții ce urmau să aibă loc la persoane suspectate de contrabandă cu țigări.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

After-school gratuit, vouchere de sport pentru copii și siguranță rutieră pentru pietoni, temele prezentate de Clotilde Armand la Oradea
După mai bine de doi ani de absență, la sediul USR Bihor a fost organizată, în 21 mai, prima conferință de presă, cu ocazia vizitei la Oradea a vicepreședintei Uniunii Salvați România, Clotilde Armand, coordonator pe partea de administrație locală în Biroul Național al USR și fost primar al Sectorului 1 București.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 700 de litri de motorină, furați din utilaje și camioane, lângă Oradea. Doi tineri și un minor au fost reținuți
Doi tineri - unul de 28 de ani, din Ineu, și altul de 19 ani, din Tinăud – au fost reținuți de polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Oradea pentru implicarea în furturi de combustibil din camioane și utilaje, comise în luna aprilie în dauna aceleiași firme.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Beat criță la volan, pe un drum comunal din Bihor. Un bărbat din Sălard a ajuns în arest
La data de 20 mai, polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 49 de ani, din comuna Sălard, județul Bihor.