În zona Șesul Padiș – Vărășoaia din Parcul Natural Apuseni a avut loc, în perioada 14 – 23 august 2026, o nouă ediție a Taberei Internaționale Vărășoaia, organizată de Clubul de Speologie Cristal Oradea și Clubul de Speologie Politehnica Cluj-Napoca, în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Apuseni. Baza de operațiuni a fost Centrul de Vizitare din Șesul Padiș, punct de întâlnire zilnic pentru cei 63 de participanți reprezentând 11 cluburi, organizații și instituții, alături de doi participanți neafiliați.

Cea mai numeroasă reprezentare a fost din partea Clubului Cristal Oradea (32 de membri), urmată de Centrul de Scufundări Transilvania (8) și Clubul Politehnica Cluj-Napoca (5). Li s-au alăturat membri ai cluburilor Proteus Hunedoara, Silex Braşov, Speodava Ştei, Focul Viu Bucureşti, participanţi din partea Institutului de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, CSS, Ukrainian Speleological Association, şi ai Universității Babeș-Bolyai.

Echipele de lucru nu s-au format pe criterii de club, ci în funcție de obiectivul zilei, combinând explorare, tehnică verticală, cartare, scufundare, biospeologie și logistică.

Activitatea speologică a fost organizată flexibil, în funcție de condițiile din teren. Prin Fișa de tură se stabilea de fiecare dată obiectivul, echipa, orele estimate şi ora-limită de alarmare. Seara, la ședința tehnică, coordonatorii raportau rezultatele, problemele și direcțiile de urmat, informații care deveneau baza planificării zilei următoare. Serile s-au încheiat adesea cu proiecții de fotografii și filme din turele zilei.

Explorarea speologică, un efort de echipă

De la depășirea unui terminus sau verificarea unei galerii care părea să continue, la lărgirea unui pasaj, sau decolmatarea unui sector, fiecare tură a fost un efort comun.

Unul dintre obiective a fost Peștera Padiş, pentru îmbunătățirea accesului spre terminusul de la cota –160 m, la fiecare tură făcându-se derocări și lărgiri succesive de pasaje. Explorarea terminusului a avansat câțiva metri mai jos, fără a fi depășit definitiv, dar traseul rămâne acum mult mai ușor de parcurs pentru viitoarele echipe. S-au realizat și prelevări biospeologice: trei nevertebrate de mici dimensiuni.

Un punct de interes a fost relația spațială dintre V5 și V16. O tură lungă cu bivuac subteran, din 19 până în 22 august, a permis escaladarea a circa 40 m dintr-un horn important, care rămâne deschis pe cel puțin 30 m suplimentari, poziția atinsă fiind deja deasupra nivelului inferior cunoscut din V16. În paralel, în V16 a fost verificată și eliminată o ipoteză de continuare care s-ar fi închis într-o zonă prăbușită. Interesul speologilor s-a mutat spre finalizarea escaladei din V5 și corelarea tridimensională a topografiilor celor două cavități.

Turele din R2 (13–14 august) au dus la o topografiere care a corectat o ipoteză mai veche: hornul escaladat anterior se dovedește a fi deasupra afluentului principal, nu a cursului principal, cele două dezvoltându-se pe fracturi diferite. Descoperirea clarifică geometria sectorului și indică direcții noi de continuare pe nivelurile fosile.

200 de kilograme de echipament în subteran

Cea mai spectaculoasă și mai complicată operațiune a taberei a avut loc la Peștera Zăpodie, unde doi scafandri speologi, Cristian Irimieș și Daniel Flaviu Pop, și-au propus să continue explorarea unui sifon, o galerie complet inundată, care poate fi trecută doar cu echipament de scufundare. Pentru ca ei să ajungă la apă, alți 20, apoi 21 de colegi au cărat, pe rând, peste 200 de kilograme de echipament prin pasaje strâmte, uneori nu foarte prietenoase.

Prima tentativă a fost amânată în ultimul moment, după ce unul dintre scafandri și-a rupt mănușa costumului de scufundare într-o muchie ascuțită de piatră, un incident minor care, într-o scufundare tehnică, poate deveni periculos, așa că echipa a preferat să nu riște. A fost adusă o mănușă nouă de la Cluj, iar o echipă a lărgit între timp cele mai dificile trei puncte de pe traseu, pentru ca următoarea tentativă să fie mai sigură.

A doua încercare a reușit pe deplin. Scafandrii au înaintat aproape 200 de metri sub apă, până la 25,5 metri adâncime, cu circa 115 metri mai mult decât reușise o echipă în 2021. Pe drumul de întoarcere, au mai făcut o descoperire neașteptată: după curățarea unui pasaj îngust, a apărut o galerie complet nouă, de aproximativ 50 de metri, nescufundată de nimeni până atunci. Datele topografice, culese cu sistemul subacvatic MNemo, ridică noi întrebări despre drenajul sistemului Peștera Neagră – Peștera Zăpodie și o posibilă legătură hidrologică cu Izbucul Păuleasa.

În topul primelor cinci sifoane

În Izbucul Ponor explorarea subacvatică a adăugat circa 120 m de galerie nouă, topografierea ulterioară acoperind aproximativ 154 m de traseu, până la o cotă de circa –60 m. Această adâncime plasează Izbucul Ponor în topul primelor cinci sifoane explorate din țară.

În Izbucul Ursului s-a făcut o documentare prin scanare 3D a sectorului dintre intrare, Sifonul I și jumătatea Sifonului II, rezultând un model detaliat al morfologiei galeriei, o completare a topografiei clasice.

Echipele au lucrat şi la decolmatarea și lărgirea unui meandru îngust din M11, reușind coborârea într-o mică sală nouă, dincolo de terminusul cunoscut anterior, însoțită de topografierea sectorului.

Pe lângă explorare, tabăra a inclus observații biospeologice, monitorizarea microclimatului subteran și documentare foto-video. A fost prezentat și un prototip original, un prelevator automat de probe de apă cu 24 de recipiente, conceput de Daniel Gal și Liviu Guiaș de la Clubul Cristal Oradea, destinat testelor viitoare de trasare a apelor carstice.

Ediția 2026 a arătat cât de interdependente sunt activitățile unei tabere speologice de anvergură: exploratorii au depins de cei care cartau, scafandrii de echipele de transport, iar cercetătorii de sprijinul logistic al speologilor. Rezultatele – metri noi de galerie, ipoteze eliminate sau confirmate, trasee mai sigure, hărți și modele 3D – nu aparțin unei singure echipe, ci efortului colectiv al celor 63 de participanți și al celor care au asigurat organizarea, avizele și evidența permanentă a turelor.

Explorarea zonei Vărășoaia–Padiș rămâne un proiect pe termen lung: fiecare tabără pornește de la ce au lăsat echipele anterioare și pregătește terenul pentru cele viitoare. Vărășoaia 2026 lasă în urmă direcții clare: hornul din V5, terminusurile de la Padiș și M11, sifoanele de la Zăpodie și Ponor, și confirmă, o dată în plus, că explorarea speologică este, în esență, un efort de echipă.

„Anul acesta ne-a adus nu doar membri noi în club, ci și colaborări frumoase cu alte cluburi din țară. Iar tabăra noastră a fost, de fapt, una internațională. Ne-am bucurat să împărțim povești, ture și pasiunea pentru subteran cu speologi veniți de pretutindeni. Mulțumim tuturor celor care au făcut parte din povestea Taberei Vărășoaia de anul acesta! Ne vedem sub pământ!”, au concluzionat membrii Clubului Cristal Oradea.