Când s-a întâmplat teribilul accident, tânărul era student la Marina Militară în Constanța. „A fost operat la Cluj-Napoca și de acolo a fost îndrumat să vină la noi. L-am primit și a venit în mod repetat. Între timp și-a terminat studiile, a devenit inginer de marină, și-a luat carnetul de șofer și vine singur din Constanța până în Băile Felix, cu mașina, la volan, în condițiile în care trăiește într-un scaun cu rotile. L-am întrebat de ce nu merge la Techirghiol, pentru că și acolo sunt deja dotări bune și medici bine pregătiți. A spus că nu au Lokomat și nu o au pe doamna Varga, medicul cu care a legat o relație de încredere, și că doar aici vrea să facă recuperare”, povestește Daiana Popa, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie.

 

„În cazul lui, recuperarea locomotorie nu poate fi completă. El și-a asumat că trăiește într-un cărucior cu rotile, se deplasează în casă cu niște cadre de mers, și-a terminat studiile și-a luat diploma, lucrează” mai spune medicul.

Puterea de a o lua de la capăt

Marea majoritate a pacienților se adaptează dizabilității. Se echilibrează psihic după ce trec prin faze cumplite, cu ajutorul psihologului unității medicale din Băile Felix. Munca lui, încurajările celor care au trecut prin aceleași suferințe și empatia medicilor îi ajută să ia viața de la capăt, în cele mai multe cazuri, să își schimbe radical profilul de interese profesionale.

„Oameni de la care te-ai fi așteptat să mute munții pe șantiere prin Anglia sau Italia au făcut studii, au devenit IT-iști, contabili etc. Foarte mulți lucrează, au firme sau lucrează de acasă. Sunt fundații și ONG-uri care îi ajută. Mulți vin aici și pentru a-și împărtăși experiențele negative prin care au trecut. Sprijinul celor care au trecut prin experiențe similare este esențial pentru vindecarea psihologică”, spune medicul Daiana Popa.

 

Unitatea din Băile Felix este un spital de recuperare și reabilitare generală. Se adresează tuturor afecțiunilor care au risc de a produce dizabilitate. „O fractură se tratează ortopedic. Teoretic ne așteptăm la vindecare în totalitate. În realitate, apar tot felul de sechele ca urmare a faptului că pacientul nu ajunge în timp util să facă un program de reabilitare: să-i crească mobilitatea, să-i combatem durerea etc.” explică Daiana Popa. Aflându-se într-o stațiune balneară, spitalul beneficiază de factorul de cură, apa termală, având o lungă tradiție în tratamentul afecțiunilor care răspund la proceduri balneare. „Spitalul are o orientare clară spre afecțiuni ale aparatului locomotor de cauză neurologică, musculo-scheletală și post-traumatică (afecțiuni cerebrale, fracturi, leziuni sportive etc)”, mai spune medicul.

 

„S-au introdus tehnologii avansate care cuprind mai multe categorii: dispozitive robotice, interfața computer-creier (posibilitatea de a influența structurile cerebrale prin programe interactive de stimulare cerebrală controlate de computer), realitatea virtuală. Nu sunt însă mijloace care să înlocuiască ce făceam noi până acum, ci vin în completare”, adaugă Daiana Popa.

Reabilitarea se definește ca un set de măsuri și mijloace terapeutice furnizate printr-o echipă multidisciplinară: medic specialist, fizioterapeut, psiholog, specialist în tulburări de vorbire și limbaj și terapeut ocupațional. „Din păcate, în ceea ce îl privește pe terapeutul ocupațional, deși există școală în România, profesia nu este reglementată în sistemul public prin ordin de ministru, cum sunt toate celelalte”, atrage atenția medicul.

Un pacient complet paralizat are aceleași drepturi ca unul cu ruptură musculară

Spitalul are în prezent 20 de medici: 9 pentru recuperarea adulților, 6 pentru recuperarea copiilor, un medic de recuperare în ambulator, un epidemiolog, doi medici la laboratorul de analize medicale și un radiolog. Unitatea coordonează dezvoltarea profesională a 32 de medici rezidenți în recuperare medicală. În fiecare an, aici sunt tratați aproximativ 11.000 de pacienți – 5.000 în regim de spitalizare continuă și aproximativ 6.000 în ambulator. „Pacienții ajung la noi în urma recomandărilor și biletelor de trimitere emise de medicii de familie și medicii specialiști – ortopedie, neurologie, neurochirurgie, reumatologie etc. Pacienții care revin pentru tratament sunt programați la externare de către medicul curant specialist, cu recomandarea perioadei următoare. O altă modalitate de acces este prin secretariatul spitalului, cererea de internare fiind înregistrată și distribuită medicilor din spital pentru programare, în cel mult 30 de zile de la solicitare”, explică Ramona Suciu, managerul Spitalului de Recuperare din Băile Felix.

După sosire, pacienții trec printr-un triaj epidemiologic, sunt consultați și evaluați, se refac diagnosticele și se măsoară parametrii funcționali – mobilitate articulară, tonus muscular etc. Pe baza acestor evaluări se stabilește planul de recuperare și obiectivele individuale.

„Din păcate, în România, traseul pacientului nu este reglementat și se pierd timpi valoroși. Un pacient cu accident vascular cerebral are o fereastră optimă între una și trei luni. Ideal ar fi ca, după ce depășește partea acută, să fie programat și să ajungă cât mai repede la noi”, spune medicul Daiana Popa.

Problemele legislative sunt o altă frână în sistem. „Nu există un cadru legislativ robust cu privire la recuperare. Un pacient complet paralizat are aceleași drepturi la servicii ca unul cu o simplă leziune sportivă la umăr. Noi îi selectăm în funcție de gravitate, dar durata este aceeași: 11 zile și 20 de ore de spitalizare”, adaugă medicul.

Managerul Ramona Suciu completează: „Ar trebui lăsat la latitudinea medicului să stabilească perioada de tratament în funcție de diagnostic. Nici recuperarea neurologică nu beneficiază de mai mult timp”. Deși Ministerul Sănătății permite reinternarea, evaluările instituțiilor sanitare consideră această practică un factor negativ, ceea ce creează confuzie. „Este dificil să tot reinternezi pacienți, mai ales că 60% sunt din Bihor, iar restul vin din afara județului – Satu Mare, Arad, Timiș, Sălaj, Maramureș, Botoșani, Iași, Constanța”, explică managerul.

În recuperare, ca și în viață, respectul și empatia sunt primele semne ale vindecării

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a identificat peste 2 miliarde de persoane cu dizabilități în lume, iar jumătate dintre cei care au nevoie de reabilitare nu beneficiază de ea. Astfel, OMS vorbește despre „cei trei indicatori majori ai sănătății: mortalitate (incidența deceselor), morbiditate (incidența îmbolnăvirilor) și funcționare”. „Nu e suficient ca boala să se vindece, este esențial ca omul să fie funcțional. Medicina de reabilitare e medicina funcționării”, subliniază Daiana Popa.

Există și o inițiativă globală – Rehabilitation 2030, lansată în 2017, care își propune să introducă servicii de reabilitare în toate sistemele de sănătate, la toate nivelurile.

Recuperarea nu e însă doar despre aparate și tratamente, ci și despre respectul pacientului față de suferința și drama celorlalți pacienți.

„Pentru desfășurarea în condiții bune a activității ar fi important ca pacienții să înțeleagă că, dacă nu au un caz grav, pot face ambulator. Dacă se pot deplasa singuri din Bihor până în Băile Felix, ar merita să facă ambulator, pentru că paturile de spital trebuie rezervate persoanelor care sunt la începutul unei boli”, spune Ramona Suciu.

 

„Există această fereastră de oportunitate în care se poate face ceva. Dacă eu iau o pacientă artrozică, o iau acum sau peste trei luni, este totuna. Pe când un pacient cu un accident vascular cerebral nu mai are șanse de recuperare dacă nu se intervine la timp. Toți vor să fie internați, susținând că au plătit toată viața contribuții la sănătate (CAS) și au dreptul, ceea ce este adevărat, doar că numărul de locuri este limitat” mai spune Daiana Popa.

Una peste alta, ceea ce contează cu adevărat este că și pentru oamenii cu care viața s-a jucat, ca un copil rău care rupe o jucărie și o aruncă pe raft, există cineva care se străduiește să o refacă. Piesă cu piesă.