BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Centru de zi pentru copii și părinți, inaugurat la Urvind printr-o investiție de peste 2 milioane de lei din PNRR

Centru de zi pentru copii și părinți, inaugurat la Urvind printr-o investiție de peste 2 milioane de lei din PNRR

De Sorin Martin Vereș
la 19 July 2026 07:00 Reactualizat la: 15 July 2026 13:11
19 July 2026 07:00 Reactualizat la: 15 July 2026 13:11
Primăria Lugașu de Jos a finalizat proiectul „Construire Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii în comuna Lugașu de Jos, sat Urvind, județul Bihor”, finanțat prin PNRR.
Scris de Sorin Martin Vereș - Primăria Lugașu de Jos a finalizat proiectul „Construire Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii în comuna Lugașu de Jos, sat Urvind, județul Bihor”, finanțat prin PNRR.

Trimite articolul

X

 

Investiția, în valoare totală de 2,05 milioane de lei, a fost realizată integral din fonduri nerambursabile acordate prin mecanismul NextGenerationEU. Obiectivul proiectului a fost înființarea unui serviciu social specializat destinat copiilor și familiilor aflate în situații de vulnerabilitate, prin care aceștia să poată beneficia de consiliere și sprijin, pentru prevenirea separării copilului de familie și consolidarea mediului familial.

Noul centru în care funcționează serviciul social a fost construit în satul Urvind. Clădirea are o suprafață construită de circa 200 mp, fiind proiectată special pentru desfășurarea activităților sociale și educative destinate copiilor și părinților. Spațiile au fost organizate astfel încât să răspundă nevoilor beneficiarilor și personalului. Centrul dispune de o sală de activități, o sală multifuncțională, un cabinet de consiliere, precum și un birou pentru activități administrative și de asistență socială.

Clădirea este completată de un oficiu, spații tehnice, vestiare și grupuri sanitare, inclusiv unul adaptat persoanelor cu dizabilități. În exterior a fost amenajat un loc de joacă pentru copii. Compartimentarea permite desfășurarea simultană a mai multor activități și asigură accesibilitatea tuturor beneficiarilor. Clădirea a fost realizată conform standardului nZEB – nearly Zero Energy Building, ceea ce înseamnă un consum redus de energie și o eficiență energetică ridicată. Proiectul include soluții moderne de termoizolare, iar sistemul de încălzire este bazat pe o pompă de căldură aer-apă cu o putere de circa 20 kW și încălzire în pardoseală, iar producerea unei părți din energia necesară este asigurată prin panouri fotovoltaice.

De asemenea, centrul este dotat cu corpuri de iluminat LED și alte soluții menite să reducă consumul energetic și costurile de exploatare pe termen lung. Proiectul a inclus și măsuri privind siguranța și accesibilitatea clădirii. Centrul dispune de infrastructură pentru supraveghere video, sisteme de comunicații și rețea de date, iar toate spațiile au fost proiectate astfel încât să poată fi utilizate și de persoanele cu mobilitate redusă.

Odată cu finalizarea investiției, serviciul social „Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii” din Urvind a devenit funcțional și a obținut licență de funcționare provizorie. Furnizorul serviciului este Primăria Lugașu de Jos, prin Compartimentul Asistență Socială, iar capacitatea autorizată a centrului este de 42 de beneficiari pe zi. În prezent, cei 42 de copii incluși în grupul-țintă beneficiază de servicii de consiliere, sprijin, activități educative și de socializare, alături de părinții sau reprezentanții lor legali. Activitatea centrului urmărește identificarea și gestionarea din timp a situațiilor de vulnerabilitate, astfel încât familiile să primească sprijinul necesar pentru a preveni separarea copiilor de mediul familial.

Trimite articolul

X
Taguri:
centru de zi ,
copii ,
parinti ,
urvind

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Vortexul polar dă semne de prăbușire încă din noiembrie. Ce surprize ar putea aduce iarna 2026-2027 în Europa
    Vortexul polar dă semne de slăbire încă de la începutul lunii noiembrie, un fenomen neobișnuit de timpuriu care atrage atenția meteorologilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Aproape 200 de bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Bihor. Unde pot merge și până când trebuie ridicate
    Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor a anunțat distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balnear.

    România

    Scandalul dezinstituționalizării. Fosta șefă ANPDPD acuză o direcție din minister: „Au exclus persoane”
    Controversa privind raportarea persoanelor cu dizabilități dezinstituționalizate, care ar putea afecta fondurile europene alocate României prin PNRR, continuă.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sechestru pe 30 de imobile în dosarul donațiilor pentru copiii bolnavi. Nouă persoane, duse la audieri
    Nouă persoane au fost duse la audieri în cadrul unei anchete de amploare desfășurate în județul Bihor, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Percheziții în Oradea într-un dosar de contrabandă cu țigări. Peste 44.000 de țigarete, confiscate de polițiști
    O amplă acțiune a polițiștilor bihoreni, desfășurată în cadrul operațiunii JUPITER, a dus la descoperirea a peste 44.000 de țigarete provenite din contrabandă, în urma unor percheziții efectuate în Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anchetă la balastiere fără permis din Țețchea. Doi bărbați și trei firme, investigați de Parchetul Curții de Apel Oradea
    Cinci suspecți, dintre care doi bărbați și trei firme, sunt vizați de o anchetă desfășurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în legătură cu exploatări de balast făcute fără permis sau licență din zona comunei Țețchea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X