BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 800 de candidați înscriși la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră. Locuri disponibile: 240

Peste 800 de candidați înscriși la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră. Locuri disponibile: 240

De Alexandra Szabo
la 7 November 2023 13:03
1 Comentarii

Peste 800 de candidați înscriși la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră. Locuri disponibile: 240

7 November 2023 13:03
Sesiunea de admitere se desfășoară în perioada 18 octombrie- 2 februarie 2024.
Scris de Alexandra Szabo - Sesiunea de admitere se desfășoară în perioada 18 octombrie- 2 februarie 2024.

Trimite articolul

X

Pentru a fi admiși, candidații trebuie să treacă cele două probe: proba de evaluare a performanţei fizice, evaluată cu note de la 5 la 10, respectiv „nepromovat” în cazul în care nu se obține nota 5 şi proba de evaluare a cunoştinţelor evaluată cu note de la 1 la 10, acestea urmând să se desfăşoare conform următorului grafic:

  • Proba de evaluare a performanței fizice – traseul practic-aplicativ, în perioada 07-13 decembrie, în cadrul celor șapte centre zonale de selecție;
  • Proba de verificare a cunoştinţelor – în data de 16 decembrie, la sediul Ș.P.A.P.F. „Avram Iancu” Oradea (Oradea, Calea Aradului, nr. 2).

[eadvert]

Rezultatele finale ale admiterii în această sesiune vor fi afişate la sediul instituţiei de învăţământ şi vor fi publicate pe site-ul oficial al acesteia (www.avramiancu.ro) până la data de 2 februarie 2024.

„Prima etapă a concursului de admitere s-a încheiat în data de 5 noiembrie, dată până la care, aşa cum menţionam, aproximativ 800 de candidați și-au depus cererile de înscriere la unitățile de recrutare și au obligația ca, până la data de 24 noiembrie, să-și depună toate documentele ce constituie dosarul de candidat, conform Dispoziției DGMRU nr. II/13129 din 16.10.2023.

De asemenea, tot până la data de 24 noiembrie, Centrul de Psihosociologie al M.A.I. va finaliza activitatea de evaluare psihologică a candidaților înscriși, urmând ca cei declarați „apt” să parcurgă următoarea etapă și anume susținerea probei de evaluare a performanței fizice”, a transmis purtătorul de cuvânt a Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, comisar șef, Micheș Eugen.

Duminică, 17 decembrie, la ora 10:00, va fi postată pe site-ul școlii „Lista provizorie cu rezultatele obținute de candidați la probele de concurs”.

Proba de evaluare a cunoștințelor va consta în rezolvarea unui test grilă, care va cuprinde subiecte din disciplinele limba română, limbă străină, legislaţia specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor politice ale statului, dar şi din educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum și de deprindere a raţionamentului logic.

Contestaţiile la proba de verificare a cunoștințelor vor fi depuse online la adresa de e-mail a unității de învățământ (admitere.spapf@igpf.ro) în termen de 24 de ore de la postarea listei provizorii. Ele vor fi soluționate în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de depunere. Candidaţii pot contesta numai rezultatul obţinut la propria lucrare sau locul ocupat pe lista celor declaraţi neadmis, conform rezultatelor obţinute în urma susţinerii probelor de concurs.

„Ultima etapă în cadrul examenului de admitere va fi examinarea medicală a candidaților și se realizează potrivit prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 105/2020 pentru candidații care se încadrează în numărul de 240 de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 20 decembrie 2023 – 25 ianuarie 2024, iar lista cu rezultatele finale ale admiterii se va afișa la sediul unității de învățământ și va fi postată pe site-ul oficial al acesteia, până la data de 2 februarie 2024.

Recomandăm verificarea permanentă şi atentă a paginilor de internet ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (www.politiadefrontiera.ro), secţiunea Despre Noi/ Instituţii de învăţământ cât şi a Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea (www.avramiancu.ro).

La finalul şcolarizării, absolvenţilor li se va acorda gradul profesional de agent de poliţie şi li se va asigura loc de muncă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Poliţia de Frontieră Română, repartizarea absolvenţilor făcându-se în ordinea strict descrescătoare a mediilor de absolvire şi în raport de nevoile instituţiei”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
800 de candidati ,
admitere ,
oradea ,
probe ,
Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. curios says:
    November 7, 2023 at 4:14 pm

    dupa ce intram in zona Schengen ce vor face ?

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Economic

    O nouă oportunitate pentru companiile românești. Cum ar putea atrage mai mulți bani pentru dezvoltare
    România trebuie să își dezvolte piața de capital, să atragă mai mulți investitori și să încurajeze companiile să utilizeze bursa ca sursă de finanțare. Este unul dintre principalele mesaje transmise de președintele ASF în cadrul Concordia Summit 2026, eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economiei românești.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Amendă pentru cauciucuri uzate, anulată de Judecătoria Beiuș. Care au fost argumentele instanței
    Un conducător auto care a fost sancționat pentru că ar fi circulat cu anvelope uzate peste limita admisă a obținut la Judecătoria Beiuș anularea amenzii care i-a fost aplicată.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Goila face un pas important spre modernizare: investiție de aproape 5,9 milioane de lei pentru introducerea canalizării
    Locuitorii satului Goila, din comuna Căbești, vor beneficia de un sistem de canalizare care va fi realizat cu o investiție de aproape 5,9 milioane de lei.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    Economic

    Schimbări importante pentru angajații români din UE. Noi condiții pentru detașare și șomaj
    Românii care lucrează temporar în alte state europene, dar și companiile care trimit angajați peste graniță, vor trebui să țină cont de noile reguli privind asigurările sociale.

    Economic

    Turismul nu este încă motorul economic al Bihorului, dar are toate șansele să devină
    Discursul public despre turismul actual din Bihor dar și la nivel de țară, oscilează între două extreme. Pe de o parte entuziasmul etern al românilor („avem o țară atât de frumoasă”, „avem Băile Felix, Oradea Art Nouveau, Padișul”) și pe de altă parte, resemnarea („turismul nu merge pentru că oamenii nu au bani”, „este criză economică”, „așa este peste tot în acest moment”).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Centru after-school de 2,19 milioane lei, construit în Bogei: copiii din Tăuteu vor beneficia gratuit de sprijin școlar
    Un centru after-school construit în satul Bogei, comuna Tăuteu, ar urma să ofere servicii educaționale și o masă caldă pentru elevii din toate satele comunei.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X