Oamenii au reclamat, printre altele, starea proastă a
spaţiilor dintre blocuri, pe care le-ar vrea aranjate
şi întreţinute, dar şi numărul
insuficient de parcări. Primarul i-a informat că
spaţiile publice din jurul blocurilor vor fi date
în grija asociaţiilor de proprietari,
cărora le va reveni sarcina să le amenajeze
şi să le întreţină. Cât
despre parcări, primarul a declarat că vrea
să descurajeze prezenţa garajelor,
preferând în schimb delimitarea locurilor. De
altfel în cartierul Nufărul au fost deja
demolate câteva garaje după ce s-a depistat
că au fost prost proiectate.
Drumuri proaste
Cei prezenţi au solicitat Primăriei să
oblige prin HCL pe toţi proprietarii locuinţelor
la blocuri să efectueze reabilitarea termică,
pentru a nu mai fi necesar ca aceştia să-şi
exprime acordul. Reprezentantul municipalităţii a
explicat însă oamenilor că nu are
posibilitatea să oblige locuitorii oraşului
în vreun fel, neavând pârghiile legale
în acest sens. Starea proastă a drumurilor
şi gropile din asfalt nu au lipsit desigur de pe lista
problemelor orădenilor, care au fost asiguraţi de
edilul şef al oraşului că vor fi demarate
lucrările de reabilitare în primăvară.
Mălina Pop
Orădenii şi-au spus ofurile
ORADEA - La întâlnirea
cetăţenească de joi după-amiază
iniţiată de municipalitate, au luat parte aproape
150 de orădeni care au venit la întâlnirea
cu primarul oraşului, Ilie Bolojan şi
viceprimarul Gheorghe Carp pentru a-şi spune of-urile.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Zi nefastă pentru Lotus Băile Felix din toate punctele de vedere. La finalul încălzirii de dinainte de meci, Raul Tămaș, jucătorul ofensiv cu evoluții constant bune în acest campionat, s-a accidentat și a fost înlocuit în formula de start cu Tiberiu Serediuc.
România
Adoptarea noii legi a salarizării unitare depinde de situația bugetară a României și de măsurile necesare pentru ținerea deficitului sub control.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
L-ar fi observat pe un octogenar din Salonta făcând gesturi obscene în timp ce se uita după mama lui, așa că s-a dus la el acasă ca să-i ceară explicații. Astfel și-a motivat József Rövid, un tânăr de 20 de ani, decizia de a intra cu cagula pe față în locuința unui bărbat de 84 de ani, pe care l-a atacat cu o seceră găsită la intrare.
Cultură
La Ştei s-a desfăşurat cursul internaţional „Cum să dezvolți și să concepi un traseu istoric critic”, în cadrul proiectului Erasmus+ „Critical History Tours” (CHT).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciile poștale în comuna Girișu de Criș urmează să revină la normalitate după ocuparea a două posturi de agent poștal, câte unul pentru satele Girișu de Criș și Tărian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!