„Culorile s-au stins. Timpul… speranța… toate au pierit pentru Pictor”, a scris Sorina Jecza, doctor în arte vizuale şi preşedinte al Fundaţiei Triade din Timişoara, la aflarea veştii că artisul optzecist Ioan Aurel Mureşan s-a stins în viaţă.

[eadvert]

Muri, cum îl alintau prietenii, a fost unul dintre artiștii de marcă ai artei românești contemporane. Creația lui Ioan Aurel Mureșan s-a întins pe o durată de patru decenii. Pictorul a aparţinut generaţiei artiștilor optzeciști care s-au manifestat în cadrul Atelier 35 Oradea, locul de unde a rezultat o artă alternativă la cea oficială, atât ca atitudine cât şi ca limbaj.

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj-Napoca (1975 – 1981), specializarea pictură, şi şi-a dobândit doctoratul în arte vizuale la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, unde din anul 1990 a fost invitat ca profesor. De atunci, peste 30 de promoții de studeni şi-au găsit drum în artă beneficiind de cultura și capacitatea sa de a face istoria picturii mereu vie.

Aflat într-o permanentă pendulare între Oradea şi Cluj, artistul şi-a îmbogăţit mereu formele de expresie, recurgând atât la intuiţie cât şi la sensibilitate. A părăsit la un moment dat timp de şapte ani penelul, mizând pe o reconstrucţie interioară. În 2012, Ioan Aurel Mureşan şi-a propus să reia pictura şi a început să picteze seria Ultrasilvania.

„Cine privește lucrările constată că sunt întunecate – da, poate că aşa am început. Era încercarea mea – să folosesc cuvântul ăsta? – taumaturgică, magică, de lecuire de ceva. Dar nu sunt vorbe, e reală chestia: am încercat să locuiesc prin pictură. Pentru că mintea mea funcționa în gol și eu mă rugam… îi recomandam minții mele să facă ceva… Nu mai avea sens, nu mai era semnificativă lumea pentur mine. Eu jucam un rol”, mărturisea Ioan Aurel Mureşan într-un dialog înregistrat de criticul de artă Ramona Novicov.

Între ciclurile picturale ce-i definesc traiectoria creației se află: Pământul (1984), Semnele zidului (1986-1989), Metafore picturale (1989-1990), Via dolorosa (1991), Minunatele ceasuri ale Ducelui d’Ivry și Călătoria magică a Ducelui d’Ivry (1992-2005), Ultrasilvania (2013-2014), Pasaje secrete (2015-2016), Fete dulci /Escorts (2016-2017, lucrări neexpuse), Erotikonia (2018-2019), Apud magister (2020-2021), Megalos Aselinos. Golful regăsit (2022-2023).

A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Oradea. A avut expoziţii personale în Oradea, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Craiova, iar în 2002 în Crescent Theatre din Birmingham, Marea Britanie. A participat şi la numeroase expoziţii de grup, atât în ţară cât şi în străinătate în Ungaria, Polonia, Belgia, Italia, Franţa, Germania, Olanda, Elveţia, Portugalia şi Brazilia.