BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Vulturul” orădean, de la han, berărie şi hotel, la revistă umoristică

„Vulturul” orădean, de la han, berărie şi hotel, la revistă umoristică

De Camelia Buşu
la 28 March 2024 07:00 Reactualizat la: 27 March 2024 15:46
1 Comentarii

„Vulturul” orădean, de la han, berărie şi hotel, la revistă umoristică

Foto: Alexandru Niţescu
28 March 2024 07:00 Reactualizat la: 27 March 2024 15:46
Vulturul negru a fost sursă de inspiraţie nu doar pentru faimosul palat orădean sau pentru revista umoristică a lui Iustin Ardelean apărută în 1892, dar şi în zilele noastre pentru o serie de etichete care îl readuc în atenţia orădenilor.
Scris de Camelia Buşu - Vulturul negru a fost sursă de inspiraţie nu doar pentru faimosul palat orădean sau pentru revista umoristică a lui Iustin Ardelean apărută în 1892, dar şi în zilele noastre pentru o serie de etichete care îl readuc în atenţia orădenilor.

Trimite articolul

X

Cel mai reprezentativ monument în stil secession din Transilvania, Palatul Vulturul Negru este una din emblemele oraşului Oradea. Turiştii nu ratează palatul pentru a-şi face fotografii sau a-i traversa frumosul pasaj. Poate că prea puţin este valorificată imaginea acestui vultur negru, una dintre cele mai mari păsări răpitoare, de altfel specie dispărută definitiv de pe teritoriul României în prima parte a secolului XX.

[eadvert]

Dar care este povestea vulturului orădean? În anii 1900, oraşul a avut o scurtă perioadă de prosperitate, căreia îi datorăm astăzi patrimoniul arhitectural ce face din Oradea unul dintre cele mai frumoase oraşe art nouveau. Deşi Palatul Vulturul Negru a fost realizat la începutul secolului 20, istoria lui porneşte încă din 1714. Atunci exista pe acelaşi amplasament o casă mică, un han care se numea „Vulturul”, al cărui parter găzduia „berăria oraşului”. În acel loc se organizau evenimente publice, baluri, spectacole de teatru sau evenimente politice. În 1835, după modificarea clădirii devine un hotel important din oraş, Hotelul Vulturul.

„Primaria lansează un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul în anul 1903, doi ani mai târziu desemnându-se cîştigător proiectul cu nume de cod «şampanie» al arhitectilor Dezső Jakab şi Marcell Komor, două dintre cele mai importante figuri ale curentului secessionist maghiar, curent în care se regăsesc multe din clădirile emblematice ale orasului realizate în acea perioadă.Primaria nu a mai construit hotelul, considerând costurile realizării lui prea mari, în schimb vinde proprietatea avocaţilor orădeni Emil Adorjan şi Ede Kenez-Kurlander, care se angajază să construiască proiectul arhitecţilor Dezső Jakab şi Marcell Komor”, explică arhitectul Daniel Panait, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Bihor.

Demolarea vechii clădiri a început în noiembrie 1906, iar lucrările la fundaţie au pornit în martie 1907. Tot în anul 1907 a fost înfiinţată „Societatea pe acţiuni Vulturul Negru şi Arborele Verde” înfiinţată în 1907, unde administratori şi acţionari principali erau dr. Ede Kurländer şi dr. Emil Adorján. În aprilie 1907, constructorul Ferenc Sztarill începe ridicarea complexului Vulturul Negru.

„Naşterea acestui proiect a avut nevoie de toată ambiţia şi determinarea celor doi proprietari, care pentru finalizarea lui au trebuit să recurgă la a-şi înfiinţa propria fabrică de cărămizi «Vesta» atunci când furnizorii au dublat preţurile aflând amploarea proiectului, şi propria bancă, Banca Maghiară, atunci când băncile au crescut dobânzile şi a devenit grea accesarea fondurilor pentru realizarea clădirii”, precizează Daniel Panait.

Construcţia a fost terminată în decembrie 1908, hotelul având două fațade, două săli de spectacole, cofetărie, cafenea şi 75 de camere. Deschiderea festivă a avut loc în 1909. Spectaculos este vitraliul cu vulturul negru executat în 1909 în atelierul oradean Neumann K. Lumina care străbate vitraliul pune în evidenţă pasajul construit după celebra galerie Vittorio Emanuele din Milano.

Revista umoristică „Vulturul”

O altă poveste cu un vultur orădean este legată de o revistă. În Oradea, prima revistă umoristică a fost fondată în 1853 de Iosif Vulcan şi G. Arelean, cu titlul „Umoristul”, şi a apărut până în 1870, după cum ne-a dezvăluit Silviu Sana, istoric şi cercetător ştiinţific la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea, care aminteşte şi de o altă revistă umoristică, „Gura satului”, scoasă tot de Iosif Vulcan în 1861.

„Timp de aproape 10 ani nu există nicio altă revistă umoristică românească în Ardeal. Iustin Ardelean vine şi readuce spiritul vesel în epoca marilor frământări naţionale. Lipsa unei astfel de gazete a fost fructificată de Iustin Ardelean şi doar aşa «Vulturul» ajunge să câştige popularitate printre românii transilvăneni, dar şi să atragă atenţia autorităţilor maghiare. Aceasta este a doua revistă românească din Oradea, după revista «Familia», devenind în timp una dintre cele mai populare reviste de umor pentru românii transilvăneni. Apariţia revistei nu este străină de mişcarea politică şi culturală a românilor din Transilvania, mai ales că Iustin Ardelean făcea parte din Adunarea studenţilor de la Academia de Drept din Oradea”, explică Silviu Sana, care preciczează că deşi revista era cea mai populară în Ardeal, la nivel local nu se pomeneşte nimic de apariţia ei nici în presa maghiară, nici în cea românească (Familia).

Foto: Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai”

Grafica lui Iustin Ardelean

Peste timp, grafica realizată de Iustin Ardelean în revista „Vulturul” reapare sub forma unor etichete realizate de designerul Ruxandra Rotar, studentă la arhitectură. Etichetele apar pe cinci tipuri de bere „Vulturar”, marca Bers Nova, numele berii artizanale fiind creat după o panoplie expusă la Casa Darvas-La Roche pe care apărea antetul revistei.

„Conversia acestor antete la rolul de etichete de bere a fost un proces foarte interesant dar în acelaşi timp simplu, prin fotografierea elementelor relevante din revista «Vulturul», pe care o găsiţi la Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai, iar mai apoi desenarea lor. Ştiu că în ziua de azi nu este foarte uzual să desenezi de mână, iar identitatea paginilor ar fi fost compromisă dacă era să le scanăm. Le-am redesenat şi am realizat apoi o serie de iteraţii cromatice cu culori aflate mai mult în acord decât în contrast, astfel încât să se vadă un echilibru vizual şi să mă asigur că narativa ilustraţiei propusă de Iustin Ardelean nu este compromisă şi nu blochează mesajul acesteia printr-o gamă de culori excentrice. Narativa este una simplă. Vulturul de pe fiecare etichetă este îmblânzit de către un vulturar, care provoacă o dinamică amuzantă, uneori haotică între oameni, aşa cum îmi doresc ca şi berile acestea să creeze conexiuni între oameni”, a explicat la lansarea de la Sinagoga Sion, designerul Ruxandra Rotar.

Poate se vor inspira şi alţi creatori orădeni din imaginea vulturului negru, să o ducă mai departe şi să se construiască în jurul ei mai consistentă imaginea unui oraş tot mai căutat şi mai apreciat.

Trimite articolul

X
Taguri:
iustin ardelean ,
oradea ,
palat ,
revista umoristica ,
vulturar ,
vulturul negru
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. foarte binevenite articolele de istorie locală says:
    March 28, 2024 at 2:58 pm

    Mulți dintre cei care se pretind „mari orădeni” (de generația a doua sau maxim a treia, de obicei) habar nu au de istoria orașului.

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    România

    VIDEO
    Mesajul lui Bolojan la Congresul PNL: „Nu poți să fii partener cu minciuna, cu fuga de răspundere și cu disprețul pentru România”
    Congresul Extraordinar al PNL se desfășoară duminică, 21 iunie, în prezența a 1.793 de delegați, după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier de către președintele Nicușor Dan. Pentru șefia partidului candidează doar actualul lider liberal, Ilie Bolojan, care și-a depus candidatura însoțită de moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”, document prin care susține necesitatea reformării formațiunii fără abandonarea valorilor sale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cod galben de caniculă și furtuni în Bihor. ANM avertizează asupra temperaturilor și instabilității atmosferice
    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în 20 de județe, valabilă pe parcursul zilei de duminică.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șase judecători și procurori stagiari din Bihor au promovat examenul de capacitate. 14 locuri sunt disponibile în județ
    Doi tineri judecători și patru procurori care au efectuat stagiatura la instanțe și unități de parchet din Bihor au promovat examenul de capacitate, care s-a desfășurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026.

    BIHON CAO

    Întreruperi și scăderi de presiune ale apei potabile din cauza lucrărilor la pasajul de pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Sântandrei

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un pas spre învățământul superior: Valea lui Mihai analizează posibilitatea unei extensii universitare
    Sprijinirea educației se află printre prioritățile administrației locale din Valea lui Mihai, preocupările vizând atât îmbunătățirea condițiilor din sistemul de învățământ existent, cât și identificarea unor oportunități care să permită dezvoltarea unor forme de educație la nivel superior în oraș.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Rețeaua de apă din comuna Brusturi devine funcțională la 1 iulie
    Primarul comunei Brusturi, Radu Gavra, a anunțat finalizarea etapelor necesare pentru punerea în funcțiune a rețelei de alimentare cu apă, un proiect așteptat de locuitorii din mai multe sate ale comunei.

    BIHON Sport local

    Mihai Sorin Dringo, dublu medaliat la Campionatele Balcanice de atletism: Cel mai bun rezultat al sezonului la 400 de metri
    Atletul bihorean a realizat cel mai bun timp al său din acest an în proba de 400 metri plat.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X