Mircea Dinescu a pierdut procesul cu ANI, pe care l-a deschis nemultumit fiind de hotararea prin care a fost declarat incompatibil. ANI a anuntat ca poetul va fi revocat din functia publica detinuta de acesta, cea de membru in Colegiul CNSAS. Dinescu spune ca decizia este stranie pentru ca el nu mai este membru de doua luni...
Rodica Stanoiu, fostul Ministru al Justitiei si Ion Moraru, secretarul general al Senatului, vor fi cercetati pentru fals. La cererea CNSAS Parchetul de pe langa Inalta Curte a redeschis ancheta privind doua declaratii de avere ale Rodicai Stanoiu depuse in aceeasi zi, dar cu scris diferit.
Rodica Stănoiu a absentat la procesul de „colaboratoare a Securităţii” motivând doar că nu e în ţară.
Curtea de Apel Bucureşti a decis că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţii. Decizia instanţei poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit CNSAS, Voiculescu ar fi avut două nume de cod: "Mircea" şi "Felix".
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festivalul-concurs „D'ale Porcului” revine în Bihor cu o ediție extinsă, care se va desfășura în perioada 6-8 noiembrie 2026, în parcarea de la intrarea în stațiunea Băile Felix.
Economic
Românii care își construiesc prima casă ar putea beneficia de racordare gratuită la apă, canalizare, electricitate, gaze naturale și internet.
România
Românii care au acumulat un stagiu de cotizare suficient de mare pot ieși la pensie cu până la cinci ani înainte de vârsta standard, fără să li se diminueze cuantumul pensiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 3 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fondul pentru Modernizare – Tranziția către neutralitate climatică Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru un locuitor din Căbești, o vizită la medicul de familie trebuie potrivită cu zilele în care funcționează punctul de lucru. Dacă are nevoie de un specialist, drumul poate continua până la Oradea. În Bihor, accesul la consultații depinde încă mult de localitatea în care trăiești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aplicația „Contul meu” de pe site-ul RER Vest este din nou disponibilă, după ce infrastructura a fost reconstruită și accesul a fost verificat printr-un audit extern de securitate, a anunțat compania într-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare.
FC Bihor
Federația Română de Fotbal a făcut publică echipa lunii octombrie din Liga 2 „alcătuită pe baza evoluțiilor individuale și a contribuțiilor directe la rezultatele echipelor”.
Cultură
Un spectacol în care publicul nu doar privește, ci devine parte din acțiune, ajunge la Oradea pe 5 noiembrie.
Cultură
Vernisajul expoziţiei va fi precedat de un workshop intensiv pentru studenții Facultății de Arte de la Universitatea Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat, luni, sentința în cazul unui bărbat din satul Urvind, acuzat de ultraj după ce a amenințat doi polițiști că îi va lovi cu pumnii și cu toporul în cap.