BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 10 milioane de lei investiți prin PNRR în comuna Tăuteu. Șapte proiecte au fost finalizate

Peste 10 milioane de lei investiți prin PNRR în comuna Tăuteu. Șapte proiecte au fost finalizate

De Sorin Martin Vereș
la 19 September 2026 07:00 Reactualizat la: 16 September 2026 14:03

Peste 10 milioane de lei investiți prin PNRR în comuna Tăuteu. Șapte proiecte au fost finalizate

FOTO: PRIMĂRIA TĂUTEU
19 September 2026 07:00 Reactualizat la: 16 September 2026 14:03
În comuna Tăuteu au fost finalizate șapte proiecte finanțate prin PNRR, cele mai multe fiind legate de școlile și grădinița din comună.
Scris de Sorin Martin Vereș - În comuna Tăuteu au fost finalizate șapte proiecte finanțate prin PNRR, cele mai multe fiind legate de școlile și grădinița din comună.

Trimite articolul

X

Lucrările au însemnat nu doar reabilitarea clădirilor, ci și schimbarea instalațiilor din interior, refacerea finisajelor, intervenții la acoperișuri și la exterior și montarea de panouri fotovoltaice.

În paralel, școlile din satele Tăuteu și Bogei au fost dotate cu mobilier, echipamente IT și materiale pentru laboratoare și cabinete școlare. În total, cele șase proiecte de reabilitare a clădirilor au avut valori de peste 8,38 milioane de lei. Acestora li s-a adăugat proiectul pentru dotarea școlilor, cu o finanțare nerambursabilă de peste 2 milioane de lei.

„Am încercat să facem lucrările în așa fel încât să intervenim pe toate componentele importante ale clădirilor. S-au refăcut acoperișurile și partea exterioară, în interior au fost schimbate instalațiile și executate finisajele, iar prin montarea panourilor fotovoltaice am realizat reducerea consumului de energie. Prin aceste investiții am urmărit să le asigurăm elevilor condiții cât mai bune pentru desfășurarea cursurilor, în spații modernizate și dotate corespunzător”, ne-a spus primarul Vincze Nándor.

În satul Tăuteu, cele două școli au fost reabilitate termoenergetic pe o suprafață totală de 814 metri pătrați. La Școala cu clasele I-IV au fost reabilitați 346 mp, investiția fiind de 957.719,53 lei, din care 891.823,90 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. La Școala Generală cu clasele V-VIII au fost modernizați 468 mp, printr-un proiect de 1.274.254,90 lei, cu 1.206.282,03 lei finanțare nerambursabilă.

În satul Bogei, lucrările au acoperit 958 mp în cele două unități de învățământ. Școala cu clasele I-IV a beneficiat de o investiție de 1.150.022,58 lei pentru cei 420 mp ai clădirii, din care 1.082.560,80 lei au fost fonduri nerambursabile. La Școala Gimnazială cu clasele V-VIII au fost reabilitați 538 mp, investiția ridicându-se la 1.667.924,02 lei, cu o finanțare nerambursabilă de 1.386.708,83 lei.

Pe lângă lucrările la clădiri, cele două școli gimnaziale au fost incluse într-un proiect separat de dotare. La Școala Gimnazială nr. 1 Tăuteu au fost prevăzute echipamente IT pentru laboratorul de informatică și pentru 14 săli de clasă, mobilier pentru 16 săli de clasă, precum și dotări pentru un laborator multifuncțional, cabinetul de psihopedagogie și sala de sport.

Pentru Școala Gimnazială nr. 2 Bogei au fost prevăzute echipamente pentru laboratorul de informatică și pentru 10 săli de clasă, mobilier pentru alte 10 săli, precum și dotări pentru laboratorul de științe și cabinetul de psihopedagogie.

În satul Chiribiș, lucrările de reabilitare au vizat clădirea în care funcționează Școala gimnazială și grădinița, proiectul având o valoare totală de 2,1 milioane de lei.

A șaptea investiție a vizat clădirea Primăriei Tăuteu, într-un proiect de reabilitare termoenergetică, în valoare totală de 1.243.415,67 lei. Din această sumă, 1.175.351,73 lei au reprezentat finanțarea nerambursabilă, iar 68.063,94 lei au fost cheltuieli neeligibile.

Trimite articolul

X
Taguri:
gradinita ,
laboratoare ,
panouri fotovoltaice ,
scoli ,
tauteu

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Scriitorul Gabriel Liiceanu și-a prezentat la Oradea lista celor 111 cărți care „îți schimbă viața”
    Nu o listă care să te facă cult, ci una care „îți schimbă viața complet”. Aceasta este miza celor 111 titluri propuse de Gabriel Liiceanu vineri seara, în cadrul Bookfest Oradea, în conferința „Cărțile care ne-au făcut oameni”, desfășurată în Cafeneaua literară a Bibliotecii Județene „Gheorghe Şincai” Bihor.

    Cultură

    VIDEO
    Artista orădeană Narcisa Badea revine pe scena concursului Vocea României într-un moment surpriză dedicat Irinei Rimes
    Patru dintre finaliştii antrenoarei Irina Rimes din ediţiile precedente ale concursului i-au dedicat un moment muzical.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Impact violent între două mașini și un tractor în Ceica. Două persoane au fost transportate la spital
    Accidentul s-a produs în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, pe DN76, în localitatea Ceica.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Viorel Pașca, din nou cu oamenii străzii la poartă. Bob Rădulescu: „Luați voi oamenii de pe capul «traficantului» Pașca!”
    Viorel Pașca, cunoscut pentru activitatea sa de îngrijire a persoanelor vulnerabile la Dumbrava, județul Bihor, trage un nou semnal de alarmă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    O jumară de peste 10 kilograme și 127 de metri de maioș! Debut spectaculos la „D’ale porcului”
    Festivalul-concurs „D’ale porcului” a debutat vineri, 6 noiembrie, la Băile Felix, cu două provocări culinare spectaculoase: prepararea unei jumări uriașe, de 10,1 kilograme, și a unui maioș care a atins lungimea de 127,2 metri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Aproape 1.400 de facturi false, folosite pentru a scăpa de plata TVA. Prejudiciul depășește 4,6 milioane de lei
    Un bărbat și două firme din domeniul comerțului cu ridicata au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru evaziune fiscală cu o pagubă de peste 4,6 milioane de lei, prin folosirea a aproape 1.400 de facturi false.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X