Există medici care aleg o specializare din întâmplare și medici care își construiesc drumul încă din copilărie. Pentru Silviu Vlad, ortopedia nu a fost o alegere de moment, ci un obiectiv conturat devreme, încă din gimnaziu, într-un context în care – după cum afirmă chiar el – componenta emoțională a avut un rol decisiv.

Drumul a trecut la Facultatea de Medicină din Cluj, prin experiențe de formare în Germania, la Spitalul Universitar din Ulm, dar și prin numeroase cursuri în centre europene. Dincolo de diplome, rămâne o convingere care îi definește parcursul: „Am învățat mult ca să înțeleg cât de puțin știu”, o reflecție care vorbește despre rigoare, disciplină și o formă rară de modestie profesională.

Traumatisme, sedentarism și secolul vitezei

Activitatea într-un spital, cum este Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, înseamnă în primul rând contactul direct cu patologia traumatică, iar acest lucru se reflectă clar în tipul de cazuri tratate zilnic. „Fiind un spital de urgență, cu adresabilitate extinsă, principalele afecțiuni sunt leziunile post-traumatice, cu diferite grade de complexitate: entorse, fracturi, luxații”, explică medicul Silviu Vlad.

Dincolo de aceste urgențe, tabloul general al afecțiunilor ortopedice s-a modificat în ultimii ani, pe fondul schimbărilor de stil de viață. „Accelerarea ritmului activităților noastre, secolul vitezei, a dus la creșterea atât a numărului, cât și a complexității patologiei traumatice, frecvent asociate cu leziuni ale organelor interne. Concomitent, schimbarea stilului de viață, în special alimentar, combinată cu sedentarismul, a dus la creșterea frecvenței afecțiunilor posturale și degenerative”, afirmă ortopedul.

Statul prelungit la birou, utilizarea excesivă a telefonului sau lipsa mișcării nu mai sunt doar obiceiuri cotidiene, ci factori de risc reali. „Aparatul locomotor este puternic și frecvent ireversibil afectat de stilul de viață. Pozițiile vicioase, statice, asociate cu sedentarismul, duc la afecțiuni musculo-scheletale, scăderea densității osoase și apariția patologiilor degenerative, instalate precoce”, subliniază dr. Silviu Vlad.

În paralel, o problemă majoră rămâne tendința pacienților de a ignora semnele inițiale sau de a le trata superficial. „Majoritatea pacienților preferă să trateze după ureche apariția durerilor de intensitate medie, rigiditatea osteoarticulară sau traumatismele ușoare. Mai mult, aleg să ia medicamente antialgice (care reduc sau elimină durerea) care nu vindecă leziunea, ci doar maschează simptomele, permițând continuarea activităților, decizie care duce frecvent la accentuarea leziunilor, cu simptomatologie și mai zgomotoasă după ce trece efectul antialgicelor”, explică medicul.

Când se ajunge la operație și de ce recuperarea face diferența

Decizia de a interveni chirurgical nu este niciodată una simplă și nu ține doar de gravitatea unei leziuni, ci de un context mult mai larg. „Conduita terapeutică pe care o susțin este cea bazată pe abordarea bio-psiho-socială. Decizia de a opera sau de a nu opera este influențată de severitatea leziunilor, de evoluția lor și de modul în care afectează fizicul, psihicul și confortul pacientului, al familiei și al mediului socio-profesional”, spune Silviu Vlad.

În practică, intervențiile cele mai frecvente rămân cele pentru traumatisme. „Fracturile, luxațiile și entorsele ocupă ponderea cea mai mare între intervențiile chirurgicale, urmate de patologia cronică, de tip degenerativ (n.r. degradarea progresivă și ireversibilă a articulațiilor, rezultat al «uzurii» mecanice și biologice)”, precizează medicul.

Chirurgia ortopedică a evoluat semnificativ în ultimii ani, inclusiv la nivel local. „Tehnicile chirurgicale au o evoluție constantă în toate specialitățile chirurgicale, dar în chirurgia ortopedică a ultimilor 10-15 ani, această evoluție este mai spectaculoasă ca niciodată. O parte a acestei dezvoltări o regăsim și la Spitalul Județean. Tehnicile minim invazive sau colaborarea cu departamentul de radiologie intervențională pentru soluționarea rapidă și eficientă a patologiilor pacienților, punând accent pe precizia actului medical și pe recuperarea rapidă a pacientului, sunt doar o parte a direcțiilor de dezvoltare a tehnicilor chirurgicale folosite de noi”, explică ortopedul.

Totuși, rezultatul final nu depinde exclusiv de operație. „Kinetoterapia (recuperarea medicală – n.red.) este deosebit de importantă pentru reeducarea funcțională, atât a segmentului afectat (mobilitate și forță), cât și a organismului ca întreg. În general, procesul de recuperare este unul individualizat pentru fiecare pacient care a beneficiat de o intervenție chirurgicală a aparatului locomotor și durează între 3 și 6 luni. Particularitățile acestui interval de recuperare sunt date de gravitatea leziunilor, patologiile asociate, tipul intervenției chirurgicale și nu în ultimul rând, de specificul activităților la care pacientul trebuie să se întoarcă. Indiferent cât de bine este făcută intervenția chirurgicală, dacă nu este completată de o recuperare eficientă, pacientul nu-și va atinge potențialul maxim”, afirmă Silviu Vlad.

Diferențele între pacienți sunt de asemenea mari. „Există diferențe semnificative atât între tipul afecțiunilor preponderente, cât și între resursele și intervalul de recuperare. În timp ce tinerii sunt mai expuși la afecțiuni acute sau la cele legate de stilul de viață, vârstnicii sunt mai afectați de patologiile ortopedice degenerative, pe lângă multiple alte afecțiuni asociate (cardiace, metabolice, circulatorii etc).

Pacienții vârstnici au recuperare mai lentă, cu un risc mai mare de apariție a complicațiilor, iar rezultatul vizează menținerea independenței și a calității vieții, spre deosebire de tineri, unde ținta este reintegrarea socio-profesională și familială prin revenirea la performanțe fizice și psihice cât mai apropiate de cele premergătoare apariției patologiei ortopedice”, explică medicul.

În acest context, prevenția devine esențială, chiar dacă, așa cum recunoaște ortopedul, nu este ușor de aplicat. „Ușor de zis, greu de făcut!”. Practic, în acest context, „prevenția” este sinonimă cu „educația”; mai concret, trebuie să dezvoltăm atât la nivel individual cât și de grup (școală, comunitate) ideea de a face această prevenție prin: postura corectă în școli și la birouri, controale timpurii în cazul copiilor și imediat după primele semne de disconfort osteoarticular în cazul adulților, activitate fizică diversificată și constantă, nutriție echilibrată pentru o greutate adecvată înălțimii și vârstei, încălțăminte corespunzătoare și odihnă suficientă”, concluzionează Silviu Vlad. Medicul sintetizează un adevăr simplu: multe dintre problemele aparatului locomotor pot fi evitate, însă doar dacă sunt tratate cu seriozitate înainte de a deveni ireversibile.