„Este un proiect naţional educativ aflat la cea de-a IV-a ediţie. În concurs au fost prezenţi 750 de copii dintre care 40 de elevi din Şcoala Dacia. Au intrat în concurs cu diverse creaţii artistice: desene, poezii şi texte literare. Scopul nostru este să revigorăm în rândul elevilor sentimentul naţional şi patriotic intrat, nemeritat, în desuet şi să promovăm valorile tradişionale, autentice”, a spus doamna învăţătoare Diana Zlibuţ, coordonator al proiectului.
Clasa îngeraşilor, clasa premianţilor
Mai mulţi copii din clasa pregătitoare b, clasa îngeraşilor, de la Şcoala Dacia au obţinut premii pentru lucrările prezentate în cadrul concursului „Dulce Românie, suflet românesc”.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede un mecanism de compensare a clienților băncilor prejudiciați prin practici anticoncurențiale legate de utilizarea indicelui ROBOR.
România
Șoferii din România beneficiază de un termen suplimentar pentru achitarea rovinietei, chiar dacă au început deja călătoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 15 octombrie.
Educație
Prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a provocat controverse privind timpul disponibil și relevanța subiectelor.
Economic
Românii care au închis balconul sau l-au transformat în parte a sufrageriei fără să respecte procedurile legale pot ajunge să plătească un impozit pe clădire cu 100% mai mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei care vor ajutor pentru încălzire trebuie să prezinte documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate și situaţia juridică a locuinţei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!