Un tânăr de 28 de ani a fost prins de polițiști în timp ce transporta 2.500 de pachete de țigări de contrabandă. Inițial contrabandistul a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, care au făcut un filtru pe autostrada Arad - Timișoara, dar a fost prins în cele din urmă la ieșirea de pe autostradă. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Într-un savuros interviu acordat televiziunii publice, maestrul Radu Beligan povesteşte cum mergea la teatrul din Arad cu trăsura. Confesiunea e întrerupta subit de apelul telefonului celular. „La asta trebuie să răspund sau să dau sms”, se scuză venerabilul actor. Amintirile unui fenomenal actor, a cărui poveste de viaţă şi artă a schimbat epoci în teatrul românesc, le este oferită timişorenilor de Fundaţia Culturală Artmedia, la aniversare.
Un numar de 200 de persoane din satele Timişului şi din Arad au şansa de a se forma, gratuit, în domenii precum cele de mecanică auto, contabilitate, securitate şi sănătate în muncă, resurse umane, protecţia mediului, TIC şi comunicare în limba engleză. Primele cursuri au început deja.
Câteva zeci de medici din Timiş şi mai puţini din Arad, Hunedoara şi Caraş Severin s-au întâlnit, joi, la Timişoara, cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, într-o discuţie pe tema prevenţiei şi a unei vieţi sănătoase.
Un şofer indisciplinat în trafic, care s-a urcat la volan după ce a consumat alcool, s-a dovedit a fi şi hoţ. Poliţiştii, care l-au oprit în localitatea Dumbraviţa, după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului, au constatat că şoferul era băut, iar în maşină au găsit mai multe bunuri furate de la o firmă din judeţul Arad, care efectuează lucrări la autostradă. Şoferul şi pasagerul din autoturism urmează să fie prezentaţi unui procuror.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alexandru Chira renunță la conducerea Visit Oradea și Oradea Heritage. Cine îi va prelua atribuțiile
Alexandru Chira renunță la mandatele de director general al Visit Oradea și director executiv al Oradea Heritage, după mai mulți ani în care a coordonat proiecte turistice și culturale în municipiu. Acesta va continua colaborarea cu cele două organizații în calitate de consultant strategic, iar responsabilitățile operaționale vor fi preluate de directorii adjuncți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din Oradea vor avea o nouă posibilitate de a obține certificate internaționale de competență în limba germană. Colegiul Național „Emanuil Gojdu” a anunțat că devine centru de examinare Goethe, urmând să găzduiască examene pentru niveluri de cunoaștere a limbii germane de la A1 la C1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Metodele de recuperare a pacienților cu afecțiuni neurologice, prevenirea problemelor musculare și articulare și rolul exercițiilor fizice în menținerea sănătății s-au numărat printre temele unei conferințe internaționale desfășurate la Universitatea din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cristian Ilisuan și actorii Mircea Popa (Mircea Bravo), Mădălina Mușat, Paul Socol, Adonis Tanta și Elena Moldovan vor fi prezenți duminică, 18 octombrie, la Cinema Palace din Lotus Center și Oradea Shopping City.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproape un copil din trei din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, deși situația s-a îmbunătățit în ultimii ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de trei zile, parcarea de la intrarea în stațiunea Băile Felix se transformă din nou într-un punct de întâlnire pentru iubitorii gastronomiei tradiționale.
Educație
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2027–2028 ar urma să înceapă pe 31 martie 2027, potrivit proiectului de calendar pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Cererile vor putea fi depuse până pe 23 aprilie, iar primele rezultate sunt programate pentru 21 mai.
Economic
Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede un mecanism de compensare a clienților băncilor prejudiciați prin practici anticoncurențiale legate de utilizarea indicelui ROBOR.
România
Șoferii din România beneficiază de un termen suplimentar pentru achitarea rovinietei, chiar dacă au început deja călătoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 15 octombrie.
Educație
Prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a provocat controverse privind timpul disponibil și relevanța subiectelor.