Cel mai reprezentativ monument în stil secession din Transilvania, Palatul Vulturul Negru este una din emblemele oraşului Oradea. Turiştii nu ratează palatul pentru a-şi face fotografii sau a-i traversa frumosul pasaj. Poate că prea puţin este valorificată imaginea acestui vultur negru, una dintre cele mai mari păsări răpitoare, de altfel specie dispărută definitiv de pe teritoriul României în prima parte a secolului XX.

[eadvert]

Dar care este povestea vulturului orădean? În anii 1900, oraşul a avut o scurtă perioadă de prosperitate, căreia îi datorăm astăzi patrimoniul arhitectural ce face din Oradea unul dintre cele mai frumoase oraşe art nouveau. Deşi Palatul Vulturul Negru a fost realizat la începutul secolului 20, istoria lui porneşte încă din 1714. Atunci exista pe acelaşi amplasament o casă mică, un han care se numea „Vulturul”, al cărui parter găzduia „berăria oraşului”. În acel loc se organizau evenimente publice, baluri, spectacole de teatru sau evenimente politice. În 1835, după modificarea clădirii devine un hotel important din oraş, Hotelul Vulturul.

„Primaria lansează un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul în anul 1903, doi ani mai târziu desemnându-se cîştigător proiectul cu nume de cod «şampanie» al arhitectilor Dezső Jakab şi Marcell Komor, două dintre cele mai importante figuri ale curentului secessionist maghiar, curent în care se regăsesc multe din clădirile emblematice ale orasului realizate în acea perioadă.Primaria nu a mai construit hotelul, considerând costurile realizării lui prea mari, în schimb vinde proprietatea avocaţilor orădeni Emil Adorjan şi Ede Kenez-Kurlander, care se angajază să construiască proiectul arhitecţilor Dezső Jakab şi Marcell Komor”, explică arhitectul Daniel Panait, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Bihor.

Demolarea vechii clădiri a început în noiembrie 1906, iar lucrările la fundaţie au pornit în martie 1907. Tot în anul 1907 a fost înfiinţată „Societatea pe acţiuni Vulturul Negru şi Arborele Verde” înfiinţată în 1907, unde administratori şi acţionari principali erau dr. Ede Kurländer şi dr. Emil Adorján. În aprilie 1907, constructorul Ferenc Sztarill începe ridicarea complexului Vulturul Negru.

„Naşterea acestui proiect a avut nevoie de toată ambiţia şi determinarea celor doi proprietari, care pentru finalizarea lui au trebuit să recurgă la a-şi înfiinţa propria fabrică de cărămizi «Vesta» atunci când furnizorii au dublat preţurile aflând amploarea proiectului, şi propria bancă, Banca Maghiară, atunci când băncile au crescut dobânzile şi a devenit grea accesarea fondurilor pentru realizarea clădirii”, precizează Daniel Panait.

Construcţia a fost terminată în decembrie 1908, hotelul având două fațade, două săli de spectacole, cofetărie, cafenea şi 75 de camere. Deschiderea festivă a avut loc în 1909. Spectaculos este vitraliul cu vulturul negru executat în 1909 în atelierul oradean Neumann K. Lumina care străbate vitraliul pune în evidenţă pasajul construit după celebra galerie Vittorio Emanuele din Milano.

Revista umoristică „Vulturul”

O altă poveste cu un vultur orădean este legată de o revistă. În Oradea, prima revistă umoristică a fost fondată în 1853 de Iosif Vulcan şi G. Arelean, cu titlul „Umoristul”, şi a apărut până în 1870, după cum ne-a dezvăluit Silviu Sana, istoric şi cercetător ştiinţific la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea, care aminteşte şi de o altă revistă umoristică, „Gura satului”, scoasă tot de Iosif Vulcan în 1861.

„Timp de aproape 10 ani nu există nicio altă revistă umoristică românească în Ardeal. Iustin Ardelean vine şi readuce spiritul vesel în epoca marilor frământări naţionale. Lipsa unei astfel de gazete a fost fructificată de Iustin Ardelean şi doar aşa «Vulturul» ajunge să câştige popularitate printre românii transilvăneni, dar şi să atragă atenţia autorităţilor maghiare. Aceasta este a doua revistă românească din Oradea, după revista «Familia», devenind în timp una dintre cele mai populare reviste de umor pentru românii transilvăneni. Apariţia revistei nu este străină de mişcarea politică şi culturală a românilor din Transilvania, mai ales că Iustin Ardelean făcea parte din Adunarea studenţilor de la Academia de Drept din Oradea”, explică Silviu Sana, care preciczează că deşi revista era cea mai populară în Ardeal, la nivel local nu se pomeneşte nimic de apariţia ei nici în presa maghiară, nici în cea românească (Familia).

Grafica lui Iustin Ardelean

Peste timp, grafica realizată de Iustin Ardelean în revista „Vulturul” reapare sub forma unor etichete realizate de designerul Ruxandra Rotar, studentă la arhitectură. Etichetele apar pe cinci tipuri de bere „Vulturar”, marca Bers Nova, numele berii artizanale fiind creat după o panoplie expusă la Casa Darvas-La Roche pe care apărea antetul revistei.

„Conversia acestor antete la rolul de etichete de bere a fost un proces foarte interesant dar în acelaşi timp simplu, prin fotografierea elementelor relevante din revista «Vulturul», pe care o găsiţi la Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai, iar mai apoi desenarea lor. Ştiu că în ziua de azi nu este foarte uzual să desenezi de mână, iar identitatea paginilor ar fi fost compromisă dacă era să le scanăm. Le-am redesenat şi am realizat apoi o serie de iteraţii cromatice cu culori aflate mai mult în acord decât în contrast, astfel încât să se vadă un echilibru vizual şi să mă asigur că narativa ilustraţiei propusă de Iustin Ardelean nu este compromisă şi nu blochează mesajul acesteia printr-o gamă de culori excentrice. Narativa este una simplă. Vulturul de pe fiecare etichetă este îmblânzit de către un vulturar, care provoacă o dinamică amuzantă, uneori haotică între oameni, aşa cum îmi doresc ca şi berile acestea să creeze conexiuni între oameni”, a explicat la lansarea de la Sinagoga Sion, designerul Ruxandra Rotar.

Poate se vor inspira şi alţi creatori orădeni din imaginea vulturului negru, să o ducă mai departe şi să se construiască în jurul ei mai consistentă imaginea unui oraş tot mai căutat şi mai apreciat.