Miercuri, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au dispus continuarea urmăririi penale faţă de trei persoane de 23, 32, respectiv 31 de ani, toate din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, bănuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat. În urma cercetărilor efectuate în cauză, poliţiştii orădeni îl bănuiesc pe un tânăr de 23 de ani că, în perioada 25 – 26 iunie a.c., cu sprijinul celorlalţi doi bărbaţi cercetaţi în aceeaşi cauză, ar fi pătruns, prin folosirea de chei potrivite, într-o locuinţă din municipiu, de unde ar fi sustras două telefoane mobile, bijuterii din aur care cântăreau în total 42 grame, un lanţ din argint de 6 grame, 1.100 lei şi 530 euro, provocând un prejudiciu total de aproximativ 13.000 lei. De asemenea, tânărul de 23 de ani este bănuit că la 26 iunie a.c., în intervalul orar 13:00 – 14:30, beneficiind de complicitatea celor doi bărbaţi de 32, respectiv 31 de ani, ar fi pătruns într-o altă locuinţă din municipiu, de unde ar fi sustras aproximativ 2.000 lei. Cele trei persoane sunt cercetate în stare de arest preventiv, acestea fiind arestate într-o cauză similară, instrumentată de către I.P.J. Vâlcea. Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea şi-au adus contribuţia la prinderea în flagrant a acestora, chiar în timpul comiterii unui furt din locuinţă pe raza Judeţului Vâlcea. „Poliţiştii orădeni continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor trei maramureşeni şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat” informează subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Serie de furturi din locuinţe
<p class="western" align="left"><span lang="ro-RO"><span style="font-family: Tahoma, sans-serif;">Trei tineri bănuiţi de comiterea a repetate furturi din locuinţe, sunt cercetaţi de poliţiştii orădeni.</span></span>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs joi seara, 17 septembrie, pe DN 76, în localitatea Hidișelu de Sus. Polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, prin 112, la ora 20:28.
Economic
Proiectul prin care taloanele de pensie ar urma să fie prevăzute cu un cod QR sau cod de bare a trecut de Senat.
România
Transportatorii care efectuează curse cu mărfuri periculoase trebuie să respecte, începând din 17 septembrie 2026, un set actualizat de reguli privind controalele în trafic și modul în care sunt încadrate abaterile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, joi, cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de judecătorul Alin Ionuț Leaș, din cadrul Secției a III-a Contencios Administrativ și Fiscal de la Tribunalul Bihor și a constatat încălcarea reputaţiei profesionale a magistratului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în perioada 18 - 20 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nemulțumirile șoferilor care folosesc zilnic porțiunea dintre DN Oradea–Arad și satul Livada de Bihor în legătură cu starea carosabilului se înmulțesc. Oamenii reclamă starea proastă a carosabilului, afectat de fisuri și crăpături pe porțiuni importante, dar atrag atenția și asupra situației pistei de biciclete amenajate în paralel cu șoseaua.
Citiți principiile noastre de moderare aici!