Alin Claudiu Baciu, cunoscut de prieteni ca Sfîntu’ din Fraţii Jdieri, pe lângă pasiunea lui pentru muzică, talentul de a scrie minunate versuri şi meseria sa de asistent medical generalist, mai are de mic copil o pasiune frumoasă: porumbeii. Totul a început pe vremea când Alin avea vreo zece ani, în Avram Iancu, satul părinţilor. Împreună cu vărul său, Florin Blaj, era fascinat de porumbei şi de culorile lor. Şi pentru că nu aveau bani să îşi cumpere, s-au gândit să îşi facă rost din Salonta, unde erau foarte mulţi. S-au urcat în podul Primăriei, al spitalului, al policlinicii, au prins câţi au putut şi i-au dus acasă. Au avut grijă de ei până pe la 14 ani, când şcoala le-a cerut mai mult timp şi nu au mai avut când să se ocupe de pasiunea lor.

S-au reîntâlnit în 2014. Florin lucra în Salonta iar Alin se întorsese după câţiva ani din Spania. Primul s-a reapucat Florin, după care a retrezit pasiunea pentru porumbei şi în Alin. Pe lângă faptul că erau interesaţi de culori, încercau să readucă la viaţă şi rasa de porumbei poştaş, pe care toţi bătrânii îi aveau pe vremuri pe lângă casă. Au cules porumbei de la cei care mai aveau acasă şi, prin încrucişări, sperau să ajungă din nou la acel tip de porumbei. S-au documentat foarte mult şi au găsit diferite materiale despre genetica culorii porumbeilor. Au înţeles că, de fapt, e vorba de calcule matematice simple, culorile clasice putând fi obţinute prin variante clare. După un an de zile ştiau din doi porumbei ce culori vor avea puii.

Documentându-se pe internet au dat de câţiva pasionaţi în domeniu. Unul este medicul veterinar Octavian Sarafolean din Sânnicolau Mare, pasionat de ceva vreme, dar cu foarte puţini adepţi. Altul este Radu Adrian din Arad, preocupat şi el de ceva vreme de genetica culorilor la porumbei, şi Vâjâiac Eduard din Ploieşti, unul dintre cei mai avansaţi pe domeniu din ţară, acesta investind şi bani mulţi în această pasiune.

Împreună cu cei trei, Alin şi Florin au organizat un seminar de genetica culorilor la Arad. De atunci se întâlnesc anual şi povestesc fiecare ce au mai realizat, fac schimb de păsări, schimb de experienţă. De vreo doi ani sunt tot mai mulţi în toată ţara care au început să se ocupe cu aşa ceva.

De la cei trei prieteni au primit câteva păsări în culori mult mai rare, şi au încercat şi ei tot felul de încrucişări. Porumbeii se deosebesc prin culoare şi modelul pe care îl au pe penaj. Ei îi împerechează în aşa fel încât din culoarea şi paternul penajului să obţină alte variante deosebite. Intenţia lor nu este să participe la concursuri cu ei, o fac doar din plăcere şi pasiune. Dintre prietenii lor, însă, Vâjâiac Eduard încearcă să demonstreze că şi tipul acesta de porumbei „de frumuseţe” pot să particpe la concursuri, deşi din punct de vedere imunitar sunt mai slăbuţi, şi din cauza coloritului nu au rezistenţă mare la expunerea la soare.

Porumbelul tipic de concurs e porumbelul wild-type, care e foarte rezistent de felul lui. La cei „de frumuseţe”, dacă nu faci încrucişări din rude apropiate nu le slăbeşte rasa. Dar cum e, de exemplu, gena dominant opal, ea atacă paternul pentru că îl albeşte şi scade rezistenţa pielii la soare, ca la albinoşi. În momentul, însă, în care ajung două gene de acelaşi fel pe o singură pasăre, în proporţie de 99% nu rezistă şi mor după ce ies din ou. Există foarte puţine exemplare de acest gen în lume care rezistă şi trăiesc. Au avut şi ei un exemplar, dar l-au scăpat.

Acasă, la părinţi

Alin are la casa părintească, în Avram Iancu, vreo 40 de porumbei, iar Florin are la Tulca, la părinţii lui, în jur de 100 de exemplare. Crescătoria lui Alin e de 3 pe 4 metri. Acolo sunt cuibarele, matca. Iar în faţa cuibarelor are un plăsar de 4 pe 6 metri şi înalt de 3 metri în care îi lasă afară, la iarbă verde, calciu, nisip şi pietricele pentru digestie. Le mai pune şi salată, pâine, şi încearcă să le suplimenteze mâncarea cu ce ar găsi ei în natură.

Primăvara trebuie să aibă grijă ca perechile să fie aşa cum le-a planificat, ca să iasă exemplare frumoase aşa cum îşi doreşte. Alin nu e genul care să dea bani pe porumbei pentru a-i reproduce mai departe. A primit câteva păsări de la prieteni, cu care a lucrat de vreo patru ani. Există o genă care îl fascinează în mod deosebit, gena dominant opal.

De un timp a lucrat cu porumbei prinşi în oraş, în sălbăticie, ca să demonstreze că îşi poate satisface pasiunea şi fără să cheltuie. Pe cei prinşi îi ţine apoi în carantină 30 de zile înainte să îi pună alături de ceilalţi, şi îi deparazitează. „Bolile transmisibile de la porumbei sunt foarte rare. Sunt multe bacterii şi viruşi dar cu tulpini diferite care nu ne afectează pe noi, oamenii”. La porumbei, când sunt bolnavi, le aplică tratamente naturiste. În loc de antibiotc foloseşte, de exemplu, ulei cu usturoi lăsat la macerat şi apoi pus în mâncare. Sau cu leurdă. Iar că să le protejeze sucul gastric le pune kefir în mânacre ca probiotic. Porumbeii trăiesc cam 12-13 ani. Are inele pe care le pune pe piciorul porumbeilor când sunt mici, pe care e trecut numele lui şi numărul de telefon.

Târguri şi concursuri

Alin şi Florin aşteaptă să apară şi la noi concursuri de frumuseţe pentru porumbei. La americani se fac studii serioase şi e deja o industrie de sute de milioane de dolari. În Europa cei mai interesaţi de genetica culorilor la porumbei sunt nemţii şi belgienii. Alin şi Florin participă în fiecare an la Târgul de păsări de la Monor, de lângă Budapesta, unul dintre cele mai importante târguri de păsări şi animale de companie din Europa de Est. Acolo şi-au făcut prieteni din Polonia, Serbia, cu care fac schimb de păsări. Ei nu le vând decât rar, doar cât să cumpere tratamente, cuibare sau mâncare. Un porumbel cu colorit simplu se vinde cu 50 de lei, dar cu culori mai complicate ajung la 100-300 de euro.

„Suntem consideraţi crescători de păsări de ornament, şi nu suntem luaţi prea în serios de cei care au porumbei de competiţie”, spune Alin, care la târguri, dacă vede că sunt oameni interesaţi cu adevărat şi ştiu cât de cât despre ce e vorba, se întâmplă să le dea cadou câte un porumbel, ca să aibă de unde să înceapă.

Aşa a făcut şi cu un băiat din Avram Iancu, Laurenţiu Urdea, pe care l-a „virusat” deja cu această pasiune pentru genetica culorilor şi care s-a apucat serios de treabă. Firul roşu al pasiunilor lui Alin e frumuseţea, iubirea şi munca perseverentă. Şi încearcă să le facă pe toate cu acelaşi drag şi aceeaşi dedicaţie. Şi dacă poate, îi „molipseşte” şi pe alţii.