BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sărbători fericite la Teatrul Regina Maria

Sărbători fericite la Teatrul Regina Maria

la 17 April 2014 10:24 Reactualizat la: 17 April 2014 10:25
17 April 2014 10:24 Reactualizat la: 17 April 2014 10:25
A jucat rolul Silviei în „Sărbători fericite”. Acum, Diana Lupescu, diva cinematografiei româneşti din anii 80, le prezintă orădenilor piesa lui Jean Poiret, din perspectiva regizorului.
Scris de erdei - A jucat rolul Silviei în „Sărbători fericite”. Acum, Diana Lupescu, diva cinematografiei româneşti din anii 80, le prezintă orădenilor piesa lui Jean Poiret, din perspectiva regizorului.

Trimite articolul

X

Oradea. Actriţă la bază, Diana Lupescu spune că are un mare respect faţă de actori şi credinţa sa este aceea că „ei trebuie să-şi asume personajul cu temperamentul lor”. Regizorul a mărturisit că nu are cerinţe „împotriva credinţei lor, fiindcă ei pot să-şi asume ceea ce le ceri un spectacol-două, dar la al treilea fac cum cred ei şi atunci spectacolul nu mai creşte, este ca un aluat care curge pe lături, dar care nu mai creşte ca un cozonac frumos”. Diana Lupescu a exemplificat ceea ce a experimentat cu Trupa Samuil Vulcan, profitând de prezenţa la conferinţa de presă a frumoasei actriţe Denisa Vlad, care se consideră o dură şi care a reuşit să intre în pielea unui personaj „complex, cald, care are două-trei straturi de simţire, de emoţie”.

„Contre- emploi”

Atât Denisa Vlad, care joacă în premieră într-o comedie bulevardieră, cât şi Daniel Vulcu consideră că joacă rolul unor personaje „contre emploi”. Probabil că în asta stă şi priceperea regizorului.

Diana Lupescu spune că a răspuns cu drag invitaţiei de a lucra cu actorii orădeni. „Vin de la 18 ani la Oradea, fiindcă vin în Felix. Nu mi-am închipuit însă că voi lucra aici. Mi-a plăcut nu numai repertoriul care e nu numai divers, ci şi foarte complex. Asta arată spirit de echipă, pasiune şi generozitate pe scenă. În oferta largă de spectacole, genul bulevardier e cerut de public din dorinţa de relaxare, cu condiţia ca spectacolul să fie bine făcut, fără vulgarităţi. Am respectat structura dramatică (de altfel, foarte bună), replicile pline de haz, iar personajele frumoase şi complexe au rămas identice cu cele închipuite de Jean Poiret. Textul sancţionează cu umor slăbiciunile omeneşti. Mă bucur că distribuţia îşi asumă ceea ce am dorit să transmitem, în condiţiile destul de grele prin care trece teatrul de limbă română- spaţii restrânse pentru repetiţii. Dacă vom colabora şi în continuare? Publicul va hotărî! Dacă va fi un succes…”.

Scrisă în anul 1980, piesa „Sărbători fericite!” a devenit deja un spectacol clasic al teatrului de bulevard. Textul lui Poiret a devenit celebru prin ecranizarea sa în anul 1984 cu o distribuţie de excepţie, între care se disting Jean-Paul Belmondo şi Sophie Marceau în rolurile principale. Pe scena teatrului, piesa a fost reluată de multe ori din anul 1982 până în prezent cu mult succes, fiind jucată inclusiv la Teatrul Palatului Regal din Paris. „Aceasta nu este prima dată când un text a lui Jean Poiret este jucat pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea. „Cabaret în familie”, un spectacol ce s-a bucurat de mare succes şi al cărui scenariu este bazat pe textul Colivia nebunelor, a avut premiera în 14 ianuarie 2001, în regia lui Daniel Vulcu”, a precizat Victoria Balint, director artistic al Teatrului Regina Maria. „Sărbători fericite” este cea de-a şasea premieră a stagiunii 2013-2014. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 26 aprilie 2014, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria. Scrisă de Jean Poiret, acţiunea piesei se petrece tocmai în preajma sărbătorilor Pascale. Biletele s-au pus în vânzare la agenţia teatrului, deschisă de luni până vineri între orele 10:00-19:00, sâmbătă şi duminică între orele 10:00- 13:00, cât şi online, pe site-ul www.biletmaster.ro. În această lună, dat fiind programul special de sărbători, agenţia va fi închisă duminică, 20 aprilie 2014 şi luni, 21 aprilie 2014. Biletele pot fi procurate şi cu o oră înaintea începerii spectacolului.

FACT BOX:

Distribuţia:

Ştefan: Daniel Vulcu

Magda: Denisa Vlad

Silvia: Corina Cernea

Ingrid, femeia de serviciu: Anca Sigmirean

Doamna Walter: Mirela Lupu

Domnul Walter: Ion Ruscuţ

Fred Walter, fiul lor: Andrei Gliga

Marilena: Elvira Platon Rîmbu

 

Regia artistică: Diana Lupescu

Scenografia: Vioara Bara

Traducerea şi adaptarea: Petre Bokor

 

În regia Dianei Lupescu:

-Fii cuminte, Cristofor! de Aurel Baranga, Teatrul George Ciprian, Buzău, Premiera: 9 martie 2007.

-Sirena şi Victoria de Alexander Galin Teatrul George Ciprian, Buzău, 17 mai 2008.

-Ritmuri, după un scenariu propriu, Teatrul Nottara

-Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti, după un scenariu propriu, Teatrul Nottara

-Opera de trei parale de Bertolt Brecht, Teatrul Nottara, 20 mai 2009

-Nu vorbiţi cu actorii de Tom Dudzick, Teatrul Nottara, 9 decembrie 2011

-Vacanţă în Guadelupa de Pierre Sauvil şi Eric Assous, Teatrul George Ciprian, 11 decembrie 2011

 

Trimite articolul

X
Taguri:
oradea ,
sarbatori fericite ,
teatrul regina maria
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Liga 4 Bihor, prima etapă: CAO a realizat scorul etapei. Foresta Tileagd s-a impus în derby-ul de la Salonta
    Sâmbătă și duminică s-au disputat meciurile etapei inaugurale din Liga 4 Bihor, în care s-au contabilizat 30 de goluri. oaspeții au reușit să câștige 3 din cele 7 jocuri.

    Bihon CSM Oradea

    FOTO
    CSM CSU Raiffeisen a câștigat Memorialul Antonio Alexe. "Leii roșii" au făcut spectacol în meciul cu Bosna Sarajevo
    Ediția 2026 a Memorialului Antonio Alexe s-a încheiat duminică seară la Oradea Arena, cu victoria echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea, care a câștigat cu scorul de 86-64 meciul cu KK Bosna Sarajevo. Echipa bosniacă s-a pe locul doi în clasamentul turneului, cu o victorie și o înfrângere, urmată de Szolnoki Olajbányás, cu două înfrângeri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Teren sintetic nou la Școala Gimnazială din Hidișelu de Sus
    În 7 septembrie 2026 debutează noul an școlar, iar elevii de la Școala Gimnazială din Hidișelu de Sus vor avea parte de o surpriză plăcută.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Escroc condamnat după o vacanță „gratuită” în Oradea. Folosea o aplicație pentru plăți fictive
    O săptămână de vacanță în Oradea, fără să plătească pentru cazare și masă. Este cadoul pe care și l-a făcut Andrei Dănuț Bonculescu, un tânăr de 24 de ani, din județul Gorj, prin care a lăsat o pagubă de câteva mii de lei în bugetul unui hotel și al unui apartament în regim hotelier din oraș.

    Economic

    Pensii România–SUA: anii de muncă din cele două țări pot fi cumulați. Ce se schimbă pentru români
    De la 1 septembrie a intrat în vigoare Acordul în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite ale Americii, un document care schimbă regulile pentru persoanele care au lucrat în ambele țări.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Piață agroalimentară modernă de 16,67 milioane de lei, aproape finalizată la Ștei. Vezi când va fi inaugurată
    Noua piață agroalimentară din Ștei este aproape finalizată, lucrările urmând să fie încheiate cu mult înaintea termenului prevăzut în contractul de finanțare.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X