BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
Cultură
Maia Morgenstern, Valentin Roşca şi concertul de muzică Klezmer, în debutul Zilelor Culturii Iudaice

Maia Morgenstern, Valentin Roşca şi concertul de muzică Klezmer, în debutul Zilelor Culturii Iudaice

De Camelia Buşu
la 5 September 2026 13:28

Maia Morgenstern, Valentin Roşca şi concertul de muzică Klezmer, în debutul Zilelor Culturii Iudaice

5 September 2026 13:28
Programul bogat în evenimente culturale se va încheia duminică, 6 septembrie.
Scris de Camelia Buşu - Programul bogat în evenimente culturale se va încheia duminică, 6 septembrie.

Trimite articolul

X

Zilele Culturii Iudaice au debutat vineri, 4 septembrie şi se vor încheia duminică, 6 septembrie, după un program bogat în concerte cu muzică klezmer, spectacole şi lansare de carte.

Prima zi a debutat în Sinagoga Neologă Sion cu spectacolul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Intitulat „Mic şi-al dracu’”, show-ul cuprinde bancuri, poezii și anecdote, poante, calambururi și rime vesele scrise de Ion Pribeagu.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2026/09/860405720260904170645.mp4

Ion Pribeagu este pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu de limbă română, unul dintre cei mai apreciați umoriști ai perioadei interbelice. În decembrie 1927 a fost primul scriitor român care a citit versuri la microfon, iar din ianuarie 1929, prin emisiunea „Ora veselă” a Radiodifuziunii Române, numele lui a devenit cunoscut în toată țara. El este cel care a dat viaţă versurilor celebrei piese „Zaraza” interpretată de Cristian Vasile, dar şi libretelor umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. După ani de glorie în perioada interbelică, cenzura şi prigoana comunistă l-a făcut să emigreze în Israel, unde a continuat să scrie în limba română.

Spectacolul oferă publicului privilegiul de a o admira pe Maia Morgenstern într-o interpretare plină de energie, debordantă, cu nenumărate nuanţe, secondată de Valentin Roşca, actor și balerin român cunoscut pentru activitatea sa în teatru și dans. Este, de fapt, un dublu recital al celor doi protagonişti, construit în jurul versurilor jucăușe, care atacă moravurile de acum 70 ani. Situaţii şi ipostaze pe care le regăsim şi acum şi care ne lasă cu un zâmbet strâmb în colţul gurii. Aproape două ore de muzică interbelică, dans şi umor de calitate care au ridicat la final spectatorii în picioare.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2026/09/860353320260904171107.mp4

Seara a continuat în aer liber, în amfiteatrul de lângă Sinagoga Neologă Sion cu concertul susținut de Pressburger Klezmer Band, una dintre cele mai apreciate formații klezmer din Europa Centrală, o formație al cărei nume face trimitere la „Pressburg”, vechea denumire germană a orașului Bratislava. Cei şapte membri ai trupei slovace îmbină muzica tradițională evreiască cu influențe balcanice, orientale, slovace și rome, alături de elemente de jazz, rock și latino.

Teatru, dansuri israeliene şi concerte

Sâmbătă, 5 septembrie, după rugăciunea de Șaharit de Șabat a avut loc întâlnirea interactivă „Întreabă rabinul”, susținută de oficiantul de cult și cantorul Rezmuves Jehoshua Robert, în care publicul a adresat întrebări despre iudaism, tradiții și viața comunității. La ora 14:00, Oradea Heritage propune turul ghidat „Oradea evreiască”, condus de Dr. Raluca Lazarovici Vereș, cu punct de pornire la Sinagoga Mare de Rit Ortodox (str. Mihai Viteazul 4).

Seara, pe Promenada Crișului din zona Sinagogii Sion, de la ora 20:50, formația de dansuri israeliene Or Neurim, a JCC Oradea, aduce pe scenă energia și ritmul dansului ca expresie a identității comunitare, urmată la 21:20 de concertul Zoltán Tordai Band din Ungaria, ansamblu condus de violonistul format în tradiția Orchestrei Rajkó, care prezintă spectacolul „Gipsy Klezmer – Echoes of Tradition”, îmbinând virtuozitatea instrumentală cu muzica tradițională maghiară, klezmer, sonorități romani și accente de swing.

FOTO Zilele Culturii Iudaice (spectacol „Mic şi-al dracu’” şi Pressburger Klezmer Band), 4.09.2026

Duminică, 6 septembrie, Sinagoga Neologă Sion găzduiește, de la ora 17:00, spectacolul „Cerere în căsătorie”, comedia într-un act de A.P. Cehov, prezentată de trupa orădeană „Mongrado”. La 18:00 are loc o prezentare de carte în prezența scriitorului ieșean Cătălin Mihuleac, ale cărui cărți abordează istoria evreilor din România, gazda evenimentului fiind dr. Raluca Lazarovici Vereș.

De la 19:30, recitalul „Sonete muzicale evreiești”, susținut de Alexandrina Chelu-Schorr și Florian Chelu Madeva din cadrul Filarmonicii Oradea, pune în valoare versurile poeților evrei din România. Seara continuă în Promenada Crișului din zona Sinagogii Sion, de la 20:00, cu concertul duoului israelian Daphna Levy & Menachem Zibziner, cu un program între jazz contemporan, muzică universală și repertoriu în limba ebraică, iar la ora 21:00 festivalul se încheie cu The Klezmer Band of JCC Oradea, formația Comunității Evreilor din Oradea dedicată păstrării muzicii klezmer askenaze.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2026/09/860401320260904192424.mp4

Trimite articolul

X
Taguri:
maia morgenstern ,
muzica klezmer ,
oradea ,
sinagoga sion ,
Zilele Culturii Iudaice

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Stiri Inter(Nationale)

    A murit legendarul Sir Patrick Stewart, actorul care i-a dat viață lui Jean-Luc Picard și profesorului Xavier
    Sir Patrick Stewart, actorul britanic cunoscut în întreaga lume pentru rolurile căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek” și profesorului Charles Xavier din seria „X-Men”, a murit la vârsta de 86 de ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Primăria Oradea răspunde plângerilor șoferilor. Se face o a doua bandă spre zona comercială Calea Aradului–Sântandrei
    Aglomerația care se formează la orele de vârf în zona pasajului subteran de pe Calea Aradului, la ieșirea din Oradea spre Arad și centrele comerciale, a ajuns în atenția municipalității. După sesizările venite din partea șoferilor, Primăria Oradea lucrează la amenajarea unei a doua benzi de circulație pe breteaua care ocolește pasajul.

    BIHON Sport local

    Tenismenul orădean Sergiu Onica va participa la Carlos Moyá Festival 2026
    Micul tenismen orădean Sergiu Onica, în vârstă de 12 ani, se află într-un moment fast al carierei sale.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Primul om al străzii din Argeș ajunge la Dumbrava după patru luni. Viorel Pașca îl găzduiește, deși se teme de consecințe
    După patru luni în care nu a mai primit persoane fără adăpost din alte județe, Viorel Pașca de la Dumbrava, județul Bihor, a găzduit un nou caz social venit din Argeș. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Oradea Arena va găzdui șase meciuri din grupa preliminară a Campionatului European de Handbal Feminin EHF EURO 2026
    Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară din 29 octombrie, acordul de parteneriat dintre Primăria Oradea și Federația Română de Handbal pentru organizarea a șase meciuri din grupa preliminară A a Campionatului European de Handbal Feminin – EHF EURO 2026.

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Expoziţia „A greenhouse with a view”, deschisă la NOCA: natura, urbanismul și conștiința ecologică, văzute prin ochii a nouă artiști
    Lucrările a nouă artiști pornesc de la arhitectura vitrată a clădirii, care creează un efect de seră, și explorează natura, peisajul și conștiința ecologică.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X