BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația Alumni Universitatea din Oradea a organizat o masă rotundă dedicată asociațiilor studențești din cadrul universității

Asociația Alumni Universitatea din Oradea a organizat o masă rotundă dedicată asociațiilor studențești din cadrul universității

De Mădălina Cristea
la 8 April 2025 09:00 Reactualizat la: 8 April 2025 10:38

Asociația Alumni Universitatea din Oradea a organizat o masă rotundă dedicată asociațiilor studențești din cadrul universității

Foto: Universitatea din Oradea
8 April 2025 09:00 Reactualizat la: 8 April 2025 10:38
Asociația Alumni Universitatea din Oradea (AAUO) a organizat evenimentul „Masa rotundă ASO – Amplificăm Succesul Organizațiilor” vineri, 4 aprilie, la Biblioteca Universității din Oradea.
Scris de Mădălina Cristea - Asociația Alumni Universitatea din Oradea (AAUO) a organizat evenimentul „Masa rotundă ASO – Amplificăm Succesul Organizațiilor” vineri, 4 aprilie, la Biblioteca Universității din Oradea.

Trimite articolul

X

Desfășurat sub deviza „Asociațiile Studențești – motorul inovării și implicării”, evenimentul a adus la aceeași masă: conducerea Universității din Oradea, reprezentanți ai celor 16 asociații studențești active în cadrul universității, precum și parteneri strategici ai AAUO.

Agenda evenimentului a inclus: prezentări ale inițiativei AAUO, a sponsorului evenimentului, Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România (APPAR) și a proiectului NGO Matches, din care face parte această manifestare. De asemenea, au avut loc și discuții despre rolul asociațiilor studențești în inovare.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a subliniat importanța asociațiilor studențești pentru comunitatea academică.

„Sunt asociații studențești de la Universitatea din Oradea care sunt exemple de bune practici la nivel național”, a declarat rectorul Universității din Oradea.

Prorectorul responsabil cu serviciile studențești, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, a prezentat cele trei principii care stau la baza colaborării dintre universitate și asociațiile studențești: parteneriatul, încurajarea activităților științifice și susținerea valorilor autentice.

La eveniment au participat reprezentanții partenerilor, ei înșiși alumni ai Universității din Oradea: Laviniu Gabor, fondator și președinte al Asociației DECENU.EU, Flaviu Porojan, manager al centrului regional Oradea la Fundația CREFOP, Filip Barabaș, președinte al A.R.D.T. Oradea, și Costuț Sorina, manager de proiect NGO Matches, reprezentantă APPAR ROVE, care au adus contribuții valoroase prin experiența și implicarea lor.

De asemenea, au avut intervenții online reprezentanții a două organizații neguvernamentale importante la nivel național a căror misiune este să sprijine organizațiile nonprofit din România, incluzând aici și asociațiile studențești. Ana Cojocaru de la asociația Amply ONG și Loredana Luțescu de la asociația Techsoup România au prezentat resursele și oportunitățile pe care le pot accesa asociațiile studențești.

În a doua parte a evenimentului a avut loc o masă rotundă, sub forma unei sesiuni de brainstorming și networking, care a facilitat identificarea nevoilor specifice ale asociațiilor și au stimulat propuneri de colaborări viitoare. Participanții au identificat din experiențele proprii ale organizațiilor lor provocările și oportunitățile pentru asociațiile studențești.

Președintele Asociație Alumni a propus înființarea unui Centru de Resurse Alumni pentru Asociațiile Studențești, o platformă sub egida AAUO. Aceasta va oferi mentorat, acces la resurse specializate, suport în dezvoltarea organizațională și facilitarea conexiunilor cu mediul de afaceri și ONG-urile locale și naționale.

„Acest eveniment marchează un moment important în dezvoltarea relației dintre absolvenți și studenții actuali. Suntem convinși că experiența absolvenților noștri reprezintă o resursă valoroasă pentru asociațiile studențești, iar prin Centrul de Resurse Alumni pentru Asociațiile Studențești vom putea oferi sprijin concret și relevant pentru dezvoltarea acestora”, a afirmat Dorin Cristian Coita, președintele Asociației Alumni Universitatea din Oradea.

Trimite articolul

X
Taguri:
asociatia alumni ,
masa rotunda ,
sociatii studentesti ,
universitatea din oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    ÎCCJ a decis: autorizațiile de construire pot fi emise în baza unor PUZ-uri revocate ulterior
    Proprietarii de terenuri și dezvoltatorii imobiliari primesc o clarificare importantă din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în privința obținerii autorizațiilor de construire.

    România

    Reguli noi pentru recompensarea deținuților din România. Ce condiții trebuie îndeplinite
    Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a schimbat procedura prin care persoanele private de libertate pot obține recompense pentru participarea la activități educative, muncă sau programe de reintegrare socială.

    Bihon CSM Oradea

    CSM Oradea, în fața a două meciuri importante. Poloiștii cred în victorie cu Dinamo și AN Brescia
    CSM Oradea va susține în următoarele zile două partide foarte importante pentru parcursul echipei, ambele la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 5 noiembrie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 5 noiembrie.

    Economic

    Băncile ar putea fi obligate să returneze dobânzile încasate în plus. Cine ar putea beneficia de măsură
    Românii care au avut sau au credite cu dobândă variabilă calculată în funcție de ROBOR ar putea avea la dispoziție o procedură specială pentru recuperarea sumelor plătite în plus către bănci, dacă se dovedește că au fost afectați de practici anticoncurențiale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    România nu știe când va intra în programul Visa Waiver. Discuțiile cu SUA continuă, dar eliminarea vizelor rămâne incertă
    Românii care sperau să călătorească în Statele Unite fără viză mai au de așteptat.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X