bihon.ro Web analytics

Războiul invizibil - suferințe medicale, consecințe sociale

De Călin Corpaș
Reactualizat la:

Războiul invizibil - suferințe medicale, consecințe sociale

Reactualizat la:
Pandemia aduce restricții tot mai severe, iar consecințele dăunează grav, atât în plan economic, cât și în cel social. Șomajul crește în continuu, veniturile la bugetele publice scad, iar criza prelungită pare să fie noua realitate ce se cere gestionată.
Scris de Călin Corpaș - Pandemia aduce restricții tot mai severe, iar consecințele dăunează grav, atât în plan economic, cât și în cel social. Șomajul crește în continuu, veniturile la bugetele publice scad, iar criza prelungită pare să fie noua realitate ce se cere gestionată.

 

Pandemia de coronavirus atinge noi cote, iar motorul economic se află ca în stare de asediu. Se înmulțesc apelurile către cetățeni. Atât autoritățile, cât și cei care au trecut prin această încercare, fac apeluri constante către concetățeni, pentru o conduită socială responsabilă, ca să ne protejăm unii pe alții. Însă, între timp, efectele socio-economice se prefigurează ca fiind devastatoare, dacă tendințele din ultima perioadă își urmează cursul ascendent. Atât la nivel de raportări, cât și în ceea ce privește abordarea autorităților în gestionarea crizei. Ne referim atât la incidența îmbolnăvirilor, cât și la măsurile de restricționare a vieții socio-economice.

Sunt 4.771 de cazuri confirmate cu Covid-19 în Bihor, de la începutul pandemiei și până acum. 1.143 sunt cazurile active, cifre valabile la 20.10.2020. În schimb, la finalul lunii septembrie aveam 5.317 șomeri, în creștere cu 1.345 de persoane față de luna ianuarie a acestui an. Iar acesta este doar un indicator al efectelor sociale.

Ca procente, din fericire, pandemia încă se citește cu cifra zero înainte de virgulă, dar efectele în plan economic și social sunt translatate în procente din ce în ce mai îngrijorătoare. Tot mai mulți bihoreni rămân fără un loc de muncă, iar aceasta înseamnă lipsa resurselor necesare asigurării traiului. La nivel personal, se traduce în drame familiale. Și în definitiv, în scăderea calității vieții pentru cetățeanul de rând, cu consecințe greu de estimat la scară socială. Inclusiv în ceea ce înseamnă accesul la un act medical și medicamentație de calitate, pentru toate celelalte afecțiuni, care în mod cert nu au încetat să se manifeste, o dată cu apariția noului coronavirus. La fel, scăderea veniturilor la bugetele locale, dar și la bugetele centrale, vor genera crize în sistemul public.

Municipiul Oradea a ajuns la o rată de incidență a persoanelor găsite pozitive cu SARS-CoV-2 de 2,06 persoane la 1.000 de locuitori, conform ultimelor raportări. De asemenea, comuna Sânmartin, de care aparțin Băile Felix și Băile 1 Mai, a depășit rata de 1,5, ajungând acum la 2,14 persoane pozitive la 1.000 de locuitori. Aceasta înseamnă că atât în Oradea, cât și în stațiunile de lângă Oradea, activitatea în domeniul HoReCa este permisă la doar 30% din capacitatea stabilimentelor și doar în intervalul orar 06:00-22:00. Mai mult, a fost suspendată activitatea în baruri, cluburi și discoteci, însă cafenelele sunt încadrate la restricția de 30%, valabilă azi în Oradea și celelalte localități care au depășit rata de 1,5 la 1.000.

Așadar, după ani de eforturi conjugate ale municipalității, ale operatorilor economici și ale orădenilor cu proprietăți în centrul orașului, Oradea turistică este pusă acum pe butuci, prin noile restricții impuse de structurile guvernamentale atât în plan local, cât și în alte părți ale țării, ca urmare a ultimelor evoluții pandemice. În hotelurile, restaurantele și localurile din Oradea și din stațiunile balneare, se așterne o liniște tot mai apăsătoare. Pe alocuri mormântală.

Cum citim Covid-ul

Transformate în procente, statisticile arată că Oradea și Sânmartinul au azi o rată a persoanelor descoperite pozitive, simptomatice și asimptomatice, de 0,21%, în condițiile în care o parte a celor pozitivi sunt navetiști în Oradea și în Băi. Raportul pe întregul județ Bihor este oarecum mai liniștitor: 1,16 cazuri la 1.000 de locuitori, care în procent înseamnă 0,116%.

0,028% reprezintă rata mortalității cu Covid-19 stabilit ca fiind cauză a decesului, prin raportare la populația totală a Bihorului, de 616.264 de persoane (populație raportată în ianuarie 2020).
Dacă raportăm la numărul total de cazuri confirmate în județul Bihor, de la începutul pandemiei și până acum, 3,58% reprezintă indicele mortalității printre persoanele depistate pozitive cu Covid-19.
În plan general, 0,77% din populația județului a fost infectată până acum cu Covid-19, de la începutul pandemiei. În acest procent intră și cei aflați în tranzit prin județul nostru, dar depistați aici ca fiind purtători de Covid-19.
În schimb, 0,185% reprezintă procentul cazurilor active, raportate la totalul populației din județ.

În cifre, pentru județul Bihor: 4.771 de cazuri confirmate; 1.143 cazuri active; 3.457 de vindecări și 171 de decese, valabile până marți, 20 octombrie 2020.
Dacă procentul cazurilor active Covid-19 este acum de 0,21% în zona Oradiei și de 0,116% la nivel județean, în schimb, efectele sociale și economice sunt de mare impact, fiind traduse în procente mult mai mari. Iar situația poate să devină tragică pentru foarte multe familii bihorene, care riscă să își piardă locul de muncă sau afacerea pe care au construit-o, cu sacrificii, de-a lungul anilor. Cetățenii fără studii superioare și fără o specializare cu mare cerere pe piața muncii sunt cei mai afectați. La fel, afacerile mici și mijlocii sunt cele mai periclitate, într-un climat social în care restricțiile severe își fac din nou apariția.

Șomajul: +35%

Cert este că rata șomajului a crescut exponențial în județul Bihor. Din luna ianuarie și până la finalul lunii septembrie, rata șomajului este mai mare cu 35% în județul nostru. Conform datelor furnizate de către directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba, în ianuarie erau înregistrați 3.972 de șomeri, iar la finalul lunii septembrie figurau în evidențe 5.317 persoane fără loc de muncă.

Femeile sunt mai expuse pericolului de a rămâne fără un loc de muncă. 60,3% din numărul total al șomerilor bihoreni sunt de sex feminim.
Cele mai afectate sunt persoanele absolvente de liceu și de școli profesionale, reprezentând 44,1% din șomeri. De asemenea, persoanele fără școală sau cu doar opt clase au o pondere de 42,7% din totalul șomerilor, în timp ce absolvenții de universitate și postliceal au o pondere de doar 13,3% din totalul șomerilor.

ANALIZĂ: Oradea vs sărăcia Bihorului

Consumul de gaze: -25%

Un indicator relevant pentru felul în care pandemia afectează industria este dat de consumul de gaze naturale. Conform informațiilor obținute în exclusivitate de JURNAL BIHOREAN & BIHON.RO, consumul de gaze a scăzut drastic, iar premisele sunt tot mai sumbre. În zona Oradea, consumul de gaze naturale a scăzut cu 17% în primele nouă luni ale anului 2020, comparativ cu perioada ianuarie – septembrie 2019. În sectorul HoReCa, scăderea indică o prăbușire uriașă: -60% consum în 2020, comparativ cu 2019.

Pentru o privire de ansamblu mai apropiată de realitate, dacă eliminăm din calcul stațiile de asfalt, care de regulă consumă o cantitate uriașă de gaze naturale, îndeosebi în anii electorali, scăderea consumului de gaze naturale în zona Oradea s-a diminuat cu 24,5% în intervalul ianuarie – septembrie 2020, comparând cu perioada similară a anului trecut.

Minusuri și la bugetul local

Și Primăria Municipiului Oradea se vede nevoită să își revizuiască planul privind veniturile proprii, pentru anul pandemic 2020, în condițiile în care municipalitatea a acordat contribuabililor unele păsuiri la plata taxelor și impozitelor locale. Direcția Economică preconizează o reducere a planului de venituri proprii cu 11% față de planul inițial pentru 2020. Adică, -20,8 milioane de lei la bugetul local. Față de 2019, încasările sunt reduse cu 6%, -9,45 milioane de lei.
Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Oradea, în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2020, şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local un număr de 112.816 persoane fizice şi 10.950 de persoane juridice. Cuantumul sumelor încasate aferente impozitelor şi taxelor locale este de 147.618.516 lei.

Anul trecut, în acelaşi interval de timp, şi-au achitat dările locale 114.035 persoane fizice, respectiv 11.230 de persoane juridice, cuantumul încasărilor fiind în valoare de 150.872.673 de lei.
Se observă, așadar, o scădere a acestor încasări, cu 3,25 milioane de lei, ca urmare a scăderii numărului de contribuabili care și-au plătit impozitele.

În loc de concluzii, pentru 2021

Perspectivele sunt mult mai sumbre pentru anul 2021, atunci când problemele economice ale companiilor din Oradea se vor vedea și mai acut, atât la nivelul angajaților, cât în ceea ce privește contribuțiile la bugetul local. Cu atât mai mult cu cât sezonul restricțiilor ce conduce la blocaje economice severe a revenit și pare să pună stăpânire nu doar pe județul și țara noastră, ci pe întreaga Europă.

Rămâne de văzut care va fi diagnosticul pus de către cei care vor avea la dispoziție toate datele și informațiile, la finalul acestei crize al cărei deznodământ nu poate fi anticipat acum. Atât cele privind modul în care a fost provocat, cât și măsurile prin care a fost contracarat acest război invizibil. Și rămâne de văzut când vor fi ele puse cu adevărat la dispoziția publicului larg. Indiferent de cetățenie și statut.

Restricții în Oradea și alte 17 localități. Purtarea măștii, obligatorie în spațiile deschise în Sântandrei și alte două localități

 

 

17 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Andrei says:

    Asta este noua forma de comunism global, se doreste in mod cert distrugerea totala a economiei si resetarea economica globala prin trecerea la o alta forma, necunoscuta noua. In tot acest tablou macabru de dictatura si tiranie, sustinute de prostia si ignoranta cetatenilor indoctrinati si indobitociti decenii la rand, media globala este cel mai tialos si marsav complice pe care acesti comunisti il au. Daca intr-o buna zi oamaneii se vor trezi din aceasta cacialma fara vreun precedent istoric primul lucru pe care ar trebui sa-l faca este sa indeparteze din societate toate formele mediatice fara de care nu se putea ajunge unde s-a ajuns. Viitorul este foarte sumbru iar majoritatea nu isi da seama. Copiii vostri vor trai niste timpuri pe care voi nu vi le puteti imagina inca.

    • nick the dick says:

      m ai pierdut, daca asta e comunism global…este cel mai rapace capitalism, chiar crezi ca ceea ce se intampla acum, ne face din ce in ce mai egali? Eu zic ca dimpotriva, faliile societatii cresc…cu ce a ajuns mai aproape un poolete de, sa zicem, tiriac ?

      • Andrei says:

        Este un produs hibrid capitalisto-comunist. Merkel nascuta,crescuta, indoctrinata si educata in comunism conduce “motorul” Europei, etalonul civilizatiei vestice democrate. Tot ce se intampla e nou pentru noi toti, pana si pentru ei. Ei savureaza toate actiunile sociopate la care ne supun iar prostimea cu capetele goale ii venereaza pana la extaz.

      • ? says:

        Pandemia se va încheia doar atunci când economia va fi la pământ, iar FMI și Banca Mondială vor cumpăra ultimele active la prețuri de nimic.
        Se vrea desființarea religiilor.
        Creare Omului de tip Nou.
        Exact ca vechii comuniști.
        Acum e mai ușor, având la îndemână rețelele sociale și Main Stream Media.

      • Andrei says:

        Modelul este China comunista si capitalista in acelasi timp, unde drepturile omului nu exista, unde partidul are controlul suprem, orase “moderne” unde esti monitorizat si controlat 100%. Exista aplicatii impuse si controlate de guvern care iti spun dimineata daca ai voie sa iesi din casa sau nu, romanii par incantati de aceasta idee se pare. Asta descrie nivelul de idiotenie la care a ajuns acest popor. Abuzuri, control suprem, lipsa libertatii asupra celor 99% in timp ce clasa de ticalosi de 1% savureaza aceasta forma de tiranie si profita de ea. Toate guvernele sunt conectate intre ele, toate fac aceleasi miscari coordonate, nu conteaza daca sunt din est, vest, sud sau nord. Guvernul unic mondial exista chiar daca nu il putem arata fizic cu degetul. Din acest moment sa va asteptati la absolut orice imaginabil sau inimaginabil din partea lor pentru ca populatia idioata a acestei planete a demonstrat ca se poate face absolut orice cu ea. Aici s-a ajuns prin munca de decenii intregi de indobitocire in fata televizoarelor, a internetului si a educatiei din scoli si universitati. Bravo idiotilor, o meritati! Creierele voastre atrofiate sunt castigul acestor sociopati pedofili.

    • Costel says:

      Asa este , ma bucur din suflet sa vad ca sunt oameni care gindesc singuri , se vor trezi si ceilalti dar din pacate v-a fi prea tirziu .

  2. Vik says:

    Este foarte trist la ce s-a ajuns.Dar aceasta este realitatea.Si afectarea economica este o situatie mult mai grava decat epidemia.

  3. Pepsi says:

    Pepsihicul meu nu te baza

  4. sãnãtatea în constituţie says:

    Investiţiia in timp de pandemie nu este protectie.

  5. October incest says:

    Trebuia opritã trompetiţia politicã. Domnul Rutin, D-zeu sã îl certe, aşa ar fi bãut.

  6. POP MARIUS says:

    EU ZIC SA NE INFECTAM TOTI. SA VEZI CUM SE MOBILIZEAZA TATUL….CE SE POATE INTAMPLA DACA O TARA INTREAGA NU LUCREAZA 2 SAPTAMANI?
    PARALIZEZI APARATUL CENTRAL SI VOIE BUNA.

  7. Matreata orbu says:

    Bai matreata,eu te consideram un elevat din gloata de netrebnici,dar dupa lecturarea acestui articol,am constientizat ca din “cacat nu poti face bici”!”Conform informațiilor obținute în exclusivitate de JURNAL BIHOREAN & BIHON.RO, consumul de gaze a scăzut drastic, iar premisele sunt tot mai sumbre. În zona Oradea, consumul de gaze naturale a scăzut cu 17% în primele nouă luni ale anului 2020, comparativ cu perioada ianuarie – septembrie 2019. În sectorul HoReCa, scăderea indică o prăbușire uriașă: -60% consum în 2020, comparativ cu 2019.” De unde ai obtinut aceste informatii matreata?de la parazitii micula?de la florin catu? de la vanzatoru la ABC bolojan?de unde aceste fantasmagorei?

  8. gelu cmeci says:

    avem SALA POLIVALENTA, ne trebuie si un stadion NOU ,nimic nu ne mai lipseste.

  9. BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „Oamenii sunt bine informați. Lupta PSD – PNL nu a adus nimic bun”
    Claudiu Pop (Pro România) asigură că deține resursele necesare pentru a genera legi utile pentru oameni, din Parlament. El susține totodată nevoia acordării unui sprijin consistent pentru capitalul românesc. Pop militează pentru redeschiderea școlilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ioan Mang (PSD): Trebuie să mergem la vot să ne salvăm viața! PSD va câștiga alegerile!
    Adevăratul virus cu care se confruntă astăzi România se numește incompetență, se numește neglijență și ticăloșie. Pe scurt, se numește PNL. Iar singurul vaccin anti-Orban este votul! 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Construcțiile și serviciile, în scădere în perioada următoare
    Managerii estimează o scădere a activității în construcții și servicii pentru perioada noiembrie – ianuarie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atenție la afumători! Incendiu la o gospodărie din Oradea
    Incendiul s-a produs miercuri, în jurul prânzului, la o locuință de pe strada Bihorului din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Încep lucrările la parcarea subterană din Centrul Civic
    Miercuri au început lucrările la parcare subterană care se va amenaja în jurul catedralei ortodoxe din Centrul Civic, în prezența primarului Florin Birta și a reprezentanților constructorilor, Construcții Erbașu și Simbac. 17

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Medic de la Oradea, decorat: „S-a adus practic mulțumire și recunoștință întregului corp medical din țară, nu doar nouă, celor prezenți”
    Patru medici și o asistentă, care lucrează la Spitalul Județean Oradea au fost premiați de președintele țării. 2

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.