De ce nu vorbesc găinile la telefon?

Ori de câte ori Occidentul mârâia înaintea vreunei realităţi româneşti şi încerca să ne spună cam ce ar trebui să facem pentru a îndrepta lucrurile, politicienii noştri, mai cu seamă cei cu priviri tricolore, răbufneau şi se întrebau retoric dacă nu cumva suntem confundaţi, en gros, cu vreo ţară bananieră.

Nürnberg nu e în România

Deşi a durat mai mult decât cel nazist, despre holocaustul comunist se vorbeşte mult mai puţin. Recenta Comisie românească de studiere a comunismului dă naştere şi la fenomene bizare, în genul celui de mai jos.

Afrodita şi aviara

E amuzant, îndeobşte, să inventariezi imposturi. Mai mici ori mai mari, mai vânjoase sau doar stinghere. O colecţie de astfel de ipostaze te poate edifica asupra unei categorii estetice cu totul speciale: grotescul. N-aş spune că recolta este săracă.

Învierea lui Lazăr

În Robinson Crusoe, personajul principal al lui Defoe, nimerit pe insulă după un soi de accident al civilizaţiei, se obişnuieşte, oarecum brusc, cu apucăturile primitive ale de el botezatului Vineri. În întreg Occidentul, în unităţile medicale nu se fumează.

Hernia şi maioneza

Îndeobste, calatoriile românilor la Viena nu prea ne-au fost cu folos. Dimpotriva, au cam adus nenorociri pe capul pelerinilor. Numaidecât ce coborâm în istorie, o puzderie de exemple vin sa borneze Via Malefica.

Centenarul şi tramvaiul

Mai zilele trecute, am mai avut parte de-un episod din ceea ce am putea numi „Scandalul tramvaielor”. Întâmplator sau nu, puseul vine exact la un veac de când, pe strazile urbei, a circulat primul vehicul actionat de curentul electric, destinat transportului în comun. Putina istorie, asadar...

Fenomen Parisul, fenomen poetul

Boemele Parisului literar si artistic au existat si au decimat sute si sute de visatori talentati, veniti din sate îndepartate, sa-si dobândeasca gloria si averea. Unora le-au surâs amândoua, printre si peste incredibile patimi.

Made in Romania: un Mesia chel

Am un mare neajuns. N-am răbdare să citesc texte mediocre. Iar cu ăia marii am terminat-o demult. De ani buni nu mai stau săptămâni întregi cufundat în Heidegger, nici nu-mi mai pierd după-amiezele însăilând comentarii la Charmides, după cum firimituri din textele lui Kierkegaard mi le amintesc taman când nu trebuie, la o votcă împărţită frăţeşte cu minerii de la Ştei în birtul autogării.

Cum „sărbăutorim”

Dacă facem abstracţie de Iepuraş, Moş Crăciun, „Miculaş”, urări şi defilarea militară, din marile sărbători religioase sau civile de peste an rămâne pentru multă lume acelaşi pretext de a face acelaşi chef, aceeaşi masă supraîncărcată cu mâncare (miel sau porc) şi băutură, precum şi eventual aceleaşi cadouri.

Învierea şi lustraţia

Iată că a trecut Postul Mare şi a Înviat Hristos! E slobod, iarăşi, la păcate şi ciolan. După un scurt interval ascetic, putem deborda în voluptăţi năduşite, dar mai ales putem experimenta Răul fără a avea spaima că Dumnezeu ne pândeşte cu coada ochiului, dintr-un Rai aseptic.