Vacanţă parlamentară. Aleşii neamului s-au risipit în toate cele patru zări. Risipiţi sunt ei, de fapt, de vreo trei ani, doar că de data asta au apucat să-şi ia, în risipirire, şi nevestele alături. Plus vreun copil mucos şi rîzgîiat. Din viaţa politică românească regretă, stînd cu burta la soare, doar secretarele şi apariţiile televizate.
Există foarte multe feluri de a-ţi exprima sau manifesta disperarea. De la formele patetice ale exaltarilor amoroase, aflate în impas de împărtaşire, trecând prin cele fascinatorii ale scriitorului, care a ratat parteneriatul agonal cu Faus şi ajungând la celebra „disperare în genunchi”, formulată de Albert Camus.
Dacă aş fi frumos, tânăr şi bogat, din această clipă m-ar interesa doar cele trei bune „Dinge”: femeile frumoase, caii de rasă şi vinul bun. Femeile frumoase s-au speriat întotdeauna de mine, de cai mi-e mie cumplit de frică, iar vinul de viţă nobilă costă prea mult pentru un amărât de editorialist.
Cineva a spus, mai zilele trecute, inspirat: „Parlamentarii se ocupa de pensionari. Pute a alegeri!” A aparut, într-adevar, aproape peste noapte, o competitie între partide. Cîstigator va fi declarat partidul care reuseste sa promita cel mai mult. Concursul maririi punctului de pensie seamana cu saritura în înaltime.
Multe dintre relele tranziţiei provin din impulsul românesc de a nu ţine cont de imperativul adecvării. E drept că unele găselniţe ale nou inventatei democraţii nu ni s-au potrivit; pe altele, însă, le-am repudiat fără drept de apel fie din lene, fie, pur şi simplu, din prostie.
România e o ţară plină de abateri de la regulă. Şi cînd e vorba de abateri de la o regulă românească, situaţia, de cele mai multe ori, nimereşte în tragic. Tocmai fiindcă regulile româneşti sunt un melanj de balcanism sictirit cu false rigori occidentale, un amestec de fum de narghilea şi siestă în plină stradă cu asceza etern îngheţată a unui Mont Blanc iluzoriu.
E cald. Tot mai cald. Oraşele au amorţit, politica lâncezeşte, ploi eufonice răzbat tot mai rar prin aerul îmbibat cu nemulţumiri sterpe. Şi totuşi, aşa cum observa deunăzi un intelectual căzut în dizgraţia gânditorilor la scară mică, în România continuă să apară, cu o recurenţă cvasi-mecanică, lucruri „strigătoare la cer”.
Astăzi începe sezonul examenelor. Ele au, pe la noi, impactul musonilor la tropice: un ritual excesiv, cu o agendă repetitivă, ca şi când ar fi o constantă universală – un arhetip.
Într-o ţară a nemuritoarelor forme fără fond cum e România, era firesc ca simularea să devină sport naţional. De circa 18 ani, societatea românească pare calmă numai atunci când are şansa nesperată să mimeze câte-un act voluptuos, cu talentul deturnat al actriţelor provenite de la coada vacii şi ajunse starlete de carton în lumina vicleană a reflectoarelor.
Din ciclul subiectelor de sezon ce revin în fiecare an, dacă e primăvară e şi parada „gheilor” (neologism deja cu declinare). Ca să înţeleagă şi nana Floare acest nou „furculision”, „gay” înseamnă în engleză veseli, adică băieţii veseli, aşa de veseli că nu le trebuie nici fete.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Pericol public! Un șofer a fost filmat în timp ce circula pe contrasens pe Centura Oradea
Incidentul s-a petrecut în crsul zilei de joi, 21 mai.

România

Minor de 14 ani, în moarte cerebrală după ce a căzut cu o trotinetă electrică care poate atinge și 80 km/h
Un băiat de 14 ani din comuna Dumbrăvița, în apropiere de Timișoara, se află în comă la spital, după ce în cursul zilei de 15 mai a pierdut controlul asupra trotinetei electrice cu care circula.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Începe ediția 2026 a concursului internațional de atelaje de la Oșorhei. Trei zile de spectacol ecvestru
Pășunea Berkes din Oșorhei se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai importante spectacole ecvestre din România.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă privind înlocuirea și extinderea rețelelor de apă din Cartierul Nufărul

BIHON CAO

Anunț de întrerupere a furnizării de apă potabilă Calea Aradului spre DN79 – Aeroportul Internațional Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Zona Ogorului și comunele Sânmartin, Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni

Educație

Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școli. Elevii nu le-ar mai putea folosi nici în pauze
Un proiect de lege depus la Camera Deputaților prevede interzicerea telefoanelor mobile pe întreaga perioadă a programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii. Dispozitivele ar urma să fie depozitate în spații speciale.

BIHON Sport local

Adrian Anca: „Rămân doar amintirile frumoase și efortul de a consolida un proiect aflat la început de drum în Liga 3”
Revenit în fotbal după 14 ani, exact în locul de unde a luat o pauză, fostul fotbalist bihorean Adrian Anca a încheiat la finalul sezonului colaborarea cu CS Bihorul Beiuș.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 300 de copii au participat la activitățile organizate, în Piața Unirii din Oradea, de Ziua Poliției Locale
Piața Unirii din Oradea s-a transformat într-un spațiu al jocului și al învățării, unde sute de copii au participat la activități dedicate siguranței rutiere și protejării mediului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lărgirea străzii Lăpușului din Oradea va elimina parcările din fața blocurilor. Primăria anunță peste 180 de locuri noi
Deschiderea recentă a sensului giratoriu de deasupra pasajului Oneștilor și lărgirea străzii Lăpușului la patru benzi sunt privite de mulți orădeni ca investiții necesare pentru fluidizarea traficului din zonă.

Bihon CSM Oradea

Finala Superligii de polo se mută la București. Raul Gavriș: „Ne propunem să câștigăm”
Partidele 3 și 4 dintre CSA Steaua și CSM Oradea se dispută vineri și duminică, la Bazinul Steaua.

Cultură

Joc şi voie bună la cea de a doua ediţie a evenimentului „Danț pe Valea Mâșchii” de la Borod
Manifestarea aduce împreună peste 200 de membri ai ansamblurilor folclorice și ai grupurilor vocale din județul Bihor și din zonele apropiate

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Spărgător de mașini, devenit „loverboy”. Un recidivist din Oradea, arestat pentru că ar fi obligat două tinere să se prostitueze
Șandor Ciarnău, un bărbat de 36 de ani, din Oradea, a fost arestat miercuri de Tribunalul Bihor într-un dosar instrumentat de DIICOT Oradea, sub acuzația de trafic de persoane.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Atenție la căpușe! DSP Bihor avertizează: căpușele pot transmite boli grave în perioada petrecută în aer liber
Temperaturile ridicate și timpul petrecut tot mai des în aer liber cresc riscul contactului cu căpușele, avertizează Direcția de Sănătate Publică Bihor. Mușcăturile pot transmite boli grave, iar medicii recomandă măsuri de protecție și prezentarea rapidă la consultații dacă apar simptome.