La 2 ianuarie 1929, Statele Unite (SUA) şi Canada au convenit să-şi unească eforturile pentru a devia râul Niagara, în speranța de a proteja Cascada Niagara – un grup de cascade masive ce reprezintă una dintre cele mai mari atracții turistice din America de Nord.
Cascada Niagara este un ansamblu format din trei căderi de apă de la graniţa dintre statul nord american New York din SUA şi provincia Ontario din Canada. American Falls şi Bridal Veil Falls se află pe teritoriul Statelor Unite şi Horseshoe Falls pe teritoriul Canadei, evidenţiază www.todayifoundout.com/.

[eadvert]

Din punct de vedere geologic, vârsta formaţiunii este relativ mică. Cu peste 12.000 de ani în urmă, Cascada Niagara ajunsese la şapte mile în aval de râu până la limitele de acum ale aşezărilor Lewiston, New York şi Queenston, Ontario. De-a lungul anilor, pragul s-a erodat până la locul său actual, aminteşte www.niagarafallsstatepark.com. În timpul ultimei ere glaciare, începând cu aproximativ 1,7 milioane de ani în urmă, gheţarii continentali cu o grosime de până la două mile au acoperit regiunea Niagara Frontier.

Primul european care a analizat în profunzime Cascada Niagara a fost Louis Hennepin, un preot francez care l-a însoţit pe LaSalle în expediţia sa în regiunea Niagara în 1678.

Până în secolul al XIX-lea, industriaşii valorificau puterea cascadei pentru energie hidroelectrică. Până în 1885, de ambele maluri ale Cascadei se adunaseră destule îngrijorări cu privire la abuzuri, astfel încât Niagara Appropriations Bill a fost creat pentru a proteja zona de dezvoltatorii privaţi. Acest proiect de lege a dus la crearea Parcului de Stat al Rezervaţiei Niagara din New York (primul parc de stat din New York) şi a Parcului Queen Victoria Niagara Falls din Ontario.

Statele Unite şi Canada şi-au unit forţele din nou în 1929 pentru a încetini procesul de eroziune şi pentru a produce mai multă energie hidroelectrică. Astfel, la 2 ianuarie 1929 a fost semnat un acord între cele două ţări prin care se autoriza alocarea de 2 milioane de dolari pentru lucrări de construcţie pe râul Niagara. Planul presupunea redirecţionarea curenţilor puternici şi efectuarea de săpături în anumite zone pentru a face Cascadele mai atractive, încetinind în acelaşi timp efectele eroziunii.

Cu privire la această decizie, site-ul www.presidency.ucsb.edu redă mesajul preşedintelui SUA de la acea vreme:

„Pentru a putea primi sfatul şi consimţământul Senatului pentru ratificarea lor, transmit prin prezenta o convenţie între Statele Unite şi Majestatea Sa Regele Marii Britanii, Irlandei şi Dominioanele Britanice de dincolo de mări, Împărat al Indiei, pentru conservarea şi îmbunătăţirea frumuseţii pitoreşti a Cascadelor Niagara şi a curenţilor, semnată la Ottawa la 2 ianuarie 1929 şi un protocol semnat în aceeaşi zi.

Convenţia şi protocolul au avut aprobarea mea şi au fost semnate de ministrul american la Ottawa în virtutea deplinelor puteri care i-au fost eliberate de mine.

În atenţia Senatului asupra raportului de însoţire al secretarului de stat pe această temă.” Calvin Coolidge, Casa Albă, 16 ianuarie 1929

La Cascada Niagara curg 3.160 de tone de apă în fiecare secundă. Această cantitate reprezintă 75.750 de galoane de apă pe secundă în cascadele American şi Bridal Veil şi 681.750 de galoane pe secundă în cascada Horseshoe, arată www.niagarafallsstatepark.com. Cascada Niagara este capabilă să producă peste 4 milioane de kilowaţi de energie electrică, care este împărţită de Statele Unite şi Canada. Apă din patru din cele cinci Mari Lacuri (Superior, Michigan, Huron şi Erie) ajunge în râul Niagara înainte de a se vărsa în Lacul Ontario. Aceste cinci Mari Lacuri reprezintă aproape o cincime din aprovizionarea cu apă dulce a lumii.

În noiembrie 1896, energia electrică a fost transportată de la uzina Adams din Niagara Falls, New York, la Buffalo, New York, fiind pentru prima dată în lume când curentul alternativ a fost transmis pe o distanţă lungă, aminteşte www.niagarafallsstatepark.com

Cascada Niagara rămâne o atracţie turistică populară, datorită în mare parte intervenţiei umane. Inginerii pot controla debitul de apă care se scurge peste cascade şi chiar pot creşte debitul în timpul sezonului turistic aglomerat. Dar s-ar părea că ceea ce i-a atras pe oameni la Cascada Niagara în primul rând nu este neapărat ceea ce îi face să se întoarcă în continuare. După cum a spus Ginger Strand, autorul cărţii “Inventing Niagara: Beauty, Power and Lies”, “Există această contradicţie interesantă pentru că, pe de o parte, a devenit populară pentru că era sălbatică, imensă şi neîmblânzită. Şi pe de altă parte, a devenit populară pentru că începea să fie îmblânzită şi transformată în ceva puţin mai puţin sălbatic”, mai arată articolul publicat pe www.todayifoundout.com/.

sursa: AGERPRES/