BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul de Recuperare Medicală din Băile Felix, „iertat” în instanță de o amendă de 10.000 de lei

Spitalul de Recuperare Medicală din Băile Felix, „iertat” în instanță de o amendă de 10.000 de lei

De Adrian Laboș
la 8 February 2026 07:00 Reactualizat la: 5 February 2026 11:25

Spitalul de Recuperare Medicală din Băile Felix, „iertat” în instanță de o amendă de 10.000 de lei

foto: spitalfelix.ro
8 February 2026 07:00 Reactualizat la: 5 February 2026 11:25
Dispozitive medicale al căror termen de valabilitate era depășit cu mai bine de trei ani, ținute în spații necorespunzătoare, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.
Scris de Adrian Laboș - Dispozitive medicale al căror termen de valabilitate era depășit cu mai bine de trei ani, ținute în spații necorespunzătoare, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.

Trimite articolul

X

Aceasta a fost descoperirea făcută de un inspector din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), care i-a aplicat unității sanitare o amendă de 10.000 de lei. Reprezentanții spitalului au contestat sancțiunea în instanță și au avut câștig de cauză, Judecătoria Oradea înlocuind-o recent cu un avertisment. În ciuda măsurii mai blânde pe care a dispus-o, judecătorul de caz a ținut să atragă atenția conducerii unității medicale să respecte normele legale în materie sanitară.

Hârtie EKG și role de bandă, expirate

La jumătatea lunii aprilie 2025, un inspector de specialitate din cadrul ANMDMR a efectuat un control prin sondaj la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, ocazie cu care a descoperit cinci role de hârtie EKG (care au expirat în octombrie 2021) și 12 role de bandă, a căror dată limită de folosire era august 2022. Specialistul Agenției a explicat că materialele erau ținute în același spațiu de depozitare cu alte produse aflate în termenul de garanție, nefiind respectate practicile care prevăd că dispozitivele medicale expirate trebuie depozitate într-o zonă izolată și etichetată corespunzător. Considerând că în acest fel au fost puse în pericol sănătatea și siguranța pacienților, inspectorul a amendat Spitalul de Recuperare Medicală cu 10.000 de lei, sancțiunea minimă prevăzută de lege. Unitatea sanitară a avut posibilitatea de a achita jumătate din sumă.

În replică, reprezentanții spitalului au explicat că atât hârtia EKG, cât și rolele de bandă erau depuse în magazie, fără pericol de contaminare, fiind utilizate doar pentru lipirea etichetelor pe rafturi sau pentru etichetarea produselor depozitate. Conform reclamanților, hârtia a rămas nefolosită după ce aparatul pentru care a fost comandată s-a defectat și nu a putut fi folosit timp de mai mulți ani. „Acest fapt nu a fost adus la cunoștința inspectorului la momentul controlului”, au menționat oficialii Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, care au mai arătat că managerul spitalului a semnat documentul de control, „fără a aduce la cunoștință vreun element contrar celor consemnate”.

Reprezentanții Spitalului de Recuperare au explicat că dispozitivele expirate au fost înlăturate ulterior din magazie, motiv pentru care au cerut aplicarea unui avertisment în locul amenzii.

Instanța: dispozitivele nu ar pune în pericol pacienții

Prin sentința dată la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, Judecătoria Oradea a admis cererea spitalului din Băile Felix, arătând că din documentele de control nu rezultă că produsele cu termen expirat se aflau „într-un loc din care să rezulte fără dubiu intenţia petentului de utilizare a acestora”.

„Este adevărat că inclusiv în magazie este interzis ca dispozitivele medicale expirate să mai fie stocate, însă acest lucru prezintă (…) importanţă în contextul analizei proporţionalităţii sancţiunii aplicate, deoarece nu reprezintă dispozitive medicale care ar pune în pericol grav viaţa unui pacient dacă ar fi fost utilizate”, a precizat judecătorul de caz.

Instanța a mai observat că, deși în magazia spitalului există sute de medicamente şi dispozitive medicale, inspectorul Agenției a descoperit nereguli doar în cazul hârtiei EKG și a rolelor de bandă. Aceasta conduce la concluzia că activitatea spitalului se desfășoară „în cea mai mare proporţie” în condiţii de legalitate, a concluzionat Judecătoria Oradea, a cărei hotărâre poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

FOTO: spitalfelix.ro

Trimite articolul

X
Taguri:
amenda de 10000 lei ,
iertat in instanta ,
spitalul de recurepare baile felix
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident mortal în Oradea
    Evenimentul rutier a avut loc noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 februarie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Asistența socială din Oradea, dincolo de hârtii: servicii care țintesc nevoile reale ale oamenilor
    De la vârstnici rămași singuri, la tineri vulnerabili și copii care au nevoie de sprijin, DAS Oradea a construit, în ultimii ani, o rețea de servicii care pleacă de la nevoile reale ale oamenilor. Directorul executiv Anca Grama explică cum s-a schimbat filosofia instituției în ultimii ani, de la reacția la criză în pandemie, la deschiderea spre comunitate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Spitalul de Recuperare Medicală din Băile Felix, „iertat” în instanță de o amendă de 10.000 de lei
    Dispozitive medicale al căror termen de valabilitate era depășit cu mai bine de trei ani, ținute în spații necorespunzătoare, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    România

    Fondul de rulment al blocului, între obligație și drept la restituire
    Vânzarea unui apartament nu înseamnă doar semnarea contractului și predarea cheilor, ci și clarificarea unor aspecte financiare legate de relația cu asociația de proprietari.

    România

    1.200 de lei pe an pentru energie și gaze: noul mecanism intră în vigoare din aprilie
    Schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale urmează să fie eliminată complet de la 1 aprilie, iar autoritățile pregătesc un nou mecanism de sprijin financiar, dedicat exclusiv consumatorilor vulnerabili.

    Jurnal Bihorean

    Fără bani pentru susținerea calendarului competițional: CS Crișul Oradea se bazează pe părinți pentru deplasări
    Echipele de polo ale CS Crișul fac deplasările pentru turneele din Capitală cu un număr minim de jucători.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.