Purtătoarea de cuvânt a DIICOT, Mihaela Melconian, a explicat că dosarul a fost înregistrat la DIICOT în linia iulie anului 2025, urmare a unei sesizări din oficiu formulată de către Direcția de Investigații Criminale. Ancheta care a urmat a scos la iveală un „mecanism infracțional complex, construit și perfecționat în timp, prin care membrii grupului au exploatat persoane aflate într-o stare de extremă vulnerabilitate, folosindu-se de imaginea unei asociații umanitare și de aparența furnizării de servicii sociale și medicale”, a precizat Melconian.
Conform procurorilor DIICOT, sute de persoane aduse din mai multe județe au fost găzduite, între 2020 și 2026, în imobilele pe care asociația lui Pașca le deținea în mai multe comune din Bihor. Anchetatorii susțin că era vorba despre persoane cu dizabilități psihice, care nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința.
„Particularitatea acestui dosar constă în faptul că exploatarea nu se realiza prin violență sau la nivel fizic, ci prin transformarea dependenței victimelor într-un mijloc de control. Persoanele care aveau nevoie de hrană, adăpost, tratament, protecție și îngrijire, ajungeau să depindă în totalitate de cei care pretindeau că le oferă sprijin. Tocmai această dependență a făcut posibilă menținerea într-o stare de aservire și exploatarea lor în scopul obținerii unor foloase materiale”, a declarat Mihaela Melconian.
DIICOT acuză un mecanism de exploatare
Anchetatorii au acuzat faptul că persoanele vulnerabile ar fi fost ținute „într-o stare de aservire și dependență, fără să le fie asigurate condițiile minime necesare în scopul protejării sănătății, demnității și integrității fizice”. Unul dintre aspectele cele mai grave observate în timpul investigațiilor este cel referitor la îngrijirea medicală care nu ar fi fost administrată corespunzător.
Conform DIICOT, au fost persoane care nu au beneficiat de tratament și îngrijire adecvate afecțiunilor de care sufereau, nu au fost supravegheate permanent, iar tratamentul medicamentos era administrat de cel mai multe ori fără indicații de persoane necalificate sau calificate insuficient.
„Cercetările au evidențiat inclusiv cazuri în care persoanele desemnate să administreze medicația necesară, nu știau să scrie și să citească, identificând medicamentele după culoarea cutiilor”, a dezvăluit Mihaela Melconian. „În aceste condiții, persoane cu afecțiuni psihice și medicale severe, aflate în dependență, au fost expuse unor riscuri majore pentru viața și sănătatea lor.”
DIICOT i-a acuzat pe Viorel Pașca și pe cei din jurul acestuia că și-ar fi construit în mod deliberat aparența unei activități umanitare și de caritate, folosind această imagine pentru a inspira credere și pentru a ascunde în realitate un mecanism de exploatare a unor persoane aflate în stare de vulnerabilitate extremă.
„Imaginea unei organizații umanitare a fost folosită pentru a inspira încrederea donatorilor, aparținătorilor sau a persoanelor care au crezut că sprijină un demers autentic de îngrijire și protecție. În realitate, această aparență a mascat un mecanism prin care s-au obținut importante beneficii materiale prin donații, sponsorizări, contribuții, dar și din pensii, ajutoare sociale sau ajutoare de înmormântare”, a arătat purtătoarea de cuvânt a DIICOT.
TelVerde – 0753/114.369
DIICOT a precizat că prin acțiunea de marți a urmărit, în primul rând, salvarea și protejarea persoanelor vătămate. Acestea au beneficiat pe tot parcursul descinderilor de triaj medical, evaluare de specialitate, asistență medicală de urgență și sprijin psihologic.
În plus, a fost montat un spital mobil, cu personal medical și dotat cu echipamente necesare evaluării și acordării îngrijirilor medicale de urgență. „Sunt dispuse măsuri necesare pentru preluarea și relocarea persoanelor vulnerabile în centre capabile să le asigure protecția, îngrijirea și recuperarea”, a declarat Melconian.
Audierile în acest caz au loc atât la sediul DIICOT Structura Centrală, cât și la structura teritorială din Oradea a Direcției.
Departamentul pentru Situații de Urgență a pus la dispoziție un telverde – 0753/114.369 – la care aparținătorii persoanelor din azilele lui Viorel Pașca pot obține informații despre starea acestora și locul în care se află.
Intervenție de urgență în Bihor: Ministerul Muncii mobilizează toate structurile după cazul DIICOT
Trimite articolul
XGroup mafiot este Diicot… de ce fabricati dosage false..sunteți la dispozitia politicienilor, nu??nu a contribuit cumva Pasca la politicienii care trebuie???..cred că.
A sunat Lia, nu-i asa ? Mizerabili miticii astia, ar face orice sa compromita Bihorul ….
Dragos pislaru, voi ii lasati sa moara de foame si frig in casele lor sau pe drumuri, dar voi sunteți pe persoană juridică. 😥😥. Știu că mai ales voi cei de la usr, vopsiti acum in galben, nu credeți în Dumnezeu, dar va veni si pentru voi plata pentru raul făcut oamenilor acestei țări.
”relocarea persoanelor vulnerabile în centre capabile să le asigure protecția, îngrijirea și recuperarea”
VOI VA AUZITI?!? TOCMAI DE ACEEA AU AJUNS OAMENII AIA ACOLO PT CA NICI UN ALT CENTRU NU LE-A ACCEPTAT. BA DIN CONTRA, AMBULANTE SI POLITIA MAI DUCEAU ACOLO OAMENI AI STRAZII, NEACCEPTATI DE ORICINE ALTCINEVA.
Bun , acum ,,conform celor spuse de purtătoarea de cuvânt,, am aflat ce a făcut ( din punctul lor de vedere ) Pașca … dar ar fi de bun-simț ca instantaneu să se autosesizeze și pentru nepăsarea statului și a guvernului referitor la modul în care trebuiau îngrijite aceste persoane … chiar ei recunosc că organe ale statului trimiteau bolnavi la Dumbrava , deci se știa de mult mai mult timp de activitățile domnului Pașca ! De ce nu a luat măsuri statul pentru a rezolva aceste situații și nu ia nici în prezent , aceste acțiuni fiind doar de ochii lumii ! Sperăm să auzim concret de situația fiecărei persoane în parte din cele 400 !
cred ca e cusuta cu ata alba de la un capat la altul/
Un stat impotent care nu este in stare sa ingrijeasca aceste categorii …da acum lectii.
diiiiiiicot aceasta para structura mafiota….da un comunicat in care totul pare transat. fara judecata fara aparare… asa cum sta bine unei structuri corupte. Sa va fie rusine ca va platim din banii nostrii !
Sa vad acum cum redistribuie acest stat ….sutele de oameni luati de acolo.
Si domnilor de la smurd si de la spitale care trimiteati nu demult sute de cazuri la Dl Pasca…de ce nu v ati gandit in timp sa asigurati voluntar…zile de asistenta medicala acestor oameni!! Acum va apuca mila si revolta….voi care i tratati ca pe niste gunoaie atunci cand vin la UPU
Un stat handicapat cu un conducator handicapat care nu e in stare sa aiba grija de persoanele cu handicap si daca cineva a incercat sa ajute niste oameni pe care nimeni nu vroia sa ii ajute trebuie bagat la zdup.
Asta este definitia statului handicapat rOMANIA.
Pai analfabetii co duc primaria si actualul prim.ministru. efectele se vad