Artiştii plastici Mihaela Tătulescu şi Radu Tîrnovean au trecut peste aceste săptămâni înconjuraţi de câmpuri galbene de rapiţă, pui de pisici şi iarba verde de Paleu.

– Ce face o familie de artişti în aceasta perioadă de izolare?
Mihaela Tătulescu: Izolarea a fost neaşteptată şi stranie pentru că s-a suprapus și cu zilele de sărbătoare, pe care mi-aş fi dorit să le petrec cu ai mei, acasă, în zona Vâlcii. Dar cum omul se pliază pe situaţii, ne-am regăsit rostul, să zicem, de locuitori ai Paleului sau de paleolitici, cum ne place să o spunem. Am descoperit că frământatul unei pâini sau împletirea unui gard de nuiele trec de starea rutinei dacă le transferi ceva din bucuria de a comunica cu materia. Este un exerciţiu bun de a aprecia tot ce ne înconjoară, poate şi o încercare de a ne regăsi echilibrul în aceste îndeletniciri arhaice. Dincolo de asta, timpul s-a împărţit între activitatea online cu studenţii şi realizarea unor lucrări pentru invitaţiile la expoziţiile online. Lumea artistică s-a repliat urgent şi s-a găsit varianta de a comunica virtual, pentru ca expoziţiile să existe.
Radu Tîrnovean: Dacă starea de urgență ne-a impus auto-izolarea acasă, ne ocupăm de treburile cotidiene și ca de obicei – cu precizarea că avem mai mult timp pentru noi ca familie și arta pe care o slujim – lucrăm pentru expoziții mai nou online și de proiectele personale în speranța expunerii acestora „în viu” la un moment dat.

– Ce vă inspiră din această lipsă de interacţiune faţă în faţă cu prietenii, cu publicul care vă admiră creaţiile?
Mihaela Tătulescu: Consider că izolarea, sau lipsa de interacţiune s-a petrecut mai devreme, când câteva dintre lucrările mele din expoziţia „Aurul și Argintul” cu Lucian Irimescu şi Radu Tîrnovean din 2019, conturau încercarea unei evadări din interiorul unui sistem în care orizontul se transformă încet, dar sigur, într-un spaţiu al izolării spirituale. Pandemia de acum este un pretext de izolare fizică. Acum le trăim pe amândouă, cu intensităţi diferite. Existăm într-o societate din ce în ce mai dezgolită de simboluri şi asistăm la involuţia unei mulţimi uniformizate și blazate.
Radu Tîrnovean: De câțiva ani lucrez acasă în Paleu unde am și atelierul de creație, ieșeam în oraș la vernisaje sau la întâlniri cu prietenii. Deci, s-ar putea spune că sunt obișnuit cu auto-izolarea, dar mă deranjează când ea este impusă. Pentru un artist publicul este esențial ca și prietenii. Acum cu prietenii ținem legătura pe platformele social-media și telefonic iar cu publicul tot online pe facebook, lucru pe care-l făceam și înainte de „pandalie”, dar atunci mediul online era mai mult pentru promovarea artei, iar acum e nevoia de interacțiune cu publicul. Cu siguranță starea de izolare conține o doză de frustrare pentru artistul contemporan care este parte activă și uneori chiar militantă a societății sale. Unele paliere ale artei contemporane conlucrează în mod nemijlocit cu privitorul, care uneori, din spectator devine actant. Aici e „hiba”, lipsa de interacțiune cu publicul de artă nu poate fi înlocuită cu nimic. Variantele de exprimare online, care sunt acum un substitut subînțeles de public, nu oferă toate datele unei lucrări de artă, materialitatea, privirea de ansamblu și contactul direct cu opera de artă… Suntem ca și excursioniștii asiatici care privesc totul prin lentila aparatelor foto/video… un surogat, de fapt.

– Cum a fost interacţiunea cu studenţii în această perioadă?
Mihaela Tătulescu: Este o Facultate vocaţională în care studenţii trebuie să vină în întâmpinare cu bucurie şi cu credinţa în ceea ce au de făcut. Absenţii vor avea întotdeauna un motiv plauzibil, doar că unele lucruri trec pe lângă ei şi nu se mai întorc. În meseria aceasta, nu diploma contează ci ceea ce ai învăţat să faci. Sunt mulţi chemaţi şi puţini aleşi deşi îmi place să cred că toţi au venit aici cu o dorinţă de devenire şi nu doar de moft. Ne-am adaptat la noile reguli, cursurile, materialele documentare s-au încărcat pe platforma online iar discuţiile, ca şi corecturile se realizează tot online. Va fi mai greu la transpuneri, când îţi lipseşte interacţiunea cu materialul dar şi cu studenţii.

– Am vorbit cu studenţi din ani terminali de la Arte, de la difeite secţii, şi în condiţiile de acum, viitorul li se pare incert. Aţi avea un cuvânt de încurajare pentru ei?
Mihaela Tătulescu: Întotdeauna au fost în istorie momente ingrate, de molime, război, cataclisme, când timpul părea că s-a oprit şi lumea nu mai avea timp să viseze, să creeze. Şi totuşi omenirea şi-a găsit resursele, în situaţii limită, să le depăşească şi să-şi urmeze calea. Eu cred în menirea şi puterea de a se adapta timpurilor a absolvenţilor noştri. Chiar dacă vremurile sunt tulburi pentru viitorii artişti, tinerii comunică, învaţă din mers la cursuri de antreprenoriat şi se adaptează pentru a performa pe anumite nişe de piaţă. Mulţi absolvenţi au accesat fonduri europene pentru ateliere de design vestimentar – Alexandra Marin –, alţii au depus proiecte în domeniul educaţiei – Laura Ungur cu Smartistactiv – atelier creativ în care copii pot învăţa tehnici ale artelor vizuale, iar alţii s-au specializat după facultate urmând cursurile de bijuterie contemporană Assamblage –Adela Popp, Laura Ungur. Studenţii şi absolvenţii noştri pot să-şi valorifice obiectele unicat în Galeria de Arte de pe Republicii 15 şi pot expune împreună cu membrii UAP în Galeriile de Artă Reperaj din Cetatea Oradea. Societatea are nevoie de spirite creative, ce pot transforma monotonia din jur iar faptul că aceste proiecte funcționează demonstrează încrederea pe care oamenii încep să o aibă în absolvenţii Facultăţii de Arte Vizuale Oradea. Pandemia va trece, dar acest oraş, care îşi potenţează cu fiecare an valoarea datorită investitorilor, va avea nevoie de absolvenţii noştri pregătiţi pentru design, design vestimentar, grafică, pictură, arte decorative 😊 Orașul trăiește prin oamenii lui dar mai ales prin artiştii care îi scot în evidenţă frumusețea.

– Ce credeţi că se va schimba când vom reintra în normal? Sau care va fi normalul de acum înainte?
Mihaela Tătulescu: Ţin minte că, de câţiva ani, vedeam prin călătoriile noastre japonezi cu masca la gură şi recunosc că îi suspectam de o teamă exagerată. Acum ne-am văzut şi noi cu sabia lui Damocles deasupra capului şi vom avea de lucru cu frica din noi, cu suspiciunea cu care vom privi pe cei de lângă noi. Normalitatea o vom recompune după noile reguli şi probabil ne vom adapta din mers. Partea bună este că lumea a început să capete încredere în produsele autohtone şi poate ne revenim din globalizarea forţată.
Radu Tîrnovean: Nu sunt sigur că vom reintra în normal, mulți analiști o spun cu glas mare… și sunt tentat să-i cred, deși nu îmi doresc acest lucru. Poate partea a doua a întrebării „care va fi normalul de acum înainte” ar fi o variantă, din păcate, valabilă… Pe de altă parte pentru un artist normalul este egal cu banalul. Posibil că artistul se va adapta primul la o schimbare de paradigmă. Modificarea regulilor în care PERSOANA „cea care poartă Chipul lui Dumnezeu” va fi înlocuită cu noul concept (vechi de peste un secol!) de acel așa-zis „bine colectiv” abstracțiune calpă de orgine marxistă și îmbrățișată de neomarxism care va afecta libertățile omului ca persoană. Cred că unii artiștii vor lua atitudine implicându-se în a critica stările de fapt. Depersonalizarea deja practicată în Orient cu purtarea măștii sanitare (nu mă refer la masca de carnaval specifică Occidentului sau cea japoneză Kabuki, care sunt expresive!), în marile aglomerări urbane, dacă va fi un obicei cotidian atunci noi vom deveni doar un simplu CNP impersonal și inexpresiv. Iar LIBERTATEA va exista doar în dicționare, dacă vor mai fi și acestea… ceea ce îmi aduce aminte de Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury și ecranizarea lui FracoisTruffaut.

– Care ar fi prima idee de lucrare care vă vine în minte pentru prima expoziţie de după restricţii?
Mihaela Tătulescu: În ultima săptâmănă, când lângă sat a explodat floarea de rapiţă, în fiecare zi mi-am făcut drum spre câmpul galben cu miros de primăvară, cu declaraţia pe proprie răspundere la purtător. …Acesta ar fi proiectul pentru prima expoziție după restrictii, „optimism de ocazie”, să te bucuri de o culoare și mai ales de clipă…
Radu Tîrnovean: Mă gândesc deja la un concept care se referă la ideea de „închidere în recluziunea” auto-impusă de autorități dar și speranța re/deschiderii spre NORMALITATE. Prima lucrare a proiectului va reprezenta o poartă de fortificație placată cu metal ruginit și balamale vechi… apoi vom trăi și vom vedea…