BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Salvator prin excelenţă

Salvator prin excelenţă

la 18 September 2014 10:16
18 September 2014 10:16
<p class="western" align="left"><span style="font-family: Tahoma, sans-serif;"><span lang="ro-RO">Ajuns la vârsta pensionării, plutonier adjutant şef Gyori Liviu are la activ peste 10000 de intervenţii.</span></span>
Scris de erdei - <p class="western" align="left"><span style="font-family: Tahoma, sans-serif;"><span lang="ro-RO">Ajuns la vârsta pensionării, plutonier adjutant şef Gyori Liviu are la activ peste 10000 de intervenţii.</span></span>

Trimite articolul

X

La împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru limită de vârstă, prin Ordin al Inspectorului Şef al ISU “Crişana” al judeţului Bihor, plutonier adjutant şef Gyori Liviu, subofiţer operativ principal, instructor în cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, a fost trecut în rezervă cu drept la pensie cu data de 16 septembrie 2014. Activitatea profesională a plutonierului adjutant şef Liviu Gyori este legată de SMURD Bihor încă din anul 1994, când se puneau bazele acestui serviciu de urgenţă, subofiţerul având, timp de 17 ani funcţia de comandant echipaj de descarcerare în cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea şi ulterior, de instructor în cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor.

O carieră împresionantă

De-a lungul întregii cariere, plutonierul adjutant şef Liviu Gyori s-a remarcat în mod deosebit prin profesionalism, devotament şi dragoste faţă de semeni, calităţi concretizate în salvarea multor vieţi omeneşti pe parcursul celor peste 10000 de intervenţii de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat, la care a participat. Peste 10000 de situaţii de urgenţă în care pompierul militar Gyori Liviu a luptat cu secundele, făcând tot ceea ce a fost posibil din punct de vedere profesional şi uman, de multe ori punându-şi viaţa în pericol, pentru ca alţii să poată trăi.

În anul 2007, plutonierului adjutant şef Liviu Gyori i-a fost oferit “ Premiul de Excelenţă pentru acte de curaj” de către Primăria Municipiului Oradea, iar în anul 2013, i-a fost acordată, de către Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, “Diploma de excelenţă pentru profesionalism şi devotament arătat în situaţii de urgenţă”, o recunoaştere binemeritată a neobositei sale activităţi în sprijinul vieţii.

În calitate de instructor în cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana”, subofiţerul a participat la instruirea unui număr de aproximativ 936 paramedici din 16 judeţe, imprimând în formarea profesională a acestora, pe lângă vasta sa experienţă şi cunoştinţe profesionale, pasiunea de a se pregăti continuu, metodic şi responsabil pentru salvarea vieţilor omeneşti.

În anul 2013, cu aceeaşi energie ca la începutul carierei şi cu peste două decenii de experienţă profesională, subofiţerul şi-a condus echipa pe prima treaptă a podiumului la Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat, la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat”, iar în acest an, înainte cu câteva zile de a se pensiona, în cadrul aceluiaşi concurs, plutonierul adjutant şef Liviu Gyori a urcat pe cea de a doua treaptă a podiumului la ambele probe, alături de fiul său şi de ceilalţi patru membri ai echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” .

Recunoaştere şi apreciere

Sâmbătă, în cadrul şedinţei festive ocazionate de sărbătorirea “Zilei Pompierilor din România”, plutonierul adjutant şef Liviu Gyori a trăit emoţiile unui moment special, în care au fost reamintite faptele sale de curaj, rezultatele profesionale deosebite obţinute de-a lungul carierei, eforturile pe care nu a pregetat să le depună, perseverenţa şi îndârjirea cu care a luptat pentru protejarea vieţii, subliniindu-i-se totodată, calităţile umane de mare valoare care au constituit premisa desăvârşirii profesionale. Inspectorul şef al ISU “Crişana”, General de brigadă dr. Ioan Baş i-a mulţumit pentru sârguinţa şi devotamentul cu care a slujit instituţia, timp de peste 20 de ani, de la începuturile SMURD Bihor, reuşind, şi în acea perioadă, cu echipamente şi accesorii de descarcerare care azi par rudimentare, să intervină eficient, salvând vieţi şi schimbând destine. Adresându-i-se omului, angajatului şi camaradului Liviu Gyori, inspectorul şef a afirmat: “ Eu vă asigur că numele dumneavoastră va dăinui în vocile noastre şi ale multor colegi din întreaga ţară. Veţi beneficia mereu de înalta noastră apreciere: aţi fost şi sunteţi un om şi un camarad de excepţie, un profesionist desăvârşit.”

Referindu-se la activitatea desfăşurată de plutonierul adjutant şef Liviu Gyori, coordonatorul UPU/SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea a precizat “ Liviu Gyori, în aceşti peste 20 de ani, a fost în mijlocul activităţii a ceea ce a însemnat SMURD, de la începuturile SMURD Bihor şi practic, a contribuit cu fiecare secundă a vieţii sale la evoluţia acestui serviciu. De aceea, SMURD Bihor categoric poartă amprenta lui şi categoric a reuşit să transmită o parte din caracterul său puternic, acestui serviciu.”

Momentul a culminat cu citirea Mesajului Secretarului de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, în care domnia sa, referindu-se la plutonierul adjutant şef Liviu Gyori, preciza “Astăzi, probabil, este cel mai experimentat paramedic din sistemul de urgenţă, nu atât prin numărul anilor, cât mai ales prin activitatea deosebită pe care a desfăşurat-o. În primul rând este pompier, dar în acelaşi timp, a fost şi membru al echipei de descarcerare, paramedic sau formator, el este în esenţă un salvator care prin profesionalismul de care a dat dovadă, a constituit unul din pilonii pe care se poate sprijini un sistem… Suntem convinşi de faptul că, la fel ca şi alţi colegi ai săi, a văzut suferinţa umană sub toate formele ei. Suntem convinşi de faptul că s-a străduit cât a putut de mult să lupte împotriva acestei suferinţe. Suntem convinşi de faptul că, de cele mai multe ori, a avut nevoie de toate resursele fizice, mentale şi profesionale pentru a realiza acest lucru…. Liviu Gyori, astăzi, cu tot respectul pe care vi-l datorăm pentru ceea ce aţi reprezentat în aceşti peste douăzeci de ani, suntem mândri că am fost alături în acest efort comun. ”

Alături de mesaj, Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat i-a dăruit subofiţerului un echipament special, ce poartă semnul consideraţiei şi recunoştinţei “Părintelui SMURD” şi al Inspectorului Şef al ISU “Crişana”. Cu o experienţă profesională admirabilă şi o vechime în SMURD neegalată încă, cu peste 10000 de intervenţii la care a participat, numeroase vieţi salvate şi peste 930 de paramedici formaţi de dumnealui, modest, demn, plin de umanitate şi tăcut, ca şi cum tragediile pe care le-a văzut şi situaţiile pe care le-a trăit ar fi spus deja prea multe, plutonier adjutant şef Liviu Gyori a ieşit la pensie, dar rămâne în continuare pentru toţi cei care l-au cunoscut şi pentru cei pe care i-a salvat sau ajutat în peste două decenii: un Salvator, “Pompier Salvator”. 

Trimite articolul

X
Taguri:
Gyori Liviu ,
ISU Crisana ,
smurd bihor
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    „Căldură mare, mon cher”. Derby-ul bihorean din Cupa României a avut nevoie de „loteria penalty-urilor”
    După ce au eliminat pe CS Bihorul Beiuș, respectiv Unirea Tășnad, Lotus Băile Felix și Crișul Sântandrei s-au confruntat pentru un loc în turul III al Cupei României.

    Bihon CSM Oradea

    Mikko Riipinen, noul antrenor al „leilor roșii”: „Îmi doresc ca echipa să practice un baschet modern, atletic și cât mai rapid”
    În conferința de presă de miercuri, președintele CSM Oradea, Șerban Sere, i-a prezentat pe team managerul echipei CSM CSU Raiffeisen - Titus Nicoară, pe antrenorul principal - Mikko Riipinen și pe antrenorul secund - Ciprian Enache. Cei trei au venit în această vară la formația „leilor roșii”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Situație extrem de gravă. Locuitorii din satul Voivozi au rămas fără apă mai bine de 30 de ore și cer sprijin de urgență
    Problemele privind alimentarea cu apă continuă în satele din comuna Popești, pe fondul secetei și al secării pârâului Bistra. După ce un localnic a sesizat recent că în Popești, Voivozi, Cuzap, Bistra, Budoi și Vărviz apa este furnizată după un program redus, o nouă sesizare transmisă redacției bihon.ro arată că situația este, de fapt, mult mai gravă.

    BIHON CAO

    Locuitorii din Chișirid pot încheia contracte cu Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Întreruperea furnizării apei potabile în zona Magheru–Republicii

    BIHON CAO

    Întreruperea alimentării cu apă în localitățile Tileagd, Tilecuș, Șerghiș, Vârciorog și Fâșca

    Bihon CSM Oradea

    Schimbare de viziune la echipa de handbal CSM Oradea: conducerea spune răspicat că se dorește promovarea în Liga Națională
    Conferința de presă susținută miercuri de președintele Clubului Sportiv Municipal Oradea, Șerban Sere, s-a referit la trei dintre secțiile acestuia: handbal, polo și baschet. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Chirurgul orădean Dănuț Dejeu, acreditat internațional „Master Surgeon in Breast Treatment”
    Medicul chirurg Dănuț Dejeu a obținut acreditarea internațională „Master Surgeon in Breast Treatment”, acordată de Surgical Review Corporation (SRC), una dintre cele mai cunoscute organizații din lume care evaluează performanța chirurgilor și a centrelor medicale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Muncitor la Drumuri, condamnat după ce a băut coniac cât timp aștepta uscarea marcajelor și a provocat apoi o tamponare
    Un orădean, angajat al unei firme locale de întreținere a drumurilor, a ajuns subiect al unui dosar penal după ce a consumat alcool cât timp a așteptat să se usuce marcajele rutiere pe care tocmai le trasase, iar apoi a provocat o tamponare pe drumul spre casă.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X