Aproape 20 de persoane vor participa sâmbătă la Cupa Subway Oradea, etapă de divizie B și C la squash din cadrul Campionatului Național.
Trupa Voltaj va reprezenta România la Viena, la Eurovision 2015, după ce a obținut 24 de puncte la finala pe țară, desfășurată duminică seară la Craiova.
FC Bihor refuză să moară şi munceşte din greu pentru fiecare punct. Chiar şi în inferioritate numerică.
YouTube a implinit 10 ani de la lansare, iar în topul celor mai vizualizate videoclipuri se află o melodie lansată în 2012.
HANDBAL. Învinşi în tur la Craiova, handbaliştii orădeni şi-au dorit cu ardoare să se revanşeze în faţa Universităţii, în meciul de debut din returului Diviziei A, Seria B. CSM Oradea a obţinut o victorie categorică, scor 41-28, dovedindu-se net superioară adversarei sale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Audi extinde gama SUV prin lansarea noului Audi Q9, cel mai mare model din portofoliul mărcii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a pronunțat în această săptămână sentința în cazul unui bărbat de 63 de ani, acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, după ce s-a masturbat în apropierea zonei de agrement Silvaș, în văzul celor veniți la cunoscutul loc de scăldat și picnic din municipiu.
Cultură
Stagiunea estivală scoate muzica din sala de concerte și transformă orașul într-o scenă a întâlnirilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două comune din Bihor au trecut la etapa de finalizare a proiectelor care vizează construirea unor parcuri fotovoltaice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prinsă în timp ce arunca pe geam un pantof de sport în care a ascuns bijuterii furate, în valoare de peste 12.000 de lei, dar dispărută în urmă cu doi ani în timpul anchetei, o femeie din Bihor a ajuns pe lista infractorilor căutați de Poliția Română.
1
Economic
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor putea înregistra audio și video controalele pe care le desfășoară, după ce instituția a stabilit procedurile de utilizare a camerelor de corp (bodycam).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la prima pistă de biciclete amenajată în comuna Sâniob se apropie de final, investiția urmând să ofere o nouă posibilitate de acces către una dintre cele mai importante zone viticole și pomicole ale localității.
1
Economic
Șoferii care efectuează transport rutier contra cost cu vehicule pentru care este suficient permisul de conducere din categoriile B sau BE vor trebui să respecte noi cerințe de pregătire profesională.
3
Ştiri sportive
După debutul nereușit în fața Poloniei, scor 62-105, reprezentativa U16 ani a României a obținut un succes de senzație în fața Serbiei, scor 75-73, în cea de-a doua zi a Campionatului European, care se desfășoară la Oradea.
Cultură
Artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, Hon. EFIAP aniversează 75 de ani de viaţă şi 55 de ani de carieră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În preambulul Campionatului European de Atelaje Oșorhei U25, Copii și Juniori de la Baza Hipică Oșorhei, în Oradea s-a desfășurat sâmbătă, 8 august, parada atelajelor.